Absolvent a două Facultăţi opuse, al Facultăţii de Inginerie "Aurel Vlaicu" din Arad şi al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, baritonul Bogdan Baciu s-a dedicat carierei lirice în 2010 devenind laureat al Concursului Internaţional Hariclea Darclée. Din 2011 Bogdan Baciu este solist la Deutsch Oper am Rhein unde a fost aplaudat în spectacole cu operele: "Carmen", "Bărbierul din Sevilla", "Madama Butterfly", "Billy Budd". Câteva dintre proiectele sale le-a dezvăluit în cele ce urmează.

Bogdan Baciu, vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care aţi răspuns să-mi acordaţi acest interviu la finalul unui sezon în care aţi punctat câteva apariţii scenice importante.

Am debutat pe scena teatrului din Dusseldorf, în Paiaţe, de Ruggiero Leoncavallo, în rolul Silvio. Rolul acesta l-am mai cântat şi în România, la Opera Naţională din Cluj, dar a fost o experienţă deosebită să-l cânt şi aici la Dusseldorf, într-un teatru mai mare, iar alt rol pe care aş vrea să-l punctez ar fi Bărbierul din Sevilla, rolul titular Figaro. Probabil ştiţi sau nu ştiţi, Duisburg şi Dusseldorf, cele două teatre, fiinţează şi funcţionează împreună sub denumirea de Deutsch Oper am Rhein. Sunt două teatre care funcţionează sub aceeaşi denumire, iar noi, soliştii din ansamblu susţinem spectacole, atât în Dusseldorf, cât şi în Duisburg.

Vorbiţi-ne mai mult despre acest rol principal Figaro, din Bărbierul din Sevilla. Despre montare, despre parteneri, ce ne puteţi spune?

Este un rol extraordinar. Este unul dintre rolurile titulare pe care un bariton le poate cânta, un rol de tinereţe un rol liric, un rol frumos, foarte ofertant, un rol în care poţi să arăţi foarte mult, atât din punct de vedere vocal, cât şi din punct de vedere actoricesc, iar regia este una haioasă, foarte frumoasă şi foarte ghiduşă. Acum, s-ar putea să nu fie pe placul tuturor, pentru că este o regie modernă, este o regie a lui Claus Guth. Este un regizor destul de cunoscut, cel puţin aici în Germania. Totul se întâmplă în lumea florilor şi în lumea gâzelor şi fiecare dintre personaje are un corespondent între gâze. De exemplu, Figaro este un fel de libelulă,Rosina este un fluturaş care, atunci când îşi cântă aria de început, iese dintr-o crisalidă, dintr-un cocon, Bartolo, cel care o ţine prizonieră oarecum pe Rosina, este un păianjen.Regia este foarte frumoasă. Eu, cel puţin nu sunt un mare adept al regiilor moderne, decât atunci când au logică şi când privitorul sau cel care vine pentru prima dată la operă şi vede un titlu... să zicem, Bărbierul din Sevilla, poate să-şi dea seama de ce se întâmplă, fără să trebuiască să citească programul de sală sau să întrebe în stânga şi în dreapta, oare ce a vrut să spună acolo sau de ce e aşa. Pentru mine, orice regie este de acceptat, atâta timp cât are o logică şi atâta timp cât nu se depărtează de la ideea iniţială, de la relaţiile între personaje şi de la ceea ce trebuie să înţeleagă cel din auditoriu, din public.

Ce veţi face în sezonul 2013 - 2014?

Am două proiecte importante pe care aş dori să le subliniez: în primul rând, debutul în Don Giovanni, rolul titular şi pentru mine, aceasta este o mare provocare, pentru că Don Giovanni este un rol de o complexitate foarte, foarte mare. Este considerat tot un rol de kavalier-bariton în sistemul de organizare al vocilor, nemţesc, aşa cum este şi Bărbierul, dar sunt facturi diferite sunt momente de tensiune diferite este o compoziţe a personajului diferită şi îl consider de asemenea, o mare, o mare provocare pentru mine. Este un rol pe care un bariton tânăr vrea să şi-l puncteze în repertoriul său. Iar a doua mare provocare pe care o am în 2014 este premiera de La Boheme, de la Opera din Stuttgart, unde voi interpreta rolul Marcello. Din nou, se poate considera ca fiind un debut pe scenele teatrelor din Germania, deşi eu l-am debutat deja la Opera Naţională Cluj din România. Sunt foarte curios cum va fi, teatrul din Stuttgart este recunoscut ca adept al regiilor destul de moderne.

Cam mai toate teatrele germane, de altfel.

Mai toate teatrele germane. Exact cum spuneţi. Pentru italieni, asta ar fi o chestie foarte interesantă. Aştept din nou cu nerăbdare şi producţia de La Boheme, Marcello fiind din nou un rol foarte frumos şi un rol foarte drag sufletului meu.

Iată trei roluri importante. Ce roluri intenţionaţi să abordaţi pe viitor, ce alte roluri?

Eu sunt adeptul ideii că rolurile trebuie cântate la vremea lor şi toate lucrurile trebuie făcute aşa cum te simţi tu bine sufleteşte, vocal, în largul tău. Toată lumea spune că dacă vrei să începi cu Verdi trebuie să începi cu Germont şi eu întotdeauna am spus că Germont din Verdi este probabil liric din punct de vedere al vocalităţii, dar din punct de vedere al maturităţii, de care trebuie să dai dovadă pe scenă, din punct de vedere al mişcării şi al atitudinii pe care trebuie să o ai faţă de fiul tău, faţă de Alfredo este foarte greu. Nu de puţine ori vedem pe scenă pe Alfredo şi pe Germont şi de multe ori pare că Alfredo e mai bătrân decât tatăl, decât Germont. Vocea cântată pe o tehnică bună se maturizează natural şi te îndreaptă spre rolurile de maturitate. Aşa că mi-aş dori foarte mult în perioada următoare să cânt roluri ca Valentin, din Faust, să cânt Marchizul de Posa din Don Carlo, să debutez în Belcore, în Elixirul dragostei. Din păcate, rolurile acestea nu sunt la momentul actual în repertoriul operei din Dusseldorf şi din Duisburg, dar eu mi-aş dori foarte mult să le debutez.

Când vă aflaţi în faţa unei noi partituri, ascultaţi şi alte variante interpretative? Ce repere vă luaţi?

În primul rând trebuie să vă spun că încerc să aflu cât mai mult despre operă, per ansamblu. Vreau să văd perioada în care a fost scrisă, vreau să văd, normal, libretul. Trebuie citit libretul, dacă se poate să asculţi şi o piesă de teatru, care este legată de operă, în cazul în care există. Apoi trebuie văzută relaţia dintre personaje şi nu în ultimul rând trebuie studiat personajul. Îmi studiez personajul meu foarte bine, să văd relaţia lui cu celelalte personaje, să văd ce tip de om este. Vă dau un exemplu, Bărbierul din Sevilla. Figaro este o insectă-şefă, care, exact ca şi în libretul original, exact ca şi în montările clasice, el ţese iţe şi el rezolvă problemele tuturor, el este prieten cu toată lumea, ştie să se facă plăcut de către toţi, este prieten şi cu Rosina, este prieten şi cu Almaviva - aşa că trebuie studiat în amănunt fiecare detaliu care defineşte personajul şi bineînţeles ulterior, tot ceea ce s-a studiat despre personaj vine adaptat la cerinţele regizorale şi la ceea ce oferă regia şi scenografia respectivă.

Ce apreciaţi cel mai mult la un partener de scenă, atunci când vă aflaţi pe scenă?

Atunci când partenerul de scenă încearcă să se pună pe el în valoare, să joace şi să interpreteze independent de ceilalţi, ca şi cum ar fi o chestie unitară, separată de ceilalţi, atunci trebuie să vă spun că nu se pune nici pe el în valoare şi nu pune în valoare nici actul artistic care se desfăşoară la momentul respectiv pe scenă. Întotdeauna, când un partener de scenă nu este egoist, ba mai mult, vrea să joace, încât să pună în valoare calităţile partenerilor de scenă, atunci actul artistic nu poate să iasă decât foarte bine, iar eu apreciez foarte mult la un partener de scenă, sinceritatea pe scenă. Aşa că şi eu la rândul meu încerc să fiu cât mai adevărat, cum spunem noi românii şi cât mai sincer pe scenă. Altfel nu poţi să transmiţi publicului. N-ai nici o şansă.

Dintre dirijorii cu care aţi colaborat până acum, de la care aţi învăţat cel mai mult?

I-aş aminti pe doi dintre dirijorii de aici, pe maestrul Axel Kober, care este şi şeful dirijorilor şi directorul muzical de aici, din Dusseldorf. Este un dirijor foarte exact în mişcări, ai o anumită linişte sufletească atunci când te afli pe scenă, pentru că ştie exact unde eşti. Primeşti fiecare intrare. De cele mai multe ori, cântăreţul nu are nevoie, dar de foarte multe ori ai nevoie de câte un sprijin şi atunci, uitându-te la dirijor, întotdeauna ştii cam pe ce stradă te afli. Un alt dirijor, care este de aici de la Dusseldorf, l-aş aminti pe Wen - Pin Chien, care este un dirijor foarte bun şi foarte talentat. Este specialist în muzica modernă şi de asemenea ştim cu toţii că muzica modernă impune nişte probleme… intrări, diferite tonalităţi, diferite ritmuri. Aş vrea să-l amintesc pe maestrul David Crescenzi, cu care din păcate, din păcate spun, am avut ocazia de a cânta sub bagheta sa doar în producţia de La Boheme de la Cluj, dar în care m-am simţit minunat.

Aveţi colaborări cu două teatre germane importante. Pe ce alte scene vă doriţi să ajungeţi să cântaţi?

N-aş putea să vă spun că mi-am fixat un ţel anume, nu mi-am fixat nişte nume ale scenelor unde aş dori. Ce pot să vă spun este că mi-aş dori să cânt întotdeauna cât mai bine. Asta îmi doresc cel mai mult. Eu îmi doresc să fac o impresie bună oriunde voi fi şi unde mă va duce viaţa şi contractele şi viitorul acolo din nou voi încerca să fac cât mai bine ceea ce am de făcut.

Un gând pentru ascultătorii Radio România Muzical.

Un gând al meu ar fi că, vorbesc în numele meu, dar probabil şi în numele multor care sunt în afară şi cântă pe scenele internaţionale. Ne-am dori foarte mult să cântăm acasă. Nu ar fi bucurie pentru noi mai mare decât aceea de a cânta acasă, în faţa românilor noştri şi personal vă spun că mi-aş dori foarte mult să cânt acasă… din când în când. Timpul este unul dintre cei mai mari duşmani ai noştri, dar, în măsura în care se poate, mi-aş dori să cânt în faţa publicului român. Doresc celor de acasă mult bine, doresc publicului să aibă parte de reprezentanţii şi de spectacole cât mai frumoase şi doresc aceluiaşi minunat public de-acasă, o înflorire a culturii în România…noi sperăm din tot sufletul ca multe lucruri să se schimbe în bine şi în ţară.