Clasic Înapoi
Matthias Georg Kendlinger - Simfonia a III-a op. 10 în mi bemol minor 'Human Rights' - CD Review, 7 noiembrie 2022
Matthias Georg Kendlinger este un muzician în vârstă de 57 de ani, foarte activ în studiourile de înregistrări și pe marile scene europene, Gewandhaus din Leipzig, Laeiszhalle Hamburg și Musikverein Viena fiind doar câteva dintre instituțiile cu care a colaborat. În anul 1998, compozitorul și dirijorul austriac a înființat Ansamblul de Balet K& K, iar patru ani mai târziu a înființat și o orchestră simfonică, precum și un ansamblu coral în Lviv, oraș cu care a avut o strânsă legătură de-a lungul timpului. În această localitate din vestul Ucrainei a creat și un festival, în cadrul căruia sunt interpretate compozițiile sale. Trebuie spus că din anul 2006, Matthias Kendlinger a renunțat la cariera dirijorală și s-a axat pe compoziție, semnând piese camerale, simfonice, concerte dedicate pianului și violoncelului. În iulie 2018, el a prezentat la Filarmonica din Lviv cea mai recentă simfonie a sa, a treia în mi bemol minor, intitulată Human Rights. Iar anul trecut, lucrarea a fost imprimată live pe aceeași scenă, ea apărând pe disc în luna aprilie a acestui an.
Simfonia "Human Rights", care cuprinde cinci părți a fost înregistrată de Orchestra K& K Philharmonic și de Corul Național Ucrainean din Lviv pregătit de Vasyl Yatsyniak, soliști fiind celebrul tenor Ramon Vargas și doi tineri muzicieni ucraineni care au studiat la Conservatorul "Mykola Lysenko" și au cariere internaționale de succes - soprana Anna Schumarina și baritonul Stepan Drobit. La pupitrul dirijoral s-a aflat în această înregistrare Taras Lenko, de asemenea din Ucraina, muzician care apare frecvent pe scene din Copenhaga, Berlin, Stockholm și Helsinki. Simfonia Human Rights de Matthias Kendlinger vorbește despre dreptul oamenilor la viață, libertate, protecție, educație, demnitate și pace, fiind astfel foarte actuală în contextul războiului dus de Rusia în Ucraina.
Album în premieră, lansat în aprilie 2022