Agenda de concert Înapoi

Festivalul Piano Star și-a desemnat câștigătorii!

Publicat: miercuri, 26 Ianuarie 2022 , ora 17.16

Piano STAR - Programul de excelență destinat tinerilor pianiști din segmentul preuniversitar a organizat sâmbătă, 22 ianuarie 2022, Festivalul Piano STAR, un maraton al repertoriilor studiate în întregul proiect, după 4 module de perfecționare tehnică și interpretativă, susținute de profesori de pian din importante academii de muzică din Europa.

Festivalul a desfășurat măiestria tinerilor pianiști care au concurat pentru seria de recitaluri, concerte, invitații la concursuri internaționale și vizite de studii oferite de membrii juriului și alte instituții partenere în proiect (Purcell School, Royal Conservatoire of Scotland, Pianale International Academy & Competition, Robert Schumann International Competition, Filarmonica Brașov, SONORO, Goethe-Institut București, Ambasada Elveției în România, ARCUB, Institutul Liszt București, Ateneul Român și Asociația ARTUAL).

În program participă 10 tineri și foarte tineri pianiști din toată țara, selectați de un juriu internațional pe baza unor fragmente de interpretare și a unei scrisori de recomandare din partea profesorilor îndrumători. Cei 10 tineri sunt: Andra Băcilă (18 ani), Petru Burcea (15 ani), Irisa Filip (14 ani), Matei Cristian Lăbunț (17 ani), Mario-Victor Lucaci (15 ani), Leonid Lupașcu (14 ani), Teodora-Ioana Mincu (15 ani), Darius Emanuel Moț (12 ani), Ștefan Rus (14 ani) și Daria Andreea Vasile (14 ani).

Juriul internațional, din care au făcut parte: Răzvan Popovici (Director, Festivalului SONORO), Dr. Joachim Umlauf (Director, Goethe Institut București), Dragoș Dimitriu (Director, Filarmonica Brașov), E.S. Dl. Arthur Mattli (Ambasadorul Confederației Elvețiene în România), Kira Frolu (pianistă, Președinte Asociația ARTUAL) și profesorii care au susținut masterclassurile de pian: William Fong (Academia Regală de Muzică din Londra și Purcell School - Școala Specială de Muzică pentru copii talentați), Uta Weyand (Pianale International Academy & Competition), Barbara Szczepanska (Robert Schumann Hochschule) și Aaron Shorr (Conservatorul Regal al Scoției) au desemnat câștigătorii Piano STAR la finalul recitalurilor din Festival.

Premiile pentru cei mai apreciați pianiști și pianiste au fost acordate în cadrul Galei Piano STAR, care s-a desfășurat duminică, 23 ianuarie, în Sala Mare a Arcub, astfel:

- Premiul PianoSTAR: Matei Lăbunț

- Premiul LISZT: Andra Bacilă, Daria Vasile, Mario Lucaci

- Premiul SPECIAL pentru MUZICĂ ROMÂNEASCĂ: Irisa Filip

  - Premiul ROBERT SCHUMANN INTERNATIONAL COMPETITION: Matei Lăbunț, Andra Bacilă, Daria Vasile, Leonid Lupașcu

  - Premiul PIANALE ACADEMY & COMPETITION: Leonid Lupașcu

- Premiul SONORO: Matei Lăbunț și Daria Vasile


ANGAJAMENTE PROFESIONALE:

I. CATEGORIA RECITAL COLECTIV:

ARCUB: Andra Bacilă, Mario Lucaci, Irisa Filip, Teodora Mincu

Institutul LISZT București: Irisa Filip și Ștefan Rus, Petru Burcea, Teodora Mincu

Goethe-Institut Bucuresti: Matei Lăbunț, Leonid Lupascu, Ștefan Rus și Teodora Mincu

Ambasada Elveției în România / Reședința Ambasadorului: Matei Lăbunț Andra Bacilă și Daria Vasile

II. CATEGORIA RECITAL INDIVIDUAL:

- Stagiunea de marți seara (Sala mică) a Ateneului Român: Mario Lucaci

- Filarmonica Brașov - Andra Bacilă

- Filarmonica Brașov - Daria Vasile

III. CATEGORIA CONCERT CAMERAL

Filarmonica Brașov - Gaudeamus Quartet: Andra Bacilă

IV. CATEGORIA CONCERT CU ORCHESTRA

Filarmonica Brașov - Matei Lăbunț

V. CATEGORIA VIZITE DE STUDIU

Royal Conservatoire of Scotland: Daria Vasile și Mario Lucaci

Purcell School: Daria Vasile și Teodora Mincu

"Cu toții au câștigat din experiența directă a instruirii și a interacțiunii cu unii dintre cei mai importanți profesori de pian din Europa, dar și a recitalurilor în sala de concert. Am fost impresionată de repertoriile dificile abordate și de felul în care s-au pregătit și au performat în Festival tinerii pianiști" - spune Kira Frolu, pianistă, președinta Asociației Artual.

"Festivalul Piano Star a fost probabil proba cea mai dificilă și intensă a proiectului, în multe sensuri, un maraton care a testat limitele tinerilor pianiști în condiții reale de viață artistică. Nu a existat nici un moment plictisitor, totul a trecut foarte repede. A fost excelent să vedem cum au încorporat și înțeles toate ideile de la clase și le-au procesat în festival sub presiunea evenimentului, dar și sub accentul personalității lor, deja definite cu profesorii îndrumători. Toți pianiștii nostri sunt foarte talentați, inteligenți, pasionați și asta am simțit cu fiecare oră de pregătire și recital. Participarea, angajamentul lor ca artiști în stagiunea Piano STAR a luat in calcul nu doar aceste calități, dar și capacitatea arătată in Festival, de rezistență, putere de a străluci și cuceri audiența" - a declarat William FONG, Director muzical al proiectului, profesor la Academia Regală de Muzică și șef catedră pian la Purcell School din Londra, școala specială de muzică pentru copii talentați.

Programul de excelență Piano STAR a oferit o serie de experiențe culturale de muzică clasică atât participanților, cât și audiențelor specializate (profesori, muzicieni etc.) și publicului larg:

- Masterclassuri de interpretare pianistică sub îndrumarea unor profesori cu reputație internațională, de la Academia Regală de Muzică din Londra, Purcell School, Pianale International Academy & Competition, Conservatorul Robert Schumann, Conservatorul Regal al Scoției.

- Clase colective - tehnici de organizare a studiului, de ascultare și analiză muzicală, de construire repertoriu, de dezvoltare muzicală colaborativă. Profesorii ı̂ndrumători ai participanților au făcut, de asemenea, parte din program pentru schimb de practici cu echipa de proiect.

- Recitaluri pianistice și Concertele de prânz ale pianiștilor Piano Star

- Dialoguri culturale. Acestea au adus partenerii și profesorii din proiect pentru discuții pe tema legăturilor între educaţia artistică și scena culturală din perspectiva româneasca, germană și britanică.

- Ateliere de comunicare. Pentru perfecționarea abilităților de a se prezenta publicului atât pe scenă, cât și în mediile online și să dobândească noțiuni practice de organizare de evenimente culturale.

Activitățile s-au desfășurat la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Liceul de Muzică Tudor Ciortea Brașov, Institutul Goethe București, Institutul Liszt București, ARCUB București, Filarmonica Brașov, Centrul de Artă Tinerimea Română, Colegiul National de Arte Dinu Lipatti București.

"Ne-am dorit, ca prin această inițiativă accelerator de artiști sau maraton de devenire artistică, nu doar să conturăm un parcurs pentru manifestarea artistică a actului educațional muzical - ci să explorăm și să răspundem la întrebări precum: Ce rol poate juca cultura muzicală și performanța unui pianist în cariera lui viitoare? Există metode practice pentru conturarea unui viitor de succes? etc. - spune Kira Frolu, pianistă, președinta Asociației Artual.

Proiectul Piano STAR este organizat de Asociația Artual, în colaborare cu DC Communication, cu sprijinul Primăriei Capitalei prin ARCUB, IPP - Instore Power Provider și Aqua Carpatica.
Parteneri: Institutul Liszt - Centrul Cultural Maghiar, Goethe-Institut București, Institutul Francez, Ambasada Elveției în România, Centrul Multicultural al Universității Transilvania Brașov, Filarmonica Brașov, Centrul Național de Artă Tinerimea Română, Radio România Muzical, The Purcell School London, Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti București și Liceul de Muzică Tudor Ciortea din Brașov.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să accesați:

www.facebook.com/pianostartap
E-mail: pianostar@dccom.ro, Tel: 0733-040.316