Agenda de concert Înapoi
Filarmonica 'George Enescu', 150 de ani de existență. Khatia Buniatishvili și Horia Andreescu pe scena Ateneului Român
Sâmbătă, 15 decembrie 2018, de la ora 19.00, va avea loc, în Sala mare a Ateneului Român, concertul aniversar al Filarmonicii "George Enescu", care sărbătorește, în 2018, 150 de ani de la înființare. Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", dirijată de Horia Andreescu, propune un program excepțional: celebra solistă georgiană Khatia Buniatishvili, una din revelațiile noii generații de pianiști, va interpreta Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18 de Serghei Rahmaninov. Concertul din 15 decembrie va debuta cu Poemul simfonic Destinal - primă audiție absolută, de Dan Dediu, lucrare comandată de FGE pentru acest eveniment, iar, în final, va fi interpetată Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67 de Ludwig van Beethoven.
Fondată în aprilie 1868, "Societatea Filarmonică Română", sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale și popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul concert a avut loc în 15 decembrie același an, sub bagheta inițiatorului său. După moartea lui George Enescu, în 1955, Filarmonica preia numele celui mai mare compozitor român. Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2018, domnul Klaus Werner Iohannis, președintele României, a conferit primei și celei mai vechi instituții muzicale a țării, Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Mare Ofițer, Categoria F -"Promovarea culturii", pentru măiestria artistică și locul deosebit pe care îl are în viața cultural-artistică și pentru dăruirea și profesionalismul cu care a promovat valorile muzicii românești și internaționale pe marile scene ale lumii. "În 2018, Filarmonica «George Enescu» sărbătorește un secol și jumătate de la înființare. Aniversăm, totodată, 130 de ani de la construirea Ateneului Român, unul dintre edificiile-simbol ale culturii naționale, și 120 de ani de la debutul lui George Enescu sub cupola acestui spațiu al muzelor. Sunt câteva momente speciale din istoria unei instituții a cărei existență se împletește pe parcursul României moderne și cu aspirațiile noastre fundamentale", spune domnul Andrei Dimitriu, directorul general al Filarmonicii "George Enescu".
Concert aniversar
Filarmonica "George Enescu", 150 de ani de existență
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor
HORIA ANDREESCU
Solistă
KHATIA BUNIATISHVILI
Program
Dan Dediu
Poemul simfonic Destinal - primă audiție absolută, lucrare comandată de FGE pentru acest eveniment
Serghei Rahmaninov
Concertul nr. 2, în do minor, pentru pian și orchestră, op. 18
Ludwig van Beethoven
Simfonia nr. 5, în do minor, op. 67