Domnule Valcuha când şi cum a venit invitaţia de a cânta în România, în cadrul Festivalului RadiRo?

Invitaţia a fost adresată Orchestrei Rai Torino a Radiodifuziunii Italiene, al cărei dirijor sunt. Am fost foarte încântaţi şi am acceptat imediat, pentru că este important să ieşi din ţară de cât mai multe ori, pentru a apărea în festivaluri internaţionale.

Va fi pentru prima dată când vă veţi afla la Bucureşti?

În ceea ce mă priveşte, va fi pentru prima oară. Sunt bucuros şi încântat de invitaţia ce mi-a fost adresată, deoarece am auzit multe lucruri bune despre publicul de aici, unul foarte entuziast, dar şi bun cunoscător, asta ca să nu mai vorbim despre marii muzicieni români. Pentru mine este o mare plăcere să dirijez la Bucureşti.

Cu ce se deosebesc orchestrele radio, de cele filarmonice?

Nu este o întrebare uşoară. Aş spune că orchestrele radio au mai puţine reţineri în faţa microfonului, cântă cu o mai mare uşurinţă în compania lor. Au obişnuinţa ca muzica lor să fie difuzată. Acesta este, cel puţin, cazul orchestrei pe care o conduc, dar cred că acelaşi lucru este valabil pentru oricare orchestră radiofonică.

Rolul unui astfel de ansamblu este de a interpreta cât mai multe lucrări contemporane sau deja consacrate de mult timp, ori în direct, ori în înregistrări difuzate ulterior. Orchestrele radiofonice au un nivel excelent, au obişnuinţa de a cânta pentru radio, este ceva ce ţine de cotidian pentru ei, de aceea nu au nici o problemă şi nici un complex în faţa microfoanelor, chiar dacă acestea pot fi uneori un factor de stres.

Microfoanele sunt ca nişte microscoape care duc la depistarea oricărui defect, nivelul orchestrelor radiofonice trebuie să fie excelent, în aşa fel încât să sune bine pe post.

Ilya Musin, un mare dirijor renumit pentru tehnica sa, dar şi pentru spiritul său pedagogic, v-a fost profesor. Aţi vrea să ne împărtăşiţi experienţa de a fi avut un astfel de maestru?

Trebuie să vă povestesc o mică istorie. Prima oară când am auzit pe cineva vorbind de Ilya Musin era în 1994. Eram la New York, cu corul din Bratislava. Împreună cu nişte prieteni m-am dus să ascult un concert al Orchestrei Filarmonice din marea metropolă. În caietul-program al serii am citit pentru prima oară numele marelui dirijor. În martie 1995, eram deja la Conservatorul din Sankt Petersburg, dirijând în faţa lui Ilya Musin.

Cu un an înainte, nici măcar nu ştiam dacă el trăieşte sau nu, pentru că abia apoi am descoperit această mare personalitate. Un om despre care se poate spune că a fondat şcoala de dirijat de la Leningrad. Îmi dau seama că a fost o şansă enormă să mă aflu în clasa sa. Am avut norocul să îl pot întâlni chiar zilnic, ceva excelent, având în vedere vârsta sa înaintată, în 1995 avea 92 de ani. Venea de cinci ori pe săptămână la Conservator. Deci da, pot să spun că a fost o etapă importantă în devenirea mea.

La 92 de ani, încă venea la Conservator. Incredibil!

Într-adevăr, era născut în 1903, cu trei ani înaintea lui Şostakovici. Au fost împreună colegi la Conservatorul din Leningrad, pe atunci. Ilya Musin a fost printre primii, dacă nu chiar primul care a interpretat Simfonia I a lui Şostakovici.

Toată muzica rusă, dar nu numai, o cunoştea perfect. Chiar dacă la începutul studenţiei mele nu ştiam mare lucru, pentru că tocmai soseam de la Bratislava, într-un oraş nou, unde învăţam într-o instituţie care mi-era necunoscută, prin metode noi, mi-a trebuit puţin timp să mă adaptez, să înţeleg despre ce vorbeau toţi oamenii aceia. Acum îmi dau seama că am fost privilegiat.

Aţi dori să ne daţi trei motive pentru care nu trebuie să ratăm concertul Orchestrei Rai Torino?

Este foarte important, după cum am spus, pentru o orchestră să iasă din cotidian. Eu şi membrii orchestrei suntem foarte bucuroşi să putem călători pentru a ne prezenta programul la Bucureşti. Vom avea două concerte, cu două programe foarte interesante. Vom interpreta Simfonia a III-a de Rahmaninov, care este mai puţin cunoscută decât prima. Această simfonie, a III-a, merită interpretată.

Însuşi Rahmaninov era foarte încântat de acest opus, unul dintre primele pe care a ales să le înregistreze cu Orchestra din Philadelphia. În cel de-al doilea concert vom prezenta două lucrări de Richard Strauss: Tie Eulenspiegel şi Cavalerul rozelor.

De asemenea, nu trebuie să îi uităm nici pe soliştii cu care împărţim afişul, Christian Zacharias şi Alexandru Tomescu. Un alt motiv pentru care merită să veniţi la aceste concerte îl reprezintă şi oportunitatea de a asculta singura orchestră radiofonică a Italiei şi una din puţinele care abordează exclusiv muzică simfonică. Pentru că Italia este cunoscută mai ales pentru repertoriul său în domeniul muzicii de operă. Există în Italia orchestre care abordează ambele tipuri de repertoriu, însă foarte puţine se axează exclusiv pe repertoriul simfonic.