În această ediţie începem o poveste despre instrumentele muzicale tradiţionale folosite în spaţiul cultural românesc.

Vom avea posibilitatea să ne formăm o imagine generală asupra acestui univers sonor, chiar dacă ea va fi, inevitabil, fragmentară şi incompletă. Ne vom gândi la rostul, rolul şi locul pe care acestea îl ocupă în spiritualitatea românească, căci ţăranul român le-a menit cu un rost anume, potrivit cu dreaptă măsură în arii semantice multiple, care au fost ulterior teoretizate de etnologi prin funcţii şi funcţionalitate proprii. În acest context, instrumentele au fost integrate în lumea tradiţională prin atribuţii, scopuri şi "roluri" diverse. De la funcţia de semnalizare şi comunicare la distanţă, la cea magică, incantatorie, şi de la funcţiile utilitare la cele de divertisment, sistematizarea instrumentelor muzicale tradiţionale este supusă, în egală măsură, atât criteriilor strict muzicologice, acustice şi de organologie populară, cât şi unor interpretări şi consideraţii care poposesc în spaţiul mai amplu al antropologiei culturale.

Vom afla că fiecare instrument muzical este, până la un punct, o prelungire a posibilităţilor fizice ale omului, în actul de emitere sonoră. Vom avea posibilitatea să ascultăm cele mai simple dintre acestea, clasificate în organologia folclorică drept pseudoinstrumente, care au la bază elemente naturale, aflate la îndemână: fire de iarbă, frunze, paie, solzi de peşte sau bucăţi de lemn, care emit sunete cu înălţimi determinate sau nedeterminate, în funcţie de modul în care sunt puse în vibraţie. O doină cântată din frunză poate să genereze un răspuns al naturii şi al întregii firi, ca un imperceptibil "efect al aripii de fluture", nevăzut în timpul şi spaţiul uman accesibile, însă apt să pună în mişcare întregul univers.

În acelaşi timp, vom înţelege că instrumentele muzicale tradiţionale reprezintă o reală sublimare a materiei, prin expresii culturale și spirituale diverse, în context ritual: colindat, moarte sau comunicare cu divinitatea. Moartea şi sfârşitul vieţii pământeşti sunt vestite în cele patru zări prin glasul trâmbiţei, deschizând sufletului calea către alte dimensiuni, către alte lumi, neştiute şi nevăzute. În toate aceste ipostaze, simbolistica sunetului este interpretată ca o legătură intimă între posibilitățile fizice umane de emitere sonoră și instrumentul muzical considerat ca substitut, prelungire și amplificare a acestor capacități. Vom conştientiza că, dincolo de sunet, se iniţiază legătura omului cu transcendentul şi vom pătrunde tainele prin care instrumentele muzicale tradiționale au capacitatea de a înlesni această legătură dintre lumea văzută și cea nevăzută, dintre omenesc și ceresc.

Vă invit, aşadar, la o incursiune în universul instrumentelor şi muzicilor tradiţionale româneşti duminică ,15 martie 2015, de la ora 19.00.