Octavian Lazăr Cosma a lansat pe data de 11 aprilie 2010 primul volum al monografiei Opera Română din Cluj, al cărei autor este. Cuprinzând 889 de pagini şi numeroase ilustraţii, volumul descrie în mod amănunţit întemeierea Operei Române din Cluj, precum şi dezvoltarea ei între anii 1919 şi 1920. Mai multe despre această carte, aflaţi chiar de la autor.

De ce aţi vrut să scrieţi această carte?

Pentru că am simţit nevoia să prezint o instituţie emblematică a vieţii muzicale din ţara noastră. Aceasta în contextul în care eu elaborasem nouă volume sub titulatura de Hronicul muzicii româneşti, altfel spus, o autentică istorie a muzicii româneşti de la începuturi, până în 1920. Şi din 1920, pentru că am fost angrenat în tot felul de alte "nemuzicologice" treburi, am mers pe linia prezentării unor instituţii, adică pentru început, viaţa muzicală, iar apoi m-aş fi oprit asupra fenomenului componistic. Am scris o carte despre Opera Română din Bucureşti, al cărei prim volum (până în 1920) a apărut, dar din 1920 încolo, nu a mai apărut, deşi e scris şi cuprinde mii de pagini. Am scris despre Simfonicele Radioului, despre Societatea Compozitorilor, respectiv Uniunea Compozitorilor, despre Orchestrele Interbelice. Am scris şi despre Opera Română din Cluj două masive volume, primul fiind cel editat la începutul acestui an.

Aţi întâlnit dificultăţi în etapa de documentare? Dacă da, care au fost acestea?

Dificultăţi se găsesc la tot pasul, mai ales că noi nu avem instituţii specializate care să conserve mărturiile, documentele etc. Atunci trebuie tu, de capul tău, să însumezi cercetări din multe instituţii pentru a te edifica şi a clarifica, sesiza şi scoate din colbul uitării tot ce este demn de semnalat şi ştiut în legătură cu destinele instituţiilor muzicale.

Care a fost, în opinia dumneavoastră, personalitatea care a marcat cel mai profund dezvoltarea Operei Române din Cluj între anii 1919 şi 1959, la care face referire primul volum al monografiei scrise de dumneavoastră?

E foarte greu să răspund la această întrebare, fiindcă au fost mai multe personalităţi. Primul, Tiberiu Brediceanu, cu ideea, dar pentru transpunerea ei în practică este "responsabil" Constantin Pavel, tenor, director şi regizor, care a fost sufletul acestei instituţii. Fără el nu se pornea. Or, Constantin Pavel, se ştie, a venit după 1930 la Bucureşti, la Operă, fiind maestrul de scenă cel mai proeminent pe care l-am avut noi. Deci de la Cluj a pornit. După cum tot de la Cluj a pornit la Viena tenorul Traian Grozăvescu, în urma izbucnirii unui conflict între el şi direcţie, reprezentată de fostul bariton, celebrul Dimitrie Popovici Bayreuth, fostul Rector al Conservatorului bucureştean timp de aproape două decenii, care era intransigent şi nu admitea licenţele tenorilor. Şi a fost un conflict mare, iar Grozăvescu a plecat la Viena.

Cui se adresează acest prim volum al monografiei?

Acest volum se adresează intelectualilor, celor care doresc să cunoască ce a fost în trecut şi, în primul rând, iubitorilor de operă. Aceştia vor găsi nenumărate argumente în favoarea dragostei lor. Premiere... şi ce premiere! Erau la Cluj stagiuni cu câte opt titluri noi, montate, cântate. Opera din Cluj a fost o fortăreaţă lirică, demnă de invidiat, cum greu se mai găseşte astăzi, cu un buget mic, dar cu un potenţial enorm.

Când plănuiţi să lansaţi cel de-al doilea volum al monografiei despre Opera Română din Cluj?

Când vor fi bani. Acest prim volum aşteaptă de 12 ani să fie tipărit. Volumul al doilea este gata corectat, acum sistematizez şi selectez materialul foto. Fiindcă pe fiecare pagină există ilustraţie. Am promisiuni că sunt bani şi atunci sper ca în toamna acestui an să fie tipărit şi acest al doilea volum.