Ion Marin, te-am văzut la repetiţia din această dimineaţă la Sala Mare a Palatului că erai într-un dialog extraordinar cu Jian Wang.

Da, Jian Wang este un prieten de foarte mulţi ani, am făcut multe concerte împreună, am făcut în America, la Hong Kong, în Belgia, în Franţa, în Germania. Ne cunoaştem de foarte multă vreme. Jian Wang, trebuie să vă spun asta, pentru că este interesant, publicul n-are cum să-şi mai aducă aminte de lucrul ăsta, dar în anii '70 s-a făcut un film extraordinar, după vizita lui Nixon în China, Isaac Stern, celebrul violonist a mers în China pentru prima dată, însoţit de foarte multe televiziuni şi de o echipă de filmare americană şi a descoperit acolo la Shanghai, un pionier, era îmbrăcat în pionier, pantaloni scurţi, cămaşă albă şi cravată roşie, care cânta la violoncel, la un violoncel ceva mai mic, dar cânta Variaţiunile Rococco. Pionierul acela era Jian Wang. Este un prieten foarte drag şi mai ales există o similaritate de parcurs, e cineva care ştie foarte bine cum arăta duritatea pregătirii muzicale în spatele cortinei de fier, pregătirile pentru concursuri, şansa ca prin muzică de fapt să ajungi să fii un om liber şi să trăieşti, să faci muzică şi mă leagă o bună prietenie.

Prietenie te leagă şi de Orchestra Filarmonică Radio France,  cu care în această seară cânţi Şostakovici?

Da, cu care cânt una dintre simfoniile pe care le iubesc foarte mult ale lui Şostakovici, o simfonie, un contrast extrem, cu elemente aproape de neo-romantism, în primul rând pentru că este atipică. E în trei mişcări, nu patru, o parte lentă, foarte mare, asemănătoare uneori cu adaggio-ul al lui Mahler, din Simfonia IX-a sau din Simfonia a VI-a, un recviem total, văzut bineînţeles cu profunzimea rusă şi cu modalitatea muzicală de expresie. Rusa este o muzică de un dramatism colosal, scrisă în timpul asediului Leningradului şi după aceea cu un scherzo şi un rondo grotesc de un dramatism în spatele unei anumite virtuozităţi. Este o muzică colosal de dramatică. Ador simfoniile de Şostakovici, de fapt le dirijez pe toate, dar a VI-a este una din preferatele mele.

Ion Marin, ce înseamnă pentru tine Radio România?

Pentru mine Radio România înseamnă foarte, foarte multe ocazii; forma prin care, nevenind în România decât foarte rar, publicul, iubitor de muzică, a avut ocazia să mă acompanieze să spun, în periplurile mele. O enormă gratitudine pentru Radio România Muzical şi pentru Radio România în general, de a asigura această nerupere a punţii între publicul românesc, iubitor de muzică şi concertele pe care le-am făcut.

Istoric şi cultural vorbind, Radio România ce crezi că semnifică pentru tine şi pentru publicul nostru?

E foarte greu de răspuns la lucrul acesta, mai ales că vin dintr-o generaţie în care radioul nu era Radio România la vremea mea, era Radio Europa Liberă. Eram colosal de legaţi de radio. Acuma, radioul are responsabilitatea, să spunem, de a compensa lipsa de calitate în lumea jurnalistică, pentru că vedeţi, există o orientare sau către politic sau către evenimentele care sunt de obicei triste sau dramatice sau vulgare ş.a.m.d. Or, radioul are această şansă de a fi un fel de arbitru al profunzimii şi cred că Radio România poate să reuşească în ţară şi transmisiile de pildă a acestui festival în străinătate, să dea o imagine foarte bună ţării.

În finalul interviului, Ion Marin, spune-mi ce ţi-ai dori tu pentru români. Ce mesaj le-ai transmite ascultătorilor Radio România şi românilor în general?

Să fie puţin mai conştienţi că sunt un popor extraordinar şi că n-au de ce să aibă complexe în faţa nimănui. Să încerce atunci când se poate şi când iese ceva bine, să vadă binele întâi şi în forma aia, să zicem, aspectul critic, care ne este atât de caracteristic nouă românilor, va deveni constructiv, altfel este numai critică şi supărare şi tot nu mai răsare soarele. Bucuria de a trăi, speranţa se menţine prin încercatul de a vedea totdeauna lucrurile bune şi sunt foarte multe lucruri bune, chiar dacă nu se întâmplă în ritmul care ni l-am dorit toţi să se întâmple, nu se întâmplă nicăieri în lume. Nu este un caz izolat, România nu mai este un caz izolat de foarte multă vreme. Este o ţară cu lucruri extraordinare şi cu lucruri mai puţin bune, aşa cum sunt toate ţările. Normalitatea asta se poate ajunge, chiar şi în momentele grele de criză, de sărăcie, de suferinţă, de probleme legate de spitale, de asigurări ş.a.m.d, văd şi eu lucrurile astea şi sunt informat, dar să ştiţi că există peste tot şi numai încercând să vedem ce e bun în noi putem să sperăm că lucrurile şi în afara noastră se vor îmbunătăţi.

Este muzica o soluţie?

Întotdeauna.