Evenimentele săptămânii
Înapoi
Mozart, Mendelssohn și Haydn cu Academia Saint Martin-in-the-fields și Khatia Buniatishvili

Noul album pe care pianista Khatia Buniatishvili l-a lansat alături de Academia Saint Martin-in-the-fields a fost apreciat în presa de specialitate atât pentru simplitatea pe care interpreta o dezvăluie în abordarea stilistică a opusurilor concertistice din creația marelui compozitor clasic, cât și pentru claritatea exprimării pe care o putem observa în fiecare minut al înregistrărilor - este vorba despre Concertele nr. 20 și 23 de Wolfgang Amadeus Mozart. Pe cel de-al doilea dintre acestea îl veți putea asculta luni, 9 decembrie, pe frecvențele Radio România Muzical, în transmisiune directă de la Barbical Hall din Londra. Aceeași tânără pianistă va evolua alături de ansamblul din capitala engleză, în cadrul unui concert cu program clasico-romantic.
Seara va fi deschisă de Uvertura operei Don Giovanni un opus plin de dramatism și de teatralitate, în cadrul căruia muzicienii englezi vor evoca atmosfera uneia dintre cele mai apreciate titluri din creația dedicată scenei de Mozart - de la Søren Kierkegaard și până la Gustave Flaubert, această operă a stârnit admirație și apreciere din partea multor gânditori. După acest opus, urmează Concertul nr. 23 K488 în la major pentru pian și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart, o lucrare optimistă și plină de seninătate, menită probabil să contrasteze cu prima partitură a serii. Khatia Buniatishvili, pe care o asociem, de obicei, mai degrabă cu pagini romantice și moderne, cu lucrări de Rahmaninov, Liszt sau Schubert, de exemplu, va evolua în calitate de solistă alături de Academia Saint Martin-in-the-fields - iar dacă discul pe care artista l-a lansat alături de ansamblu în urmă cu câteva săptămâni poate fi luat drept reper, ne putem aștepta la o interpretare ireproșabilă a unui opus drag melomanilor iubitori de Mozart.
Uvertura Hebridele de Felix Mendelssohn va fi interpretată după pauză de muzicienii londonezi, o lucrare pe care compozitorul german a început-o în timpul unei călătorii în insulele britanice - mai exact, la Peștera lui Fingal, o peșteră marină situată în insula Staffa din Hebridele Interioare, în nord-vestul Scoției. Conform unor surse, compozitorul a început schițele chiar după ce a văzut insula pentru prima dată. Este considerată de unele voci un poem simfonic timpuriu, însă ceva mai interesant - și mai important pentru contextualizarea audiției pe care v-o propunem - este faptul că Johannes Brahms susținea, aparent, că "aș da tot ce am scris, doar să fi compus ceva precum Uvertura Hebridele." Iar dacă această pagină mendelssohniană este asociată cu un o formațiune geologică din nordul insulelor britanice, concertul va fi încheiat de o pagină ce poartă numele capitalei engleze - Simfonia nr. 104 în re major de Joseph Haydn. Ultima dintre lucrările dedicate genului simfonic de compozitorul austriac, aceasta a avut premiera în 1795, fiind un succes imediat - fapt de l-a determinat pe Haydn să își noteze în jurnal "Întreaga companie a fost bucuroasă, la fel și eu. Am făcut 4000 de guldeni în această seară: un astfel de lucru e posibil doar în Anglia."
Ce altfel succese muzicale mai sunt posibile în Anglia aflăm și noi luni, 9 decembrie, începând cu ora 21:30, pe frecvențele Radio România Muzical, în cadrul unui concert pe care îl transmitem în direct, de la Londra.