Cronici Înapoi

Mii de spectatori au participat la Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition pe scena operei bucureștene. Următoarea ediție este anunțată pentru 6-15 iunie 2025

Publicat: luni, 17 Iunie 2024 , ora 15.25

Cea de-a treia ediție a Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition ce s-a desfășurat pe scena Operei Naționale București între 7 și 16 iuniea adus în sală mii de spectatori. Evenimentul de referință în lumea operei și a baletului este primul și unicul festival din România ce a invitat în capitală cele mai importante teatre lirice din România, la această ediție participând și Opera de Stat din Budapesta și Daegu Opera House din Coreea.

Următoarea ediție a Bucharest Opera Festival se va desfășura pe scena operei bucureștene în perioada 6 - 15 iunie 2025.

"În anul Puccini, să ai asemenea diversitate de spectacole, de echipe, de companii care participă la festival pe o aceeași scenă, a Operei Naționale București, este o performanță în sine. Este sau nu o premieră mondială pentru acest an centenar un astfel de festival cu 10 teatre în 10 zile, pe aceeași scenă, cântând doar Puccini? Contează mai puțin. Important este că toată suflarea artei lirice din România s-a aflat din nou pe scena Operei Naționale București între 7 și 16 iunie 2024, într-o sărbătoare a muzicii de calitate și a unității în diversitate, demonstrând cât de puternic poate fi spiritul operei pentru a ne aduce împreună." - Daniel Jinga - Manager general Opera Națională București

"Puccini știe ce vrea în fiecare moment, începând de la timpii metronomici la momentul în care pune un rallentando, atunci când dorește un alt tempo. Repet, în toate detaliile posibile este extrem de exact cu ceea ce dorește să facă, iar a devia de la partitura lui Puccini echivalează cu o trădare de lucruri pe care am încercat din răsputeri să le evit în varianta pe care încercăm să oferim în seara aceasta împreună cu ansamblul, minunatul ansamblul al Operei Naționale din București."- Cristian Mandeal, dirijor

"Suntem foarte recunoscători să ne aflăm la acest Festival pentru a doua oară, anul trecut fiind prezenți cu spectacolul Pelleas et Melisande de Claude Debussy. Acum, suntem prezenți la această ediție Puccini, marcând cea de-a doua prezență cu o producție internațională, pentru că orchestra și soliștii sunt de la Opera Maghiară de Stat din Budapesta, care au colaborat cu Corul Operei Naționale București. Un lucru interesant, care ne-a plăcut foarte mult."- Virág Főző - Director general adjunct al Operei Maghiare de Stat din Budapesta

"Bucharest Opera Festival ediția a treia, opera din Iași - prezentă la datorie. N-am ales întâmplător acest titlu, 1896 este anul în care această operă a văzut lumina aplauzelor la Torino. Tot acest an este și anul în care s-au finisat lucrările de construcție la Iași, având pentru prima oară Teatrul Național. Am ales acest titlu pentru că are importanță pentru noi, pentru Iași, însă este această poveste atemporală a tinerilor care se încheie tragic, dar care are atât de mult parfum." - Andrei Fermeșanu - Director general al Opera Națională Română Iași

"Pentru noi este o onoare să deschidem festivalul cu această producție, La Fanciulla del West, pe care noi o avem în repertoriu. O producție mare, aș spune, care implică foarte multă resursă umană, dar și un decor pe măsură. Una dintre cele mai bune producții pe care noi le avem în cadrul Operei Naționale Române din Cluj. Un challenge continuu de fiecare dată, când o punem în scenă, și ne bucurăm să putem să prezentăm și publicului bucureștean. Am răspuns cu bucurie invitației domnului manager Daniel Jinga și iată-ne că suntem aici pregătiți să deschidem Festivalul din acest an." - Florin Estefan - bariton, Manager general la Opera Națională Română Cluj Napoca

"Bucharest Opera Festival All Puccini Edition este a treia ediție a acestui festival inițiat de Opera Națională București în urmă cu doi ani. Atunci când am început nu știam că lucrurile vor lua o astfel de anvergură, dar iată că după o prima ediție in 2022 a urmat o a doua în 2023, pentru ca în 2024 să avem bucuria de a pune în practică ideea Directorului General al Operei Naționale din București Daniel Jinga de a face o integrală Puccini." - Oltea Șerban Pârâu - muzicolog și consilier artistic al ONB

"În primul rând ar trebui să spun ce plăcere a fost să petrec ultimele cinci zile ca invitatul Operei Naționale București la Bucharest Opera Festival. Și a fost o plăcere pentru că cred că s-au realizat două lucruri de o importanță mai mare. Prima dintre ele cred că trebuie să fie legată Puccini, personalitatea lui Puccini și felul în care îl percepem.Iar cea de-a doua este legată de realizarea acestui festival extraordinar, care a prezentat toate cele opt opere majore ale maturității lui Puccini, într-o serie neîntreruptă pe parcursul de zece zile, puse în scenă de diferite companii de operă, realizarea aceasta, lăsând la o parte provocările logistice, care au fost învinse, cred că ne oferă o perspectivă remarcabilă și directă asupra dramaturgului Puccini, asupra temelor pe care Puccini le urmărește de-a lungul carierei sale." - Peter Quantrill, critic, Opera Now

https://youtu.be/ABQmzqnLMoA

(Jurnal de Festival - Ziua 1 - Bucharest Opera Festival 2024 - La Fanciulla del West - ONR Cluj)

https://youtu.be/jOLnL5sPkWM

(Jurnal de Festival - Ziua 2 - Bucharest Opera Festival 2024 - Gala Puccini 100 - Daegu Opera)

https://youtu.be/2u5VgvRLEio

(Jurnal de Festival - Ziua 3 - Bucharest Opera Festival 2024 - Manon Lescaut - Opera Budapesta)

https://youtu.be/0AkqJCW6DR8

(Jurnal de Festival - Ziua 4 - Bucharest Opera Festival 2024 - Madama Butterfly - Opera București)

https://youtu.be/M4B2TaMGe4s

(Jurnal de Festival - Ziua 5 - Bucharest Opera Festival 2024 - La Boheme - Opera Iași)

https://www.youtube.com/watch?v=MY4_80q045k

(Jurnal de Festival - Ziua 6 - Bucharest Opera Festival 2024 - Turandot - Opera Timișoara)

https://youtu.be/_xcgtoQIba4

(Lansare de carte Hariclea Darclee - Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition 2024)

Anul centenar puccinian a fost marcat la Opera Națională București prin cea de-a treia ediție Bucharest Opera Festival care s-a desfășurat în perioada 7-16 iunie 2024.

Bucharest Opera Festival - All Puccini Edition are pe afiș în cele 10 seri de festival, nu mai puțin de 8 producții din creația marelui compozitor, un spectacol semi-staged, o gală de operă și 10 teatre: Opera Maghiară de Stat din Budapesta, Daegu Opera Festival din Coreea, Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română din Cluj Napoca, Opera Națională Română Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța, Opera din Brașov, Teatrul de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați și, bineînțeles, Opera Națională din București.