Case Scaglione - un tânăr dirijor pe care publicul român nu a avut prilejul de a-l cunoaşte nici măcar din relatările altora!

Dar faptul că a fost numit - din stagiunea 2014-2015 - dirijor asociat la Filarmonica din New York, după ce a fost acolo asistentul lui Alan Gilbert (din 2011) reprezintă o coordonată prestigioasă pe cartea sa de vizită.

Născut în Texas, într-o familie care nu a avut un "istoric" muzical, dar care a preţuit arta, Case Scaglione a fost fermecat din copilărie de viaţa muzicală din Houston, afirmând că simfoniile lui Brahms şi paginile lui Şostakovici l-au marcat de la o vârstă fragedă. A cântat la trombon, făcând parte dintr-un tipic "band" american, a studiat apoi în Cleveland, la Peabody Institute şi s-a perfecţionat alături de câteva mari baghete contemporane. Apreciind adevărata valoare a sprijinului de care el însuşi a beneficiat de-a lungul etapelor de formare este, la rândul său, preocupat de iniţierea unor proiecte destinate tinerilor muzicieni, dar şi viitori melomani. În ultima perioadă lucrează mult nu numai în Statele Unite, ci şi în Asia (cu orchestre din Hong Kong, cu Guangzhou Symphony Orchestra, China Philharmonic Orchestra şi Shanghai Symphony) apreciind calitatea muzicienilor şi deosebita lor deschidere repertorială. Pasionat de călătorii se bucură - în compania soţiei sale, alături de care se află de aproape un deceniu - să descopere locuri şi oameni, natura şi cultura acestora, dar şi… tentaţiile culinare deosebite sau aroma specială a unor trabucuri!

Pentru început v-aş ruga să ne dezvăluiţi ce conexiuni aveţi cu lumea muzicală românească?

Absolut nici una! Am ajuns să fiu cunoscut orchestrei prin intermediul unui bun şi drag prieten al meu - dirijorul Cristian Măcelaru, care este român, dar lucrează de mai mult timp în Statele Unite. Am fost aşadar introdus organizatorilor acestui festival de către colegul meu.

Programul pe care îl oferiţi aduce în atenţie preferinţele dumneavoastră repertoriale?

Vom interpreta cea de a treia Simfonie de Brahms, "Preludiul la după-amiaza unui faun" de Debussy (şi aş spune că sunt aproape două creaţii-şlagăr romantice). Aş îndrăzni să afirm că a treia Simfonie de Brahms este una dintre lucrările care într-adevăr m-a pasionat de-a lungul vieţii! Acestui program i se adaugă o altă piesă germană pe care nu o auzim prea des - Concertul pentru vioară de Richard Strauss - care va fi o premieră pentru mine şi sunt nerăbdător să o realizăm.

Consideraţi "Preludiul la după-amiaza unui faun" de Debussy o muzică romantică?

Desigur, este una dintre primele lucrări muzicale în manieră impresionistă dar cu certitudine aş aşeza-o aproape de lumea lui Brahms şi a lui Schonberg, chiar dacă, de fapt, ar trebui plasată la mijloc, între acestea două.

Am înţeles că de partiturile lui Brahms se leagă momente importante ale carierei dumneavoastră...

Da, audiţia pe care am susţinut-o pentru postul de asistent la Filarmonica din New York a cuprins prima simfonie de Brahms. Toate aceste patru simfonii reprezintă câte o lume în sine dar, pe de altă parte, există şi multă conexiune între ele.

Sunteţi unul dintre cei care ilustrează un autentic fenomen actual: tinerii, foarte tinerii dirijori care cuceresc literalmente podiumul marilor orchestre!

Cred că în plan istoric această profesie era asociată unor bărbaţi maturi, iar acum asistăm la o altfel de deschidere; sunt din ce în ce mai multe femei care apar pe podiumul dirijoral şi, în general, mult mai mulţi tineri au acces la acest statut. Fenomenul Gustavo Dudamel la Los Angeles a demonstrat cu siguranţă cât de mult are el de oferit chiar dacă avea mult mai puţină experienţă decât alţi colegi ai săi. Cred că este o realitate a epocii actuale, explicabilă ca o necesitate, în care tinerii devin mai implicaţi, mai cutezători şi mai puţin "formali" - în sensul Bun al unei asemenea afirmaţii. Desigur, sunt conştient că nu suntem încă la fel de buni precum vom deveni şi nu înţelegem încă tot ceea ce vom pricepe mai bine mai târziu. Dar mi se pare corect să recunoaştem faptul că au fost şi interpretări grozave prin intensitatea emoţiei datorate unor artişti de 20 - 30 de ani. Desigur, ni-l imaginăm pe Gustavo Dudamel la 60 de ani realizând, cu experienţa acumulată, mult mai mult decât acum. Sunt convins că, pe măsură ce trec anii, şi el - şi noi toţi - vom şti mai multe, dar să nu uităm că şi tinerii artişti aduc noi viziuni.

Printre alte distincţii aţi primit şi premiul Fundaţiei Georg Solti.

Pentru mine a fost unul cu totul special deoarece Fundaţia Solti mi-a oferit cel mai important premiu al ei într-un moment în care nu prea se ştia despre mine; această şansă a venit cu două luni înainte de a obţine angajamentul la Filarmonica din New York, ca dirijor asistent. Fundaţia Solti mi-a oferit posibilitatea financiară de a-mi continua studiile, m-a ajutat să pot urma cursuri de germană, să pot achiziţiona partiturile de care aveam nevoie. Fundaţia Solti şi-a asumat acest risc cu mine, oferindu-mi în acea epocă o astfel de şansă.

Le datorez foarte mult şi lui David Zinman şi "Academiei pentru tinerii dirijori" din Aspen pentru primele ocazii de a dirija, lui Gustav Meier de la Peabody Institute de la care am primit efectiv primele lecţii de dirijat şi sunt mulţi cei cărora le sunt recunoscător pentru generozitatea şi ajutorul lor, încheind fireşte cu Filarmonica din New York şi Alan Gilbert. Am fost foarte, foarte norocos căci am întâlnit asemenea oameni care - în drumul lor - şi-au oprit atenţia asupra mea, sprijinul lor transformându-se în oportunităţi pentru mine.

Şi cred că este foarte important să încercăm să dăm mereu înapoi ceea ce la rândul nostru am primit şi să oferim şi altora şansa educaţiei căci arta depinde în mod vital de relaţia dintre cei care au ajuns la un nivel de profesionalism şi cei care încă învaţă.

Care ar fi "Motto-ul" dumneavoastră?

Aş spune că întotdeauna am căutat să slujesc muzica, să rămân onest şi să îmi păstrez... curiozitatea. Când începe să se "solidifice" concepţia interpretativă asupra unei piese, atunci când am sentimentul că "ştiu" lucrarea este un moment periculos; dacă în procesul creator mă minunez în continuare, dacă păstrez acea curiozitate de a cerceta mereu fără a considera că am ajuns la un final al procesului atunci ştiu că lucrurile merg bine! Acesta mi se pare cel mai "sănătos" mod de abordare!

Dirijaţi şi operă şi repertoriu simfonic.

Opera şi concertul mi se par domenii complementare, sunt aspecte în fiecare dintre ele care te păstrează "onest" faţă de celălalt repertoriu... consider că un echilibru între ele este foarte important.

Activaţi frecvent şi în America şi în Asia, cu regularitate... Cum vă împăcaţi cu o asemenea... navetă?

Nu am un răspuns mai bun decât: te obişnuieşti! Te înveţi să lucrezi şi atunci când eşti poate mai obosit, face parte din "job", din realitatea noastră. Sunt norocos că frumoasa mea soţie călătoreşte mult împreună cu mine şi împărtăşim aceste noi experienţe împreună, căutăm să ne facem noi prieteni şi ne străduim să ne simţim "acasă" pretutindeni. Încercăm să facem o "încântare" din aceste drumuri, dincolo de aspectele muzicale.