& more Înapoi

Danny Elfman - 'Tulip Fever' - CD Review, 5 mai 2017

Publicat: miercuri, 3 Mai 2017 , ora 14.54

Danny Elfman este un nume care nu mai are nevoie de mari introduceri atunci când vine vorba de universul cinematografic. Devenit celebru grație colaborării sale cu regizorul Tim Burton, alături de care a realizat o serie de filme cu succes la box-office, dar și la critici. Vorbesc desigur despre 'Beetlejuice', 'Batman' (și continuarea 'Batman Returns'), 'Edward Scissorhands' și multe altele… De altfel, din toată filmografia lui Burton, doar trei filme nu poartă amprenta muzicală a lui Elfman.

Stilul compozitorului este unul ușor de recunoscut: melodii ample, orchestrație luxuriantă, corul de copii/femei care cântă doar cu vocale, element devenit deja un stilem pentru Elfman, și o predispoziție pentru sonorități ușor ironice. Poate cel mai bine este să zicem aceste elemente defineau cândva muzica sa, acum, cu mici excepții, precum 'Oz The Great and Powerful', autorul a ajuns într-o fază cu iz minimalist. Motive scurte, incisive, aranjamente 'bare bones' (și nu fac referire la Jack Skellington, un personaj îndrăgit imaginat muzical de el) și o dispoziție din ce în ce mai meditativă.

În această stare îl regăsim pe Danny Elfman și în filmul 'Tulip Fever' al regizorului Justin Chadwick. Producția din 2017 reunește o distribuție impresionantă, în care îi regăsim pe Christoph Waltz, Alicia Vikander și Dame Judi Dench, printre alții. Este un film de ficțiune istorică, plasat în Olanda secolului al XVII-lea.

Toate recenziile și trailerele filmului dezvăluie o peliculă captivantă, deși publicul român va mai avea ceva de așteptat până o va descoperi, ea fiind plasată de cinematografele de la noi în categoria 'în curând'.

Din fericire puteți asculta coloana sonoră a peliculei 'Tulip Fever' și să primiți ceva din febra lalelelor lui Danny Elfman în cadrul rubricii CD Review din 5 mai 2017.

Radu Mihalache