În anul 2010 aţi câştigat concursul internaţional ARD de la Munchen. Cum a fost cariera dumneavoastră influenţată de acest premiu?

De atunci s-au întâmplat foarte multe. Aveam şi înainte un program încărcat, dar de atunci m-au contactat foarte mulţi organizatori de concerte şi am avut, de asemenea, marele noroc să apar pentru prima dată pe scene, precum cea de la Concertgebouw. Am şi cunoscut mulţi dirijori foarte buni, am avut în agendă multe călătorii, multe concerte.

Ce muzicieni şi pedagogi v-au inspirat cel mai mult de-a lungul vremii?

Desigur, pe primul loc sunt profesorii mei. Trebuie să spun că am avut noroc de la început să am un profesor foarte bun. Asta este foarte important pentru cariera unui muzician. Este vorba despre Ulrich Voss, cu care am studiat timp de 10-11 ani. El a fost, poate, cel mai important profesor al meu. Apoi trebuie să-l menţionez pe Boris Pergamencicov - studiul cu el a fost ceva foarte special, extrem de intens. Am avut, de asemenea, marea şansă să lucrez cu Rostropovici - aveam, cred, 18 ani - şi a fost o experienţă foarte pregnantă.

Vă simţiţi în special legat de repertoriul unei anumite perioade din istoria muzicii?

E greu să spun. Ca violoncelist am în repertoriu lucrări de la Bach, până la muzica zilelor noastre şi e greu să spun că muzica unei anumite perioade mi se potriveşte cel mai bine. Încerc să mă ocup cel mai mult de repertoriul pe care urmează să-l interpretez în următorul concert. Dacă am în program, săptămâna viitoare, o seară Bach, atunci mă dedic întru totul acelei muzici. Mi-ar fi greu să spun că-mi place cel mai mult Bach, de exemplu, pentru că interpretez cu aceeaşi plăcere Beethoven, Haydn, Dvorak, Lutoslawski şi aşa mai departe. Cânt orice repertoriu cu mare plăcere.

Pe lângă cariera solistică aveţi o bogată activitate camerală, dar şi pedagogică, deoarece sunteţi profesor de violoncel la Universitatea de Muzică şi Teatru din Rostok. Cum reuşiţi să îmbinaţi toate aceste activităţi şi ce rol are fiecare dintre ele pentru dumneavoastră?

Trebuie să-ţi organizezi timpul foarte bine. Au existat perioade în viaţa mea în care am avut foarte multe de făcut şi perioade în care am avut mai puţine activităţi, dar am reuşit mereu să le fac pe toate. Mă gândesc acum, în fiecare lună am aproximativ opt concerte, plus orele pe care le predau. Calendarul trebuie aranjat cu mare grijă, altfel nu poţi reuşi. Trebuie să iei în considerare faptul că există săptămâni sau chiar luni în care nu ai nici o pauză.

În primăvară de exemplu, am avut câteva luni fără nici o zi de pauză, iar în vară mi-am rezervat câteva săptămâni în care să pot să respir, să mă întâlnesc cu prietenii, să mă relaxez. Trebuie să spun că această combinaţie, între cariera solistică de interpret de muzică de cameră şi de pedagog este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna să fac. A fost visul meu.

Aşadar sunt toate aceste activităţi la fel de importante pentru dumneavoastră?

Da, dar desigur, în moduri foarte diferite. Mă dedic în această perioadă, mai ales carierei solistice, pe de altă parte este muzica de cameră, pentru că pot face muzică alături de colegi şi prieteni, cel puţin la fel de importantă pentru mine. Aici intervine şi aspectul uman, nu călătoreşti singur şi acesta este un lucru plăcut. Apoi aspectul muzical, într-o sonată, trio sau cvartet, implicarea muzicală este foarte intensivă, pentru că există mai mult timp pentru repetiţii şi pentru a medita asupra muzicii respective.

Când vin ca solist în faţa orchestrei am o repetiţie, o repetiţie generală, concertul şi gata. Dar solistica şi muzica de cameră îmi fac la fel de multă plăcere. Printr-un concert primeşti o cantitate de energie incredibilă. Sigur că şi consumi energie, dar eu am mereu impresia atunci când un concert a ieşit bine că am o stare euforică, sunt plin de energie. Prin predare, energia se consumă în primul rând şi asta este pentru mine o bună balanţă.

Nu predau de foarte mult timp. Oficial, de un an şi jumătate şi trebuie să spun că prin această activitate învăţ foarte mult. Trebuie să reflectezi, dar şi să exteriorizezi ideile. Nu este vorba doar despre o exprimare intuitivă, ci şi despre a oferi explicaţii. De la studenţi primesc de asemenea multe idei şi asta este pentru mine o combinaţie foarte bună.

Pentru un concerte cameral vă aflaţi în luna septembrie şi în România. Ce părere aţi avut de invitaţia de a călători la Bucureşti pentru a concerta alături de Cvartetul Ad Libitum?

M-am bucurat foarte mult când am primit invitaţia. Am mulţi prieteni români, cei mai mulţi dintre ei muzicieni, dar nu am fost niciodată în România şi m-am gândit că în sfârşit pot să merg acolo. Aşa că, de-abia aştept! Am din start un avantaj, datorită prietenilor din România care mi-au povestit deja multe lucruri.

Ştiu şi că în Germania sunt mulţi şi foarte buni muzicieni români cu care am şi colaborat, aşa că recitalul din ţara dumneavoastră este ceva ce ar fi trebuit să fac de mult. Să văd cum este în România, la Bucureşti. Mă bucur foarte mult şi sunt onorat să concertez cu Cvartetul Ad Libitum. Când te uiţi în agendă, există lucruri de care te bucuri, de care te bucuri foarte mult sau mai puţin. Acesta este un concert de care mă bucur foarte mult şi sunt nerăbdător să fiu la Bucureşti, să repet, să cânt şi să interacţionez cu ceilalţi muzicieni.

Aş spune că sunt prin natură un om foarte curios, foarte deschis şi mă bucur de fiecare dată când am ocazia să călătoresc într-un loc în care nu am mai fost, când pot descoperi lucruri noi. Acesta este un alt aspect al meseriei de muzician care îmi place foarte mult.