Ultima seară a Festivalului RadiRo îi aduce pe scena Studioului Mihail Jora pe membrii Orchestrei Nationale a Franţei, dirijaţi de Vassily Sinaisky. Cu solistul acestui concert, violonistul Vadim Gluzman, am stat de vorbă și ne-a povestit despre proiectele sale și despre bucuria domniei sale de a se afla pentru prima dată la București.

Vadim Gluzman, concertul pe care îl susțineți în cadrul Festivalului RadiRo, este primul dumneavoastră concert în România?

Da, este prima mea vizită, pe care o așteptam de ceva vreme.

Veți cânta alături de Orchestre National de France și de maestrul Vassily Sinaisky. Ați mai colaborat cu acești muzicieni?

Este a doua oară când am ocazia să cânt alături de Orchestre National de France, iar cu maestrul Sinaisky am o lungă relație profesională. Îl cunosc aproape din totdeauna, de când eram doar un copil. Am cântat împreună în cadrul multor concerte, pe multe continente și de fiecare dată cu o mare, mare plăcere. Cred că este unul dintre marii muzicieni în viață.

Amândoi proveniți din Rusia. Vă influențează acest lucru în vreun fel viziunea muzicală, vă facilitează o colaborare mai strânsă?

Sincer nu cred că există vreo legătură, sau una foarte mică, între originile noastre și colaborarea muzicală. Muzica este un limbaj universal și este în întregime cosmopolită. Sincer nu-mi pasă dacă persoana cu care am de cântat este din Rusia, China sau Venezuela... Cântăm Ceaikovski în același fel sau cântăm Brahms în același fel. Nu cred că naționalitatea și poziționarea geografică sunt relevante pentru muzică. Sau pentru artă în general...

Vadim Gluzman, în programul serii de 27 septembrie veți interpreta Concertul în la minor de Aleksandr Glazunov. De ce ați făcut această alegere?

Ca de obicei a fost o combinaţie între dorințele dirijorului, dorințele interpretului și ale orchestrei. S-a dorit urmărirea aceleiași idei repertoriale. Pentru mine acest concert este o lucrare foarte specială, deoarece vioara Stradivarius pe care cânt i-a aparținut cândva lui Leopold Auer. Pentru el a scris Glazunov acest concert și i l-a dedicat și de asemenea Auer l-a cântat în primă audiție în 1905 în Sankt Petersburg, chiar cu această vioară.

Acest important instrument este, cum spuneați, principala legătură a dumneavoastră cu muzica lui Glazunov. Cum ați ajuns să obțineți acest împrumut prelungit al viorii Stradivari ex. Leopold Auer?

Au trecut destul de mulți ani, cânt pe acest instrument de 17 ani. Există o organizație în Chicago numită The Stradivari Society.Când eram tânăr, pe la începutul carierei mele, când îmi făceam debutul prin importantele orașe ale lumii, s-a întâmplat să mă aflu în Chicago, unde cântam în cadrul Festivalului Ravinia, iar cei de la societate, care auziseră de mine, au venit la concert, au aflat că aveam nevoie de un instrument mai bun și... aproape fără să știu cum, fără să înțeleg - aveam un nou instrument. De atunci am cântat numai pe acestă vioară.

Vadim Gluzman, sunteți un muzician cunoscut și pentru promovarea muzicii noi. Ce premiere pregătiți? Ce surprize aveți rezervate?

Nu știu dacă sunt tocmai surprize... Pentru mine, a cânta muzică nouă e un lucru natural, e ca și cum aș cânta Bach sau Beethoven. Momentan aștept un nou concert de la Lera Auerbach, a cărui premieră va avea loc la Londra, la BBC Proms în 2016. Este un proiect destul de îndrăzneț - un concert pentru vioară, cor și orchestră. E o combinație pe care nu o întâlnești atât de des și de aceea cred că este unul dintre cele mai interesante și incitante proiecte pe care le am în lucru.

Pe site-ul dumneavoastră scrie că cel mai nou disc Vadim Gluzman are un playlist exclusiv Prokofiev. Aveți aici incluse prima și a doua sonată pentru vioară, dar și transcripții din Romeo și Julieta. Cum a luat naștere ideea acestui CD?

Ca orice altă idee... Ghidul meu de alegere a unui program este simplu - creez numai muzică în care cred și muzică pe care o iubesc. Cred că nu există vreun dubiu că Prokofiev este unul dintre cei mai mari compozitori, nu doar ai secolului al XX-lea, dar din totdeauna. Mereu m-am simțit atras de creația sa și la un moment dat, cred că în timp ce studiam prima sonată, eu și soția mea, pianista Angela Yoffe, ne-am gândit că poate acum ar fi momentul să înregistrăm această muzică. Astfel am pregătit ambele sonate și am intrat în studioul de înregistrări și am realizat aceste imprimări. Acestora le-a urmat un turneu, iar la anul pregătesc concertele pentru vioară și orchestră pe care le voi adăuga celor două sonate. Într-un final voi avea toate lucrările pentru vioară solist de Serghei Prokofiev.

În repertoriile dumneavoastră și-au regăsit locul de-a lungul anilor și lucrări din creația românească?

Am studiat Enescu, dar, pe cât de mult îmi place muzica sa, trebuie să fiu cinstit, nu cred că o interpretez cum trebuie. Nu am trecut-o la nivelul următor. Sunt fascinat de faptul că Enescu a fost o figură monumentală în lumea muzicală - compozitor și interpret, cred că sunt puțini oameni în istorie care să fi avut un asemenea impact incredibil. Dar nu cred că am dreptul să spun că-i înțeleg geniul pe deplin. Poate voi căpăta acest drept cu timpul și cu experiența.

Dar cu interpreți români ați împărțit scena?

Da, am făcut-o. Am cântat alături de Mihaela Ursuleasa, care din păcate de câțiva ani nu mai este printre noi. Era un talent incredibil, o muziciană foarte inspirată, care oferea inspirație și celor cu care colabora. O mare personalitate... A fost o zi foarte sumbră când am aflat că a dispărut.

Vadim Gluzman, în cariera dumneavoastră de interpret ați beneficiat de ajutorul unor figuri importante din lumea muzicală, precum Isaac Stern, care v-au ghidat pașii, v-au oferit un sprijin. Cum ajutați dumneavoastră tinerii muzicieni?

În același fel, cum au făcut-o și maeștrii mei. În niciun caz nu încerc să mă compar eu cu Isaac Stern, sau cu alții cu care m-am întâlnit în drumul meu. Suntem cu toții oameni diferiți. Desigur, Isaac a fost unicat. Trebuie să mărturisesc că până și în ziua de azi îmi lipsește. A părăsit această lume în 2001, dar încă îmi mai pare ciudat că nu ne mai este alături.

Cred că cel mai bun mod de a-i pregăti pe tineri este prin a le împărtăși din experiența ta. Asta este ce am avut eu. A fost un mare privilegiu să pot merge la Isaac acasă, să îi cânt și el să-mi povestească lucruri impresionante din viața sa, din experiența sa nu doar ca violonist, dar și ca artist, ca om. Lucrurile aceste sunt foarte importante pentru mine și de aceea predau câtorva studenți selecți și de asemenea în masterclass-uri și cursuri de vară, festivaluri. Cred că acesta este cel mai bun mod de a da mai departe ștafeta, de a continua tradiția. Când aud un tânăr muzician despre care cred că merită atenție, încerc să-l încurajez și îi fac cunoștință cu manageri și organizatori de concerte.

Important este să simți ce am simțit eu în colaborările cu Isaac Stern și Pinchas Zukerman - că începi să faci parte din tradiție, că ești parte din ceva mai mare, o istorie a muzicienilor. A-i inspira pe tineri în acest fel este esențial.

Un mesaj, o invitație, un salut, pentru publicul român?

Cred că poate fi un salut pentru publicul de pretutindeni... Abia aștept să-i întâlnesc și pot spune că de mult am fost interesat de cultura românească. Acum am în sfârșit ocazia să cunosc această țară mai îndeaproape și sper să fiu pe placul ascultătorilor.