Creierul nostru muzical - Ştiinţa unui eterne obsesii se intitulează o carte apărută anul trecut în colecţia "Paşi peste graniţe" a Editurii Humanitas. Daniel Levitin, autorul ei, are studii în domenii diverse: inginerie, muzică şi psihologia cognitivă. În plus, a lucrat mult timp şi ca inginer de sunet, aşa putem spune că Levitin cunoaşte fenomenul muzical aşa cum puţini îl stăpânesc.

Creierul nostru muzical este, mărturisesc, una dintre cele mai importante cărţi pe care le-am citit în ultimul timp, care mi-a adus răspunsuri şi confirmări ştiinţifice pentru lucruri pe care doar le intuiam.

În fond, de ce ne place muzica?

…se întreabă Levitin. Care este resortul care a determinat ca industria muzicală să fie, cel puţin în America, una cu cifre de afaceri dintre cele mai mari, ce ne determină pe noi să mergem la un concert la care două bilete costă cât mâncarea pentru o săptămână, sau să cumpărăm un CD care costă mai mult decât abonamentul la telefon?

Dovezile ştiinţifice strânse de Levitin arată că în momentul în care ascultăm muzică, se inervează părţi esenţiale ale creierului nostru: cortexul auditiv, ariile frontale, sistemul mezolimbic, cerebelul şi ganglionii bazali, ceea ce înseamnă creşterea dopaminei şi reglarea emoţiilor - adică ascultând muzică ne îmbunătăţim dispoziţia, muzica având rolul unui antidepresiv. Mai mul decât atât, îl cităm pe Levitin, "muzica pare să imite unele trăsături ale limbajului şi să transmită unele dintre emoţiile provocate de comunicarea verbală, dar într-un mod nereferenţial şi nespecific. De asemenea, ea face apel la unele dintre regiunile neurale implicate în limbaj, dar în măsură mult mai mare decât limbajul, muzica apelează la structuri cerebrale primitive implicate în motivaţie, recompensă şi emoţie. Când ne place o piesă muzicală, ea ne aminteşte de o altă muzică pe care am ascultat-o şi activează în memorie urme ale momentelor încărcate afectiv din viaţa noastră." - citat închis.

Cum ajunge cineva un bun muzician? Studiile lui Levitin ne arată că buni muzicieni ajung aceia care au exersat suficient - adică 10.000 de ore de practică - şi acest lucru este valabil de fapt pentru orice competenţă şi profesie, pentru a fi considerat un expert de ordin mondial.

De ce ne place o anumită muzică?

Levitin citează studii care arată că încă de când suntem bebeluşi, creierul nostru poate să distingă între intervalele consonate şi cele disonante şi să le prefere pe cele consonante, aşa cum orice bebeluş preferă mai întâi muzica occidentală clasică, indiferent de cultura din care provine. Gustul pentru o anumită muzică se formează între 10 şi 14 ani şi se consolidează până la 18 - 20 ani, explicaţia ştiinţifică fiind legată de faptul că în această perioadă trăirile emoţionale sunt cele mai intense şi acum se maturizează o persoană din punct de vedere neural. Cum este vorba despre legături între sinapse, ne putem aştepta să intervină şi modificări ale acestor preferinţe la maturitate, însă probabilitatea ca ele să apară este sensibil mai mică decât în cazul unui creier în formare.

Cum ar trebui muzica să fie ca să placă creierului uman

Levitin scrie: "muzica - şi de fapt, orice formă de artă - trebuie să găsească echilibrul potrivit între simplitate şi complexitate. Simplitatea şi complexitatea sunt legate de obişnuinţă, iar obişnuinţa nu e decât un sinonim pentru schemă" - iar, cu toţii ştim, adaug eu - creierul uman raţionează pe bază de scheme.

Se pare că muzica este intim legată de evoluţia genetică a omenirii. De exemplu, cel care avea avantajul muzicii sau al creativităţii a avut şi mai mult succes la sexul opus, deci şi posibilitatea de a-şi impune propriile gene - este de altfel lucrul pe care-l constatăm în altă formă astăzi când vedem un rocker celebru asaltat de fanele sale. Muzica este importantă în evoluţia omenirii şi pentru că a pregătit dezvoltarea limbajului şi structurile mentale pentru folosirea limbajului - toţi le-am cântat, instinctiv, bebeluşilor noştri, înainte să-i învăţăm să vorbească.

Aşa că, înţelegeţi acum mai bine, că muzica este de fapt o parte esenţială a creierului nostru şi ne putem da multe răspunsuri vizavi, măcar, de ce trebuie să facem pentru educarea copiilor noştri.

Recunosc că traducerea primei părţi a cărţii lui Daniel Levitin, cea referitoare la teoria muzicală, nu este tocmai reuşită. Dar citiţi cu multă încredere partea a II-a - o lectură fascinantă despre "Creierul nostru muzical".