Nicola Benedetti, ştim deja că tatăl dumneavoastră este italian, iar mama dumneavoastră este scoţiană. Ceea ce nu ştim este dacă există vreo relaţie între familia dumneavoastră şi muzică.

Nu există o legătură directă. Iubesc muzica, dar nu o şi cântă. Eu am ajuns să fac această profesie pentru că exista în regiunea noastră o şcoală foarte bună de muzică şi de vioară. Sora mea a cântat la vioară când era foarte mică şi ea a întrebat-o pe mama dacă putem învăţa împreună şi aşa am început studiul acestui instrument.

Ce anume aţi moştenit din personalitatea părinţilor dumneavoastră?

Este dificil de răspuns. Tatăl meu este foarte hotărât şi energic şi este convins că orice este posibil, iar mama este foarte muncitoare, are mult bun simţ şi poate extrage ce este mai bun din orice situaţie. Cred de asemenea că mama are o aplecare către muzică, deşi nu a învăţat să cânte la nici un instrument.

Aţi cântat de curând cu Orchestra de tineret "Simon Bolivar", în Venezuela. Conform informaţiilor obţinute de pe pagina dumneavoastră oficială de Facebook, consideraţi că programul "El Sistema" poate fi aplicat şi în Marea Britanie. Ce anume aţi apreciat în mod special la acest proiect de educaţie muzicală?

Cred că amploarea lui, faptul că nu este destinat celor care îşi pot permite să meargă la şcoală sau familiilor care îşi încurajează copiii să înveţe să cânte la un instrument muzical, ci oricui. Faptul că în acest sistem au intrat 4000 de copii care au învăţat să cânte la un instrument este un lucru uimitor. După ce am vizitat Venezuela am observat un fapt natural, că sistemul muzical este foarte asemănător celor din marile conservatoare şi din şcolile de muzică din Europa. Au acelaşi fel de profesori, aceleaşi îndatoriri, singura diferenţă fiind că în Venezuela copiii studiază şi mai multe ore. În Scoţia avem deja un program similar - El Sistema Scotland - care a început cu trei ani în urmă şi funcţionează incredibil de bine, dar cred că, dacă este posibil, acest program trebuie extins la o scară mai largă, pentru a implica şi mai mulţi copii. Avem acum 300 de copii în acest proiect şi avem nevoie de 30.000!

În 2005 aţi luat parte la un turneu prin şcolile din Marea Britanie, cu scopul de a încuraja persoane de toate vârstele să găsească plăcerea în muzică şi un instrument favorit. Cum a apărut această iniţiativă?

Exact cum aţi spus. Am cântat în şcoli şi am încercat să fiu cât mai mult parte a programelor educative. Acum mai mult ca niciodată tinerii au nevoie de o identitate, au nevoie să simtă o apropiere şi faptul că aparţin unei comunităţi. Au, de asemenea, acces la o formă de educaţie culturală. Ideea înfiinţării unei orchestre, să înveţi să cânţi la un instrument şi să-l aduci într-o orchestră, ar mai fi un punct rezolvat în planul nostru de a le da copiilor ceva ce le lipseşte în societatea modernă.

Vorbim despre educaţie muzicală… şi este firesc să vă întreb ce a însemnat pentru formarea dumneavoastră, ca muziciană şi ca violonistă, întâlnirea cu una dintre cele mai importante personalităţi ale secolului trecut - Sir Yehudi Menuhin, discipol al lui George Enescu, patronul spiritual al festivalului nostru?

Aveam 10-11 ani când l-am întâlnit şi i-am cântat şi chiar dacă eram copil mi-au rămas amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Sunt lucruri pe care nu le poţi înţelege la acea vârstă, dar chiar şi aşa am simţit imediat că este o ocazie pe care o ai o dată în viaţă şi că acel om era unul extraordinar. A fost o experienţă de neuitat. Sunt tristă doar că nu am stat mai mult în preajma lui şi că acea ocazie nu s-a mai repetat.

La Bucureşti veţi cânta cu London Symphony Orchestra, un ansamblu pe care îl cunoaşteţi datorită unor colaborări anterioare. Ne puteţi vorbi despre proiectele derulate împreună?

Am făcut prima mea înregistrare cu London Symphony Orchestra şi cu Daniel Harding. A fost o experienţă cu adevărat extraordinară pentru mine. Membrii ansamblului m-au sprijinit şi au fost cu toţii foarte drăguţi. Evident, sunt minunaţi şi încă dinainte de a face prima mea înregistrare cu ei îi apreciam. Este o orchestră care ascultă ceea ce cântă, mai mult decât oricare alta. Am avut un prieten al cărui tată cânta în acest ansamblu şi mergeam aproape în fiecare week-end la concertele lor şi prin asta au contribuit foarte mult la educaţia mea muzicală.

Veţi cânta Concertul de Glazunov. Când a intrat această lucrare în repertoriul dumneavoastră şi ce semnificaţie are pentru dumneavoastră?

Am învăţat această partitură când aveam 18 ani. L-am cântat pentru prima oară cu Orchestra Simfonică din Vancouver şi cred că este o lucrare cu adevărat extraordinară. Din păcate nu este interpretată prea des şi cel puţin în Marea Britanie nu este un concert prea popular. Încerc să îl cânt cât de des pot şi să familiarizez publicul cu el. În prim plan este acel stil romantic târziu, foarte natural. Ultima parte este concepută ca un dans. Este un concert accesibil, pe care îl respect. Cea de-a doua parte are o temă ce pare că nu se mai sfârşeşte. Îmi aminteşte oarecum de Ceaikovski şi de felul în care trece el de la o temă la alta. Este o lucrare plină de bucurie.

Veniţi pentru prima oară în România?

Da, este pentru prima oară şi sunt nerăbdătoare să vin.

Cu ce gânduri întâmpinaţi acest concert din cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu"?

Ştiu foarte multe despre festival. Reputaţia lui este imensă. M-am uitat pe programul concertelor şi voi fi într-o companie extraordinară. Sper să pot cânta cât mai bine şi în acest fel să onorez festivalul. După concert voi avea puţin timp să vizitez oraşul.