"Dorim ca Silvestri să realizeze tot ce aşteptăm de la dânsul - şi noi aşteptăm lucruri mari." - George Enescu, 1932

Aşteptam demult o adevărată monografie Constantin Silvestri! Între scrierea ce rămâne de referinţă, semnată de Eugen Pricope - Silvestri. Între străluciri şi... cântece de pustiu, Editura Muzicală, Bucureşti 1975 - şi volumul Constantin Silvestri publicat de pianista, profesoara şi cercetătoarea Lavinia Coman în 2014 la Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, au trecut aproape patru decenii. Timp în care istoria s-a rescris, s-a decantat, s-a completat şi s-a reaşezat în matcă generoasă şi adevărată. Şi aşa a fost posibil să-l re-cunoaştem pe marele muzician român care a fost Constantin Silvestri. Căci, notează autoarea în Preambulul cărţii Povestea de faţă s-a născut dintr-o mare absenţă. Protagonistul, Constantin Silvestri, unul dintre cei mai iubiţi muzicieni români, este un caz spectaculos de uitare colectivă.

Ai nevoie de curaj şi de pasiune să porneşti astăzi un atare demers de reconstituire. Nu toţi oamenii mari se îngrijesc să aşeze frumos, în rafturi, moştenirea pentru generaţiile viitoare, nu mulţi au apropiaţi sau prieteni care să salveze o scrisoare sau un manuscris, majoritatea dispreţuiesc suveran detalii şi informaţii. Ulterior, biografii asudă abundent şi îndelungat în acţiunile complicate pentru a le găsi, în intenţia de a reasambla o imagine şi a recrea, pe coala de hârtie, persoane, personaje, personalităţi care au influenţat puternic viaţa culturală, implicit identitatea unui popor. Paginile care urmează sunt rodul luptei disperate cu această forţă teribilă a trecerii timpului mai informează în acelaşi Preambul doamna Lavinia Coman. Trăim vremuri în care trecutul este părăsit, ignorat, uitat, aruncat într-un colţ întunecat al memoriei, vremuri în care totul pare că începe astăzi şi acum şi fiecare pas are viaţa unei clipe, după care valuri indiferente spală urma rămasă pe nisip. Cu atât mai valoroasă este cercetare muzicologică, realizată în condiţii aspre, dar dusă la bun sfârşit în glorie de către un căutător pătimaş de profunzimi, adevăr şi frumos. Cu monografia doamnei Lavinia Coman se completează imaginea unei epoci fantastice din istoria muzicii româneşti. Din varii motive, explicate pe larg în carte, motive care nu au nicio legătură cu valoarea omului sau cea a artistului, numele lui Constantin Silvestri pulsa palid într-un discurs de prezentare destul de formal, dominat de alte nume, de alte personaje, din ce în ce mai des, preluat după atât de îndrăgita - dar atât de nociva - formulă copy paste. Doamna Lavinia Coman a sfidat orice obstacol şi şi-a propus să dea Cezarului ce-i al Cezarului. A reuşit din plin.

Volumul, perfect organizat, conturează un copleşitor portret al artistului. Optând pentru metoda cărămidă peste cărămidă, Lavinia Coman vorbeşte pe rând, atent documentat şi cuprinzător, despre familie, primii ani de viaţă, primii ani de şcoală, apropierea de lumea muzicii, recunoaşterea publică, viaţa personală, viaţa publică, începutul şi drumul ascendent dar deloc uşor al carierei celui care va fi un pianist fabulos, dirijorul care excelează în culori ca nimeni (pag. 185), primul dirijor român al operei Oedip la premiera de la Bucureşti, cel despre care George Enescu, pe patul de moarte, afirma că nu este un compozitor regional, ci universal adăugând: "Spuneţi-i să compună, el are multe de spus." (pag. 160).

Constantin Silvestri a trăit doar 56 de ani, până în 1969. A murit la Londra unde era considerat un zeu! De fapt, îl diviniza întreaga lume muzicală internaţională. De ce a părăsit ţara, cum a fost posibilă o astfel de carieră uriaşă, de ce, până acum, am auzit doar ecouri îndepărtate, niciodată afirmaţii şi aprecieri rostite cu voce clară şi puternică... sunt câteva dintre întrebările la care Lavinia Coman răspunde convingător şi mai ales, cu argumente. Parcurgând paginile cărţii, descoperi un om extraordinar pe care, aşa cum se întâmplă de prea multe ori, străinătatea l-a consacrat, fără rezerve şi nu ţara în care s-a născut şi s-a format. Pentru prima oară în muzicologia românească, un cercetător ridică vălul şi descoperă analizând atent şi responsabil, măreţia dirijorului, profesorului şi a compozitorului Constantin Silvestri, concentrând erudit şi responsabil, esenţa moştenirii lăsată nouă de Maestru. Am apreciat întotdeauna profesionalismul şi seriozitatea scrierilor semnate Lavinia Coman. Dar de abia acum, citind acest volum dedicat vieţii şi creaţiei celui care a fost marele muzician Constantin Silvestri, descopăr supleţea frazei, bogăţia vocabularului, eleganţa stilului, jocul ingenios cu cuvintele.... Mărturisesc, a trecut foarte mult timp de când lectura unor pagini să-mi fi provocat o plăcere estetică atât de profundă şi de reală! Cartea Laviniei Coman este, în întregul ei, o lecţie despre cum îţi alegi un subiect, cum îl abordezi, cum desfăşori cercetarea, cum organizezi materialul, cum îl pui în pagină şi cum tragi concluziile. "Îmi doresc cu pasiune ca încercarea mea să se ridice la înălţimea subiectului" (pag.9) mărturiseşte autoarea. Mă bucur să pot să-i spun că sunt sigură, Maestrul Constantin Silvestri nu ar fi putut găsi o minte, un suflet şi un condei mai bune şi mai devotate, care să îl facă cunoscut, aşa cum o merită.