Evenimentele săptămânii Înapoi
Leonard Bernstein - 100
Una dintre cele mai tonice și luminoase personalități ale artei secolului XX, Leonard Bernstein a fost supranumit "Omul Renașterii", reușind să aducă și să arate tainele și bucuria muzicii, oriunde se afla. Mai presus de orice, Bernstein impresiona printr-o desăvârșită spontaneitate, căci avea darul de a face muzică cu aceeași naturalețe cu care vorbea.
"Nu vreau să-mi petrec viața studiind și restudiind aceleași 50 de partituri… - declara cândva Bernstein publicației "New York Times" - asta m-ar plictisi de moarte! Vreau să dirijez. Vreau să cânt la pian. Vreau să scriu muzică pentru Hollywood. Vreau să fiu muzician - în întregul sens al acestui minunat cuvânt. Vreau să predau. Vreau să scriu cărți și poezii. Și cred că aș putea să le fac pe toate în egală măsură."
Pentru multe decenii, Leonard Bernstein a fost idolul unui public internațional, iar colegii săi de scenă l-au admirat pentru implicarea, dăruirea, talentul uriaș și forța de comunicare pe care le simțeau atunci când se aflau în preajma lui.
Recunoscut în general ca un erou exuberant, Bernstein a fost primul dirijor american care a condus o orchestră europeană.
În calitate de compozitor, dirijor și pedagog, Leonard Bernstein a apărut ca una dintre cele câteva figuri ale secolului trecut care au schimbat cu adevărat fața muzicii. Bernstein ne-a lăsat o moștenire cuprinzătoare în domeniul compoziției: trei simfonii, muzică de film, lucrări camerale și orchestrale, trei balete și mai multe opusuri de scenă, inclusiv una dintre pietrele de temelie ale musicalului american, West Side Story.
Leonard Bernstein s-a născut în Lawrence, pe 25 august 1918. A început prin a lua lecții de pian la Garrison and Boston Latin Schools. Mai târziu a urmat cursurile Universității Harvard, iar înainte de a absolvi această instituție de învățământ, în 1939, a făcut un debut neoficial ca dirijor cu propria sa creație "The Birds". Apoi, la Institutul de Muzică Curtis din Philadelphia a studiat pianul cu Isabella Vengerova, dirijatul cu Fritz Reiner și l-a avut la orchestrație pe Randall Thompson.
În 1940, Bernstein s-a înscris la cursurile de dirijat pe care le ținea Koussevitzky la Institutul de Vară al Orchestrei Simfonice din Boston, devenind mai târziu, asistentul dirijorului de origine rusă. Poate cel mai importat moment din cariera lui Bernstein a fost în anul 1943, când pe 14 noiembrie l-a înlocuit pe Bruno Walter, aflat în dificultate, la un concert la Carnegie Hall, care era difuzat la radio la nivel național. A devenit dirijor asistent al Orchetrei Filarmonicii din New York.
Leonard Bernstein vorbea mai multe limbi străine, se simțea acasă oriunde în lume, iubea animalele, în special câinii - pentru care a scris mai multe opusuri - și... putea să dirijeze doar cu... ochii și mimica feței. Un om și un muzician fabulos pe care l-am putut asculta și vedea și noi românii în anii '60, la Televiziunea Română, în acele minunate lecții pe care Bernstein le susținea la televiziunea CBS. Este vorba de o serie de 53 de episoade intitulate "Young people's concerts" ce au facut deliciul atâtor adolescenți și nu numai. Bernstein explica în acele emisiuni, pe înțelesul oricui, muzica clasică și marile capodopere cu ajutorul exemplelor concrete interpretate de Orchestra Filarmonicii din New York.
Sâmbătă, 25 august 2018, nu pierdeți povestea Leonard Bernstein, la 100 de ani de la naștere, în două emisiuni ("Allegro... de weekend", ora 7,00 și "Grădina de sunete", ora 9,57) realizate de Liviu Pețu și Gabriel Marica.