Domnule Jérôme Pernoo, aţi câştigat competiţii prestigioase precum Ceaikovski (Moscova), Rostropovici (Paris) şi Pretoria Competion. Ce a însemnat pentru tânărul de atunci, de 22 -24 de ani, aceste distincţii?

Dacă aceste premii apar în timpul formării, ele îţi oferă într-adevăr deschideri. După aceea, concertele, experienţa, munca împreună cu compozitorii, toate îţi alimentează progresul. Încetul cu încetul concursurile nu mai reprezintă mare lucru, dar îţi asigură pornirea.

Care sunt personalităţile care v-au influenţat cel mai mult? Aţi avut un model în formarea dumneavoastră?

Am studiat în Franţa cu Philippe Muller şi Xavier Gagnepaine, profesori severi care m-au introdus în cunoaşterea instrumentului, a muzicii, punându-mi bazele unui repertoriu fundamental. După aceea, viaţa artistică în care am trăit şi-a pus amprenta. O personalitate ce m-a marcat profund este, fără îndoială, Constantin Stanislavski, legendarul rus. I-am studiat biografia, cărţile, teatrul, gândirea, inspirându-mă în multe privinţe: de la maniera de interpretare, până la înţelegerea muzicii şi mai ales, asupra modului în care să transmiţi publicului toate emoţiile.

Astăzi, majoritatea studenţilor se formează în mai multe centre europene sau americane. Ce părere aveţi despre globalizare. Este un fenomen benefic?

Fenomenul de globalizare este foarte apropiat fenomenului muzical pentru că astăzi în toată lumea se cântă cam în aceeaşi manieră. Acum ceva vreme muzicienii puteau fi afiliaţi diverselor culturi: rusă, francezăe şi aşa mai departe. Interpreţii de azi au ocazia să se inspire din toate şcolile. Cred că este trist să se piardă o anume identitate, dar în acelaşi timp este un progres pentru arta muzicală. Interpreţii caută ceva mai mult în acumularea necesară formării lor. În concluzie, globalizarea le permite să-şi îmbogăţească orizontul cultural şi astfel să servească mai bine muzica.

Ce reprezintă Parisul pentru dumneavoastră?

Îmi oferă şansa de a fi profesor la Conservatorul Naţional; este cu adevărat o şansă pentru că nivelul este foarte ridicat: studenţii sunt formidabili, lucrează mult aspirând la înălţimi artistice pasionante pentru un profesor.

Ce reprezintă Bucureştiul pentru dumneavoastră?

... o mare recunoştinţă pentru entuziasmul publicului în faţa muzicii, la fel ca şi în Franţa.

Aţi avut ocazia să cunoaşteţi capitala noastră?

Da. Prima oară când am văzut Bucureştiul a fost acum şapte ani, când am cântat în Orchestra de Tineret a Comunităţii Europene, interpretând atunci La vie en rose de Strauss.

Ce calităţi trebuie să deţină un violoncelist pentru a deveni foarte bun?

Cea mai mare calitate înainte de a fi violoncelist este aceea de a fi un bun muzician.

Cum se derulează o zi tipică din viaţa dumneavoastră? Vă întreb acest lucru pentru că împletiţi mai multe activităţi: realizaţi emisiuni radiofonice, sunteţi directorul Festivalului "Les vacances de Monsieur Haydn" (La Roche Posay)...

... acum scriu şi o carte. Îmi place muzica la modul cel mai profund şi îmi dedic viaţa comunicării acelei vibraţii pe care o atinge arta sunetelor. E un angajament foarte preţios, pe care l-am deprins de mic, pentru că provin dintr-o familie de muzicieni. Toate lucrurile sunt bune, concertele, organizarea festivalului, realizez emisiuni la Radio, fac însemnări pe internet despre maniera mea de a aborda unele creaţii şi de a le pune în contextul istoric, literar... Tot ceea ce fac în viaţă slujeşte unui singur scop, MUZICA. Am conştiinţa că nu sunt numai artist, ci şi artizan şi pentru un interpret este necesar să aibă o anume umilitate în faţa artei... Cred că muzicienii recunosc în noi cine e artist şi cine artizan. Genialii nu suntem noi, ci Mozart, Beethoven, Haydn, dar şi compozitori contemporani care scriu o muzică magnifică precum Conesson, al cărui concert îl voi cânta la Bucureşti. Artizanii suntem noi.

Am o mare pasiune pentru noua modalitate de exprimare a muzicii actuale şi putem vedea mulţi compozitori care se detaşează faţă de stilul deceniilor trecute. Atunci, creatorii taxau publicul prin muzici conceptuale, care necesită multă inteligenţă şi un interes intelectual aparte, dar care pierdeau din vedere emoţiile directe şi sufletul ascultătorului. Astăzi, asistăm la o revoluţie, muzica a redevenit tonală, angajând vibraţii emoţionale prin armonii, melodii şi multe alte lucruri care nu se văd.