În preajma zilei de 3 octombrie, când se împlinesc 6 ani de la trecerea în nefiinţă a compozitorului Aurel Stroe, aula Palatului Cantacuzino a găzduit, sub egida Muzeului "Enescu" şi a UCMR, o manifestare aparte din multe puncte de vedere, dorindu-se o evocare a maestrului, pornind însă de la lansarea volumului Incomensurabilitatea în opera-trilogie Orestia de Aurel Stroe semnat de Ana Szilagyi, reprezentând teza sa de doctorat susţinută în 2011 la Universitatea de Muzică din Viena şi distinsă cu Premiul de excelenţă conferit de Ministerul pentru ştiinţe şi cercetare din Austria.

Pe lângă detaliile "de lucru" şi de analiză regăsite în cele 150 de pagini (incluzând şi bibliografia, tabele diverse, fragmente din partituri), pe care autoarea le-a prezentat celor câţiva spectatori, reluând de fapt cele cuprinse în textul citat pe coperta cărţii şi reprodus în programul de sală, Ruxandra Arzoiu, dar şi fizicianul Andrei Dorobanţu sau flautistul Ion-Bogdan Ştefănescu, precum şi compozitorul Nicolae Brânduş au evocat în varii moduri personalitatea lui Aurel Stroe sau întâmplări cu şi fără legătură directă cu acesta, discuţiile prelungindu-se ca într-un adevărat simpozion (ceea ce nu ştiu dacă a fost în intenţia organizatorilor). De altfel, în program erau menţionaţi printre vorbitori mulţi alţii care, dacă ar fi onorat invitaţia, ar fi extins evocările probabil până spre miezul nopţii.

După cum a menţionat Ana Szilagyi, textul a fost publicat iniţial în limba germană, la Editura "Praesens" din Viena, volumul fiind difuzat apoi în toată lumea, dar în varianta românească, apărută acum la Editura Muzicală, a renunţat la primul capitol referitor la muzica noastră, prea puţin cunoscută celor din Austria. Studiul său se axează pe evidenţierea relaţiei muzică-ştiinţă creată de Stroe, care, abstractizând şi generalizând, a construit "punţi între cele mai diverse lucruri", regăsite în Trilogia Orestia (cu subtitlul Trilogia Cetăţilor închise), cuprinzând Agamemnon/Orestia I (1973), Choeforele/Orestia II (1983) şi Eumenidele/Orestia III (1988), aceasta din urmă fiind prezentată - coincidenţă sau nu - chiar a doua zi, la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, de către saxofonistul francez Daniel Kienzy, căruia i-a fost dedicată. Autoarea consideră că subtitul se raportează la "izolarea României şi la dictatura lui Ceauşescu", amintindu-se totodată faptul că în anii `80, Aurel Stroe a locuit prioritar în Germania, acolo unde, aş preciza, a continuat să activeze şi în deceniile ce au urmat, cu reveniri frecvente în ţară, stingându-se de altfel la Mannheim, oraş în care a fost profesor la Universitate, asemeni soţiei sale.

Programul serii a propus şi repere camerale din creaţia sa, soprana Maria Petcu-Catrina şi pianista Liliana Iacobescu abordând lieduri pe versuri de Eminescu şi Arghezi, dar şi miniaturi dedicate de Grigore Nica lui Aurel Stroe, în timp ce Ion-Bogdan Ştefănescu a ales o piesă pentru flaut şi bandă, iar pianistul Luigi Manta a optat pentru Sonata nr. 1, publicul alcătuit în special din cunoscuţi ai celor aflaţi pe podium în diverse ipostaze, (re)descoperind astfel ceva din maniera componistică atât de specială a lui Aurel Stroe, mai ales în condiţiile în care, după cum s-a subliniat, lucrările sale se cântă extrem de rar.

Chiar dacă amploarea excesivă a întâlnirii-evocare şi absenţa aproape totală a muzicienilor - fie ei colegi compozitori sau interpreţi - au fost surprinzătoare, faptul că s-a publicat o lucrare despre Trilogie şi ideea în sine a evocării lui Aurel Stroe rămân aspecte demne de laudă.