Evenimentele lirice ale săptămânii
Înapoi
Evenimentele lirice ale săptămânii 6 - 12 august 2012

Festival de Belle-Ille
Din 1987, insula franceză Belle-Ille este gazda unui apreciat festival liric desfășurat an de an în perioada iulie - august. Două titluri de operă : « Otello » de Giuseppe Verdi și « Cenușăreasa » de Gioachino Rossini, împreună cu Messa di Gloria de Giacomo Puccini sunt lucrările prezentate în ediția actuală - a XV-a - programată în perioada 20 iulie - 17 august. Cetatea Vauban de pe insula Belle-Ille este în 6 august gazda reprezentației cu opera rossiniană « Cenușăreasa » ; un spectacol imaginat de regizorul Richard Cowan și condus de maestrul Philip Walsh - doi colaboratori permanenți ai acestui festival. Vor îmbrăca costumele personajelor de basm Karin Mushegain - interpreta Angelinei, Javier Abreu - Don Ramiro, Jonathan Beyer - Dandini, Jason Switzer - Don Magnifico, Christopher Job - Alidoro.
Salzburger Festspiel
Festivalul de la Salzburg continuă în 6 august cu o nouă seară mozartiană - spectacolul cu opera "Flautul fermecat". "Vom reasculta opera mozartiană redată pe instrumente de epocă de ansamblul Concentus Musicus" - anunța încă de la începutul festivalului Alexander Pereira - directorul artistic. În producția semnată de Jens - Daniel Herzog, vor evolua, sub bagheta maestrului Nikolaus Harnoncourt, soliștii: Georg Zeppenfeld - interpretul lui Sarastro, Bernard Richter - Tamino, Julia Kleiter - Pamina, Mandy Fredrich - Regina Nopții, Elisabeth Schwarz - Papagena, Markus Werba - Papageno. Spectacolul este transmis în direct, audio-video, în format HD la Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City - București.
Iubitorii muzicii de operă vor avea parte în Festivalul de la Salzburg și de o reprezentație în concert cu opera "Tamerlano" de Georg Friedrich Handel. Contratenorul Bejun Mehta - interpretul eroului titular, tenorul Placido Domingo - Bajazet și soprana Julia Lezhneva - Asteria sunt soliștii care vor evolua în 9 august alături de Ansamblul Les Musiciens du Louvre. Conducerea muzicală va fi asigurată de Marc Minkowski.
Opera din Stockholm
Opera "Orlando Paladino" de Joseph Haydn figurează în prima decadă a lunii august pe afișul Operei din Stockholm. Regizorul Sigrid T'Hooft și scenograful Stephan Dietrich, doi experți ai epocii baroce, aduc pe scenă o versiune realizată după schițele originale ale primei reprezentații din 1872. În 7 august, sub bagheta dirijorului Mark Tatlow, vor evolua Rickard Söderberg - interpretul eroului titular, Kirsten Blaise - Angelica, Pietro Spagnoli - Rodomonte, Magnus Staveland - Medoro.
Terme di Caracalla - Roma
Stagiunea estivală de la Terme di Caracalla se încheie în 8 august cu reprezentația operei « Norma » de Vincenzo Bellini. Este o nouă producție a acestei opere ca și « Attila » de Giuseppe Verdi, pe care am anunțat-o în 31 iulie. Într-o montare imaginată de Andrea de Rosa vor evolua Julianna di Giacomo - în rolul Norma, Fabio Sartori - Pollione și Carmella Remigio - Adalgisa. Iubitorii operei prezenți la Terme di Caracalla în 8 august vor asista la un spectacol condus de maestrul Gabriele Ferro.
Festivalul "Puccini" de la Torre del Lago
« Tosca », « Boema » și Madama Butterfly » de Giacomo Puccini și « Traviata » de Giuseppe Verdi sunt cele patru titluri prezentate în Festivalul "Puccini" de la Torre del Lago desfășurat în perioada 20 iulie - 20 august. În 9 august are loc prima dintre cele trei reprezentații cu opera "Boema" - un spectacol conceput de regizorul italian Maurizio di Mattia. Sopranele Maria Agresta - interpreta rolului Mimi și Alida Berti - Musetta, tenorul Stefano Secco - Rodolfo și baritonul Gabriele Viviani - Marcello sunt interpreții care vor da viață principalelor personaje pucciniene sub bagheta maestrului Daniel Oren.
Festivalul "Rossini" de la Pesaro
Cu prezentarea în premieră a operei "Ciro in Babilonia" se inaugurează cea de-a 33-a ediție a Festivalului "Rossini" de la Pesaro. În perioada 10 - 23 august vor mai fi oferite publicului încă 4 titluri rossiniene: "Matilde di Shabran", "Signor Bruschino", "Călătorie la Reims" și "Tancredi". În 10 august, Teatrul Rossini din Pesaro își va deschide porțile pentru premiera operei "Ciro in Babilonia" - o montare realizată de regizorul Davide Livermore. Muzicolog și dirijor, maestrul Will Crutchfield va conduce spectacolul în care vor evolua Ewa Podle¶, Michael Spyres, Jessica Prait și Mirco Palazzi.
În 12 august, Festivalul "Rossini" de la Pesaro continuă cu prima dintre cele 4 reprezentații ale operei "Signor Bruschino". Este o nouă producție a Teatrului Sotterraneo în care Roberto de Candia, Carlo Lepore, Maria Aleida și David Alegret sunt interpreții principalelor personaje rossiniene. Cele 4 spectacole vor fi conduse de maestrul Daniele Rustioni.
Edinburgh Festival
În 9 august a bătut gongul de debut al Festivalului de la Edinburgh. Până în 2 septembrie spectatorii sunt invitați la spectacole de operă, teatru, dans și concerte simfonice. Primul titlu înscris în 11 august pe agenda festivalului este "Cazul Makropoulos" de Leos Janacek - o nouă producție semnată de regizorul Tom Cairns. Maestrul britanic Richard Farnes se va afla la pupitrul dirijoral, sub bagheta sa evoluând Ylva Kihlberg, Paul Nilon, Adrian Dwyer și Stephanie Corley.