Organizatorii Festivalului Masters of Classic promiteau că seara de 14 septembrie va fi magică. Personal nu mă dau în vânt după exagerări și superlative, deși înțeleg, în mare măsură, nevoia acestui tip de promovare; ne referim, nu-i așa, la câteva dintre cele mai mari nume ale scenei lirice de astăzi, ale căror prezențe artistice trebuie remunerate corespunzător, conform cotațiilor. Echipa care a făcut posibilă apariția pentru prima dată la București a Annei Netrebko, a Elinei Garanca și revenirea aici a lui Roberto Alagna, a fost responsabilă și pentru invitarea altor doi muzicieni extraordinari: tenorul Piotr Beczala și soprana Olga Kulchynska. Ei sunt cei datorită cărora putem spune că seara de sâmbătă, 14 septembrie 2024, a fost, într-adevăr, magică.

Piotr Beczala a mai cântat la București, deci nu a venit în premieră, așa cum eronat am văzut în diverse anunțuri, iar eu m-am bucurat enorm să îl revăd și reascult, de data aceasta la Sala Mare a Palatului. Și în acest concert, ca în toate celalte din seria Masters of classic, vocile și instrumentele orchestrei au fost amplificate. E drept că spațiul este arid, neprimitor, acustica...problematică, așa încât o ușoară amplificare poate fi de înțeles și chiar de dorit, în anumite cazuri. Sinceră să fiu, însă, în ceea ce îl privește pe Beczala sunt convinsă că vocea lui puternică, proiecția extraordinară și tehnica impecabilă l-ar fi făcut auzit până la ultimul rând de la balcon...dacă era cazul. La 57 de ani, artistul polonez este nemaipomenit de proaspăt vocal, își păstrează dicția fără cusur, egalitatea registrelor, siguranța atacului și este, per total, tipul de interpret stabil și echilibrat. Cu o carieră extinsă pe trei decenii, Beczala a cântat și continuă să cânte pe cele mai mari scene lirice ale lumii –amintesc aici doar câteva dintre aceste instituții: Metropolitan-ul new-yorkez, Opera Regală Covent Garden din Londra, Opera de Stat din Viena, Opera de Stat Bavareză din Munchen, Teatrul Liceu din Barcelona și Opera din Zurich.

Într-una dintre cele mai recente producții de operă în care a apărut, Carmen de Bizet, prezentată în stagiunea 2023-2024 de Opera Regală Covent Garden din Londra, Piotr Beczala a avut-o parteneră de scenă pe soprana ucraineană Olga Kulchynska, împreună cu care a cântat și la București. Aparținând unei alte generații de cântăreți de operă, Kulchynska, în vârstă de 34 de ani, a debutat, cu acel prilej, pe scena prestigioasei Opere londoneze, în Micaela. Desăvârșită artistă, ea a ajuns în atenția internațională datorită unor premii importante pe care le-a câștigat în cadrul câtorva dintre cele mai mari competiții de gen: Operalia lui Placido Domingo și Francisco Viñas. Asemenea partenerului ei de scenă de la București, poate fi ascultată și văzută în stagiunile marilor instituții muzicale ale lumii, cântând în compania unor artiști de renume mondial.

Concertul (nu spectacolul!) de la București a fost, așadar, memorabil și datorită Olgăi Kulchynska, o extraordinară cântăreață, de mare bun gust, impecabilă și adecvată atât în atitudinea cu care a abordat fiecare partitură cântată, cât și în ținuta vestimentară. Vocal ea este nativ dotată cu un glas mai mic și mai puțin pulpos decât cel al lui Beczala, însă tehnica este și în cazul ei ireproșabilă, ceea ce îi permite o extraordinară libertate (spre fascinația ascultătorilor), fără a cădea vreodată, însă, pradă exagerărilor, așa cum am mai auzit (chiar în prima seară de festival…). Foarte rafinată a fost în tot ce a cântat: de la repertoriul francez (Aria bijuteriilor din Faust de Gounod, aria Adieu, notre petite table a lui Manon din opera lui Massenet) la cel italian (Mimi din Boema lui Puccini), până la operetă (Meine Lippen sie küssen so heiß din Giuditta de Lehar). Un alt lucru pe care l-am găsit incredibil de frumos în interpretările Olgăi Kunchynska, dincolo de faptul că soprana se apropie de perfecțiune vocală, a fost senzația că ascult ceva aproape nou, nicidecum hituri ale operei. Iar când un artist reușește această mică minune fără a ieși din rigorile și din stilul partiturii, pentru mine este un semn că se află în liga celor mari. Din nou - fără a avea, nativ, un glas neapărat impresionant ca amploare, ci mai degrabă prin foarte multă inteligență, talent și rafinament. Interpretările ei au fost nu doar corecte, ci și deosebit de emoționante!

Adecvat în contextul acestui festival mi s-a părut și repertoriul ales, care a propus câteva dintre cele mai cunoscute și iubite arii și duete din opere și operete, pe care bineînțeles că publicul le-a gustat din plin! Din păcate programul nu mi-a permis să fiu în sală la toate concertele din seria Masters of classic (le-am ascultat pe primul și pe ultimele două), deci nu știu cum au stat lucrurile la celelalte concerte, însă am observat că în nici una dintre aceste trei seri nu a existat un moment de preludiu, de introducere în atmosferă. În schimb toți soliștii au intrat din prima pe scenă, ceea ce sincer nu prea am mai întâlnit în cazul concertelor cu nume atât de mari. Aș fi simțit nevoia unui scurt preambul orchestral, prilej de mic moment de suspans până la intrarea pe scenă a cântăreților, câteva minute de delayed gratification.

Orchestra – care a acompaniat în mare parte din seri – a fost cea a Filarmonicii din Sofia, un ansamblu care a sunat decent în concertul cu Beczala și Kulchynska, mult mai îngrijit decât în prima seară. Dirijor în toate cele trei seri pe care le-am ascultat a fost Michelangelo Mazza, pe care l-am apreciat pentru grija cu care a acompaniat soliștii, în ciuda unor alegeri stranii de tempo-uri, pe alocuri.

Concertul s-a deschis cu Aria florii (La fleur que tu m’avais jetee) a lui Don Jose, din Carmen, Piotr Beczala oferind și alte arii celebrissime, ca Recondita armonia și E lucevan le stelle din Tosca de Puccini și Pourquoi me reveiller din Werther de Massenet, pe parcursul serii. În plus ne-am delectat cu senzualul duet dintre Manon și Des Grieux – Toi! Vous...N’est-ce pus ma main din opera lui Massenet și cu încă mai faimosul duet dintre Mimi și Rodolfo – O, soave fanciulla din Boema lui Puccini. O seară impresionantă și datorită căldurii celor doi soliști. Am fost foarte recunoscătoare că am putut fi prezentă la un asemenea eveniment, care, dincolo de analize, mi-a dat o stare fantastic de bună, plasată undeva între dorința de a zburda de entuziasm și nevoia de a vărsa lacrimi de emoție!