Domnule Gustav Rivinius, în primul rând, bine aţi venit în cadrul Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio de la Bucureşti! În după-amiaza zilei de 24 septembrie puteţi fi urmărit de publicul nostru ca membru al Cvartetului cu pian Rivinius şi cred că este prima dumneavoastră prezenţă în ţara noastră. Pot să va întreb care sunt aşteptările dumneavoastră legate de acest concert şi de publicul nostru?

Bineînţeles, toţi patru suntem nerăbdători să venim în România, în Bucureşti pentru a susţine acest concert. Pentru mine personal va fi prima apariţie aici în calitate de muzician. În mod privat am mai vizitat Bucureştiul, pentru că soţia mea este româncă, este din Bucureşti şi evident că are rude aici, astfel încât este normal că am însoţit-o de câteva ori, dar nu ca muzician. Acesta este aşadar primul meu concert aici.

Acum vă propun să discutăm despre lucrările reunite în programul acestui recital, un program cu muzică de Schubert, Dan Dediu, Thomas Bloomenkamp şi Gabriel Faure. Cum aţi descrie structura programului, care este una simetrică, să spunem?

Da, ideea era să deschidem cu Schubert, pentru că este în general punctul central al festivalului, dar să includem în program şi lucrări contemporane atât din Germania, cât şi din România. Începem aşadar cu o piesă de Schubert, singura pentru cvartet cu pian din creaţia sa. Schubert era chiar foarte tânăr atunci când a compus-o şi lucrarea este plină de idei frumoase, cu o atmosferă personală, Adagio-ul are armonii fantastice, iar Rondo-ul este foarte luminos şi antrenant, aş spune. Lucrarea de Dan Dediu este de asemenea destul de scurtă, o lucrare extrem de interesantă, nouă pentru noi, o interpretăm pentru prima oară, pentru că am dorit să abordăm şi o compoziţie românească. Ne face o deosebită plăcere să cântăm acest opus şi abia aşteptăm să îl interpretăm pentru prima oară în faţa publicului. Lucrarea de Thomas Bloomenkamp a fost scrisă în mod special pentru noi, a avut premiera anul trecut şi de atunci am mai cântat-o de câteva ori. Lucrarea în sine a fost inspirată de moartea unui prieten foarte apropiat al compozitorului, aceasta fiind atmosfera regăsită în toată lucrarea, în special în cea de-a doua mişcare, foarte întunecată şi plină de suferinţă. Ne place foarte mult această lucrare, cred că este o compoziţie foarte bună. În ultima parte a concertului interpretăm o piesă foarte cunoscută a repertoriului pentru cvartet cu pian, cea de Faure. Ne place să cântăm muzică franceză, ne place sunetul francez. Este o lucrare tipică din acest punct de vedere, fantastică, are armonii extraordinare, culori sonore foarte bogate. În concluzie, cred că va fi un program foarte interesant, cu perspective diferite asupra repertoriului pentru cvartet cu pian.

Gustav Rivinius, sunteţi unul dintre câştigătorii Concursului Internaţional "Piotr Ilici Ceaikovski" de la Moscova şi, în acelaşi timp, primul muzician german care a triumfat în cadrul acestei competiţii, în 1990. Cum vă amintiţi acea experienţă?

Bineînţeles că pentru mine a fost o experienţă fantastică. Câştigasem deja şi alte competiţii şi premii internaţionale înainte de a mă duce la Moscova. Întotdeauna mi-am dorit să particip la această competiţie unde există o atmosferă specială, are o mare reputaţie. M-am dus, bineînţeles, cu speranţa că poate voi reuşi să ajung în finală şi voi primi un premiu sau, mă rog, o distincţie. Am încercat, aşadar şi evident că nu m-am aşteptat să câştig premiul I, dar m-am bucurat foarte tare că s-a întâmplat asta. Pentru mine a fost o experienţă minunată.

Aţi câştigat, de asemenea, şi alte distincţii importante: Premiul Rostropovici, Concursul ARD de la Munchen şi Premiul Mendelssohn. Cum aţi defini importanţa acestor distincţii în devenirea dumneavoastră ca artist? Au fost vitale toate aceste premii pentru recunoaşterea internaţională? Există şi o altă cale de a deveni cunoscut?

Cred că întotdeauna există mai multe căi, depinde de propria personalitate, de cariera ta, de locul în care te formezi, de familia ta, de relaţiile tale, de exemplu dacă ai legături cu dirijori sau impresari, depinde. Eu vin din Saarbrucken, o parte mai provincială a Germaniei şi n-am avut niciun fel de relaţii, nu cunoşteam dirijori de orchestră mari şi pentru mine a reprezentat o bună ocazie de a atrage atenţia. În cele din urmă am beneficiat şi de o impresariere bună şi asta, împreună cu premiile obţinute la competiţiile internaţionale, m-a ajutat să-mi construiesc o carieră. Dar aceasta nu este singura cale, în special în prezent, când companiile de înregistrări sau de impresariere aleg pur şi simplu pe cineva şi fac tot ce trebuie pentru ca acea persoană să facă o carieră mare, deşi poate n-a participat niciodată în competiţii de prestigiu. Cred că există atâtea căi diferite! Îi poţi cânta unui dirijor cunoscut şi el te poate duce la Filarmonica din Viena, de exemplu, şi aşa îţi poţi construi o carieră. Deci, există multe moduri de a te afirma, dar pentru mine, care nu avusesem înainte niciun contact cu lumea muzicală, palmaresul obţinut a reprezentat o ocazie fantastică.

Să reamintim faptul că împreună cu trei dintre fraţii dumneavoastră aţi format în 1995 Cvartetul cu pian Rivinius. Toţi sunteţi muzicieni remarcabili. Fiecare dintre dumneavoastră are o carieră muzicală intensă. Sunteţi amabil să descrieţi, domnule Rivinius, profilul muzical al fiecăruia dintre fraţii şi colegii dumneavoastră din Cvartetul cu pian Rivinius?

Cu toţii avem activităţi distincte, eu predau la conservator, apar în recitaluri camerale sau ca solist; fratele meu Paul este un pianist fantastic, care poate fi ascultat peste tot în lume alături de parteneri muzicali foarte diferiţi şi este un muzician extraordinar; ceilalţi doi fraţi Benjamin şi Siegfried cântă în orchestre - primul este prim violist, iar celălalt concertmaestru. Aşadar, cu toţii avem propria noastră activitate şi ne bucurăm să cântăm în acest cvartet cu pian ca o activitate separată de profesiile noastre, să le zicem, constante. Suntem întotdeauna fericiţi când avem concerte împreună pentru că avem ocazia să ne întâlnim şi este ca o întâlnire de familie. Dar între aceste întâlniri fiecare dintre noi îşi desfăşoară propria activitate, camerală, solistică, în orchestră. Caracteristica noastră ca şi cvartet cu pian este că ne schimbăm mereu programul, nu repetăm niciodată lucrările, întotdeauna învăţăm ceva nou, avem un repertoriu variat, suntem în permanenţă în căutare de lucrări noi şi nu ne rutinăm prin repetarea aceluiaşi program din motive de siguranţă. Asta face ca lucrul împreună să fie atât de interesant.