Agenda de concert
Înapoi
Festivalul "Chei" al Universității Naționale de Muzică din București începe pe 24 martie

Săptămâna este încadrată de două manifestări găzduite de partenerii tradiționali ai UNMB în acest demers anual: Opera Națională Română și Filarmonica "George Enescu".
Luni, 24 martie, ora 19, festivalul se deschide cu obișnuita Gală de Operă, dirijată de Tiberiu Soare. Orchestra Concerto, pregătită de conf. univ. dr. Bogdan Vodă va însoți cei 18 studenți selectați pentru a interpreta arii și duete dintre cele mai cunoscute ale repertoriului liric. Vor putea fi ascultate lucrări de Mozart, Donizetti, Puccini, Gounod, Ceaikovski, Delibes, Massenet și Bellini.
Închiderea festivalului va avea loc sâmbătă, 29 martie, la Ateneul Român, cu un concert simfonic sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Programul interpretat de Orchestra Universitaria, coordonată de conf. univ. dr. Alexandru Ganea va cuprinde Uvertura Leonora nr. 3 de Beethoven, Concertul în do major pentru violoncel și orchestră avându-l ca solist pe Ștefan Cazacu și, în partea a doua a concertului, Simfonia a IX-a de Șostakovici.
Între aceste două concerte a căror desfășurare este expresia colaborării dintre UNMB și două dintre cele mai reprezentative instituții culturale bucureștene, toate manifestările festivalului se vor derula în spațiile generoase ale universității. Sălile "George Enescu", "Auditorium", Constantin Silvestri" și Studioul de Operă și Multimedia vor găzdui concerte de muzică barocă, contemporană, corală, camerală, de jazz și muzică ușoară, un spectacol de mișcare scenică și arta actorului, simpozionul studențesc de muzicologie, masa rotundă cu tema "Proiectele UNMB" și Gala excelenței.
În cadrul diverselor manifestări artistice și științifice ale UNMB sau în care UNMB este partener principal este promovat de asemenea proiectul PNRR "Modernizarea infrastructurii digitale a UNMB pentru asigurarea accesului la învățământ artistic".