Chen Reiss, veniţi pentru prima oară la Bucureşti?

Am mai fost la Bucureşti în cu totul alte circumstanţe. Am prieteni buni în oraşul dumneavoastră care m-au invitat la un eveniment privat, foarte fericit în viaţa lor. Aşa am avut ocazia să vă cunosc oraşul, minunat de altfel. Este pentru prima oară când vin să cânt aici şi sunt nerăbdătoare să cunosc publicul acestui festival.

Tocmai pentru că veţi urca pentru prima oară pe o scenă din România, să le spunem oamenilor că aveţi opera în sânge...

Da. Mama este şi ea cântăreaţă de operă, un muzician complet, cântă la pian, iar acum este profesoară. M-am născut şi am crescut, aşadar, într-o familie de muzicieni, într-un mediu artistic. Eu însămi am început mai întâi studiul pianului. Curând, am fost atrasă, ca multe alte fetiţe la vârsta aceea, de fiorul dansului. Visam să devin o mare balerină. Un vis pe care l-am luat foarte în serios o bună bucată de timp. Având în preajmă o profesionistă într-ale cântului operistic, pe mama, care a ştiut mereu că am o voce cu care pot să fac carieră, la un moment dat, am început să iau şi lecţii de canto. Se întâmpla aşa pe la vârsta de 14 ani, iar până la 16 ani eram deja hotărâtă să merg pe această cale. În mod special, îmi amintesc cum muzica sacră a lui Mozart m-a convins definitiv că trebuie să fac operă. De aici încolo, trebuie să recunosc, însă, drumul a fost destul de lung.

Un drum lung, formativ, căruia i-aţi ataşat, sunt convinsă, câteva nume importante.

În primul rând, pe mama. Ea este persoana cea mai influentă în devenirea mea, nu numai artistică. Apoi, desigur, profesorii de canto, în special, primul meu profesor. Mergând mai departe, în anii de după urcarea mea pe scenă, a apărut maestrul Zubin Mehta. El este mentorul. M-a ascultat prima oară pe când aveam doar 19 ani, în Israel, apoi m-a revăzut la New York unde studiam. Atunci m-a invitat să cânt alături de Orchestra Filarmonicii din Israel. Maestrul m-a sfătuit apoi să merg în Germania, ceea ce s-a şi întâmplat. Primul meu contract a fost semnat cu Opera din Munchen. Am şi locuit o vreme acolo. De atunci continuăm să facem muzică împreună în Italia, în Israel, în Japonia ş.a.m.d. Vara care tocmai s-a încheiat am fost pentru prima oară "Liu" în Turandot, operă în concert desfăşurată la Tel Aviv, cu orchestra Filarmonicii israeliene dirijate de maestrul Mehta.

La Bucureşti, în festivalul Enescu, cântaţi în compania Orchestrei Regale Concertgebow dirijate de Daniele Gatti, în una dintre cele mai luminoase scrieri simfonice mahleriene, Simfonia a IV a. Cum percepeţi din interior această colaborare?

Acum şapte ani de zile am lucrat pentru prima oară, la Paris, cu maestrul Gatti. Am jucat-o atunci pe "Nannetta" din Falstafful verdian la Théâtre des Champs-Élysées. M-a invitat apoi să cânt din nou la Paris în "Lulu Suite" de Alban Berg. Acum un an, mi-am făcut debutul cu Orchestra Regală Concertgebow în Simfonia a II a de Gustav Mahler, dirijată tot de Danele Gatti. A fost o performanţă live înregistrată şi apărută pe un compact disc. Şi iată-ne acum în turneu cu această Simfonie a IV a lui Mahler. Am cântat deja la Amsterdam, apoi la Londra, la Lucerna şi acum la Bucureşti. Colaborarea cu o asemenea orchestră este mereu minunată. Este un ansamblu fantastic cu un sunet excelent. În plus, apreciez interpretarea pe care maestrul o dă întregii simfonii mahleriene, nu numai părţii finale, în care şi eu îmi fac apariţia cu acest foarte naiv, copilăresc şi simplu stil de cânt. Textul însă, are atâtea contraste pe care orchestra, împreună cu maestrul ei, le aşează pe o paletă de culori foarte inspirată şi spectaculoasă.

Un spectacol simfonic din care faceţi parte. Tocmai pentru că aţi amintit de aceste colaborări în plan operistic, dar şi concertistic, aveţi vreo preferinţă? Vă simţiţi mai confortabil într-o parte sau în alta?

Este foarte greu să alegi. Îmi place repertoriul concertistic, nu numai ambianţa aceea specifică de concert. În aceeaşi măsură iubesc repertoriul operistic. Se creează însă o atmosferă atât de specială atunci când eşti aproape de dirijor şi de o orchestră pe o scenă. Desigur, şi opera are farmecele ei, nu puţine la număr, tocmai de aceea îmi place să alternez, să schimb mereu. Dacă îmi permiteţi exprimarea, îmi place să dansez la ambele nunţi!

La una dintre aceste "nunţi" există un rol pe care îl visaţi să îl jucaţi şi care nu a apărut până acum?

Trebuie să recunosc că nu am un asemenea "dream roll". Există aşa o diversitate, atât de multe opere pe care le ador, atât de multe lucrări concertante fantastice, încât cred că ar fi păcat să mă cantonez în ideea unui singur rol ideal. M-aş plictisi rapid pentru că iubesc varietatea.

Sunteţi născută şi crescută în Israel, într-un spaţiu excepţional, care cu siguranţă lasă amprente trecute şi prezente pentru viitor. Cum se reflectă asta în viaţa unui artist?

Israelul este în primul rând acasă, deşi am trăit departe de el atâţia ani. Am locuit la New York, la Munchen, la Viena, acum la Londra, însă, când revin, resimt acel sentiment pur de acasă. Desigur, sunt aspecte pe care nu le pot tolera aici şi pe care le critic ori de câte ori am ocazia. Trăim într-o zonă foarte complexă şi complicată şi nu putem face altceva decât să ne rugăm pentru pace aici şi oriunde în lume. Terorismul nu mai este doar o problemă a Orientului Mijlociu, din nefericire. Cel puţin noi avem muzica şi aceasta ne dă şansa să ne putem exprima toate temerile şi fricile, în aceeaşi măsură aducând speranţă şi bucurie.

Şi proiectele imediate mă gândesc că implică multă speranţă şi bucurie...

Desigur. Voi face un nou rol în stagiunea viitoare la Opera de Stat din Viena - "Ginevra" din Ariodante de Georg Friedrich Handel, o punere în scenă care presupune şi prima mea colaborare cu dirijorul William Christie şi Les Arts Florissants. De la Viena vom merge, apoi, în turneu cu spectacolul în Franţa şi Spania. Desigur, voi continua şi splendidul proiect început alături Avi Avital - "Ponte Vecchio". Dincolo de acestea voi suţine concerte peste tot în lume. Este realmente fascinant să călătoreşti atât de mult, timp în care desfăşori atâtea minunate proiecte. Se întâmplă multe.

Se întâmplă multe, motiv pentru care, spuneaţi la un moment dat, că ajungeţi să locuiţi mai mult în avion. Dincolo de aceste angajamente artistice, ce mai rămâne pentru timpul liber?

Mai înainte de orice este şi rămâne familia. Am două fete micuţe şi un soţ, ei sunt sursa mea de fericire continuă. În acelaşi timp, tot ei sunt cei care îmi dau cel mai mult de lucru. Aşadar, fiind mamă, soţie şi cântăreaţă, asta îmi ocupă cam tot timpul. Evident că fac în aşa fel să-mi găsesc timp şi pentru yoga, de asemenea pentru antrenamentele Pilates, pentru că mintea şi trupul nostru trebuie să lucreze mereu împreună. În rest, citesc, merg la cinematograf, urmăresc şi unele emisiuni TV. În fond, pot să îmi găsesc timp şi pentru activităţi care nu au legătură cu muzica.