Interpretă aclamată a partiturilor lui Mozart, Ana Maria Labin a abordat cu succes rolurile Contesa în Nozze di Figaro, Donna Anna în Don Giovanni şi Fiordiligi în Cosi fan tutte, în noua producţie a trilogiei Da Ponte, sub bagheta dirijorală a lui Marc Minkowski la Drottningholm şi Versailles. "Soprana Ana Maria Labin are simţul dramatic, care este necesar interpretării acestui rol. În acelaşi timp, cântăreaţa nu îşi pierde niciodată controlul asupra vocii şi poate chiar să se ocupe de pasajele de virtuozitate pe care le redă în culori arzătoare." - au scris cronicarii, ascultând-o şi în alte roluri mozartiene, precum: Konstanze în opera Răpirea din Serai în cadrul turneului Glyndebourne, Arminda în La Finta giardiniera la Festivalul Aix-en-Provence, Celia în Lucio Silla, pus în scenă de Günter Krämer la Festivalul de Vară Mozart de la Mannheim sub conducerea dirijorală a lui Dennis Russel Davies şi Adam Fischer. În 8 septembrie, soprana Ana Maria Labin va interpreta rolul Fiordiligi în "Cosi fan tutte" de Mozart la Ateneul Român în seria "Concertele de la miezul nopţii".

Ana Maria Labin, după cum ştiţi, melomanii românii se bucură, la fiecare doi ani, de cel mai important festival dedicat, la noi, muzicii clasice - Festivalul Internaţional "George Enescu". Veţi cânta, la Bucureşti, sub cupola Ateneului Român în seria de concerte de la miezul nopţii. Veţi cânta, la Bucureşti, pe scena celui mai important festival din România. Aşa că daţi-mi voie să vă întreb cum aţi primit invitaţia organizatorilor?

Eu cânt, deja, rolul Fiordiligi cu Marc Minkowski în Stockholm la Drottningholms, este o serie Da Ponte. Facem toate cele trei opere ale căror librete sunt semnate de Lorenzo Da Ponte: "Nunta lui Figaro", "Don Giovanni" şi încheiem cu "Cosi fan tutte". Cum am cântat mult cu Marc Minkowski şi cu Les Musiciens du Louvre, m-au întrebat dacă vreau să cânt şi de data aceasta cu ei în România.

Şi ...presupun că a fost o bucurie să reveniţi în România.

Mare... foarte, foarte mare, m-am bucurat foarte mult.

Cum priviţi Festivalul Enescu? Cum vi se pare?

Am auzit foarte multe, am colegi care au cântat acolo. Este un festival foarte, foarte cunoscut şi de un nivel foarte mare. Artiştii care cântă acolo sunt foarte buni, foarte cunoscuţi şi eu mă bucur mult că pot să vin şi să cânt la festival.

Cu prilejul acestei invitaţii veţi reveni în ţara natală. Ce amintiri vă leagă de România?

Când am plecat din ţară eram foarte mică, aveam 2 ani, deci, nu mai ţin minte foarte mult. M-am întors în ţară când aveam 20 de ani, pentru a cânta la un master class cu doamna Mariana Nicolesco, la Brăila. A fost o amintire foarte plăcută, am învăţat foarte mult şi am descoperit ţara natală care mi-a plăcut foarte mult.

Cu toate acestea, chiar dacă aţi părăsit România la vârsta de 2 ani, româna dumneavoastră este impecabilă. Aţi copilărit în Elveţia, ţara în care v-aţi finalizat studiile. Care a fost prima dumneavoastră întâlnire cu muzica, prima amintire sonoră?

Cred că era tata care asculta, bineînţeles, Maria Callas. Avea un disc de-al ei şi aşa am ascultat operă acasă. Am început cu studiul pianului la vârsta de 10 ani, dar mă interesa mai mult teatrul. La 18 ani, am descoperit filmul Farinelli care prezenta un superstar castrato cântând muzică barocă. Aşa m-am îndrăgostit de voce, de muzică şi mi-am spus: Vreau să cânt aşa!

Şi aşa aţi început să studiaţi canto.

Da. Pentru Farinelli. După aceea am descoperit că era o voce fabricată din două părţi: de un contratenor şi de o soprană care au fost puşi împreună pe computer. După aceea am descoperit vocile adevărate şi mi-a plăcut foarte, foarte mult.

Cu cine aţi studiat în Elveţia?

Cu Jane Thorner Mengedoht, o soprană dramatică americană, am plecat apoi să studiez la Londra. Am studiat cu mulţi pianişti vocal - coach la Londra, dar şi la Berlin unde l-am întâlnit pe John Morris. Am întâlnit multe persoane care m-au ajutat foarte mult pe parcursul carierei.

Aşa aţi ajuns să fiţi prima câştigătoare a concursului elveţian "Ernst Haefliger". Ce rol credeţi că a avut premiul obţinut în construirea carierei muzicale pe care o desfăşuraţi acum cu un real succes?

E dificil de spus pentru că nu se ştie niciodată exact ce se întâmplă în spatele tău. Care sunt contactele, ce se întâmplă cu adevărat? Personal, m-a ajutat foarte mult concursul cu contacte, mi-a deschis câteva uşi, teatre în care puteam să mă duc să fac audiţii. Dacă există plăcerea de a cânta şi cânţi bine, lucrezi mult poţi să-ţi atingi ţelul cu sau fără concursuri.

Povestiţi-ne şi despre începutul carierei dumneavoastră.

La început am fost la Studioul de operă al Operei din Zurich. De acolo am plecat să dau audiţii şi am intrat în producţii foarte frumoase. Am debutat la Schwetzingen - un festival de lângă Mannnheim, într-un teatru baroc unde făceam Mozart - "Lucio Silla". De atunci, mai mult sau mai puţin am făcut foarte, foarte mult Mozart, dar mi-a plăcut să cânt şi muzică barocă.

Cronicarii apreciază că sunteţi o specialistă în interpretarea creaţiei mozartiene, este o şcoală, o tehnică de cânt pe care nu mulţi interpreţi o posedă. Cum v-aţi apropiat de partiturile mozartiene?

Aşa cum cânt Mozart ar trebui să cânt şi restul repertoriului. Cheia este să găseşti simplitatea. El a scris totul în muzică, nu mai trebuie să adăugăm o interpretare sau un efect, este un lucru natural şi dacă găseşti această linie, această simplitate atunci muzica vorbeşte de la sine. Asta este frumuseţea muzicii lui Mozart, nu trebuie să adaugi ceva în plus.

Ce alte calităţi trebuie să întrunească un cântăreţ pentru a interpreta bine Mozart?

Trebuie să-i placă foarte mult Mozart, dacă nu-ţi place muzica atunci e foarte dificil... Sunt mulţi specializaţi în belcanto, Verdi, dar trebuie să ai o afinitate în inimă pentru Mozart. La Mozart, mie îmi place că are acest joc, acest râs, uneori mai perfid, alteori mai serios, este un joc care are multe faţete, trebuie să surprinzi toate aceste faţete.

Mozart veţi interpreta şi la Bucureşti - Fiordiligi din opera "Cosi fan tutte". Aţi evoluat în Fiordiligi şi în alte partituri mozartiene în importante teatre de operă şi în festivaluri, în regii care au purtat semnături celebre. La Ateneu va fi o formă concertantă a operei "Cosi fan tute". Vi se pare mai dificil de interpretat o operă în concert spre deosebire de o montare când gestul, mişcarea scenică, conceptul regizoral însoţesc cântul, publicul percepe altfel întregul act artistic?

Este o întrebare interesantă... Este adevărat că dacă eşti pe scenă şi mai ai şi costume, te mişti şi ai acţiune eşti altfel în lumea asta, lume aparte. Ce se întâmplă în concert, când nu ai prea multe mişcări, eşti cu adevărat concentrat pe muzică. Ai orchestra, dirijorul, ai colegii şi eşti concentrat pe muzică. Ajută foarte mult dacă ai făcut rolul pe scenă înainte şi după aceea cânţi în concert, pentru că ai, deja, toate conceptele cu toate mişcările în cap şi în corp şi poate că eşti mai liber să interpretezi rolul. Depinde de cântăreţ.

Fiordiligi este unul dintre rolurile mozartiene dificile, cu două arii complicate cu multe agilităţi. Ce capcane credeţi că ascunde acest rol?

Ariile sunt scrise foarte, foarte jos pentru cvasi-mezzosoprană, pentru o soprană reprezintă o provocare. Mie îmi place foarte mult pentru că arată alte culori, pot să mă joc mai mult cu notele grave şi interpretarea. Îmi place o anecdotă, şi anume prima interpretă care a cântat Fiordiligi se chema Adriana Ferrarese del Bene şi era amanta lui Da Ponte, astfel a căpătat acest rol. Lui Mozart nu-i plăcea deloc. Se spunea că nu cânta foarte bine dar putea să cânte foarte sus şi foarte jos, deci avea un registru vocal foarte larg şi această calitate voia să o arate. Se mai spune că această cântăreaţă făcea unele grimase când cânta sus şi altele când cânta jos şi de aceea Mozart i-a scris aria "Come scoglio"....ea făcea multe grimase la care Mozart râdea. Acest lucru arată umorul lui Mozart...

Ce ne puteţi spune despre ceilalţi interpreţi? Îi cunoaşteţi? Aţi mai colaborat cu ei?

În acest moment facem Cosi fan tutte la Drottningholms cu aceeaşi solişti care vor cânta şi în Festivalul "George Enescu". Eu am cântat cu Jean-Sébastien Bou - interpretul lui Don Alfonso şi Robert Gleadow care cântă Guglielmo şi în opera "Don Giovanni". Sunt colegi foarte buni, superbi, îi ador.... râdem foarte mult pe scenă. Şi colegele mele sunt foarte bune.... Când atmosfera e bună şi vocile sunt frumoase suntem inspiraţi şi putem face mai mult decât să te concentrezi numai pe muzică, pe ceea ce ai de făcut.

Colaboraţi în această perioadă cu dirijorul Marc Minkowski. Cum este el ca dirijor mozartian?

Îmi place pentru că tot timpul ne spune să utilizăm culori. Ne încurajează să facem ceea ce scrie în partitură, ne dă culori, cântă cu noi... este frumos şi foarte interesant şi pentru spectator să aibă tot acest spectru de culori...

La ce vă aşteptaţi de la acestă primă întâlnire, cred, cu publicul din ţara natală?

Ah... nu ştiu. Publicul din fiecare ţară este diferit. De exemplu, în Elveţia este un public care ascultă mai mult, aplaudă mai puţin la sfârşit, în Franţa şi în Italia sunt mai activi, mai exuberanţi, în România... nu ştiu la ce să mă aştept... În orice caz mă bucur foarte mult că voi fi la Bucureşti. Muzica vorbeşte de la sine... o să fie frumos, mai ales că o să fie un concert noaptea, de la ora 22.30, va fi o atmosferă specială.

Vă asigur că publicul din România este unul foarte cald şi entuziast.

Mă bucur foarte mult...

După această întâlnire, din 8 septembrie, vă gândiţi să reveniţi în România cu alte proiecte muzicale, de ce nu, poate interpretând Enescu?

Da. Ar fi foarte frumos... În acest moment nu am alte planuri, dar sigur e o idee foarte bună şi mi-ar plăcea foarte mult să mă reîntorc.