Agenda de concert Înapoi
Opera Brașov, la Festivalul Regal de Operă 'Virginia Zeani' de la Târgu Mureș și Gală extraordinară 'Eugen Doga', în acest week-end
Opera Brașov este invitată, în acest sfârșit de săptămână, să participe la Festivalul Regal de Operă "Virginia Zeani" de la Târgu Mureș, cu două spectacole însemnate din repertoriul universal: "Missa Încoronării" de W.A. Mozart și "Elixirul dragostei" de G. Donizetti, operă prezentată în concert. "Festivalul s-a născut din dorința de a omagia personalitatea copleșitoare a Virginiei Zeani al cărei parcurs artistic ne relevă un sublim model de conduită scenică, o carieră impresionantă ce ne înfățișează destinul unei tinere de 13 ani ce a pornit să-și înfrunte viața dintr-un sat transilvan, ajungând diva adorată a marilor teatre ale lumii, răsplătită cu titlul «prima donna assoluta»", afirmă organizatorii evenimentului.
Vineri, 20 august 2021, de la ora 19.30, la Biserica Reformată din Cetatea Târgu Mureș, Opera Brașov oferă o lucrare impresionantă, "Missa Încoronării" de W.A. Mozart, o compoziție amplă pentru soliști, cor și orchestră, o partitură scrisă cu inspirație divină, dar care depășește cu mult contextul său religios, pentru a evoca o lume interioară pură, universul ideilor și al înaltelor sentimente.
Soliști vor fi Kolcsár Katalin - soprană, Alexandra Leșiu - mezzosoprană, Ștefan von Korch - tenor și Dan Popescu - bas. Își dau concursul Orchestra si Corul Operei Brașov. Conducerea muzicală îi aparține dirijorului Traian Ichim. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal.
O întâlnire cu muzica lui Mozart este o adevărată călătorie prin universuri de sentimente, un prilej de meditație asupra lucrurilor indefinibile și un drum către propriul sine. Bijuterie a patrimoniului universal, "Missa Încoronării", o compoziție sacră atemporală, se dezvoltă înălțător, păstrând echilibrul absolut între expresie și formă, între o pasiune fecundă și tehnica de excelență. Cea mai cunoscută dintre cele douăzeci de mise compuse de Mozart anunță mereu un moment triumfal, punctat cu treceri subtile de la vigori ritmice către pasaje dulci-amărui, de la cascade de alămuri, la oaze senine de încântare. A impresionat încă de la prima audiție, în Catedrala din Salzburg, pentru a fi apoi cântată în împrejurări solemne, la încoronarea lui Leopold al II-lea sau pentru nepotul Mariei-Antoaneta, Franz al II-lea al Boemiei, care avea să devină Franz I, împăratul Austriei.
Sâmbătă, 21 august 2021, de la ora 19.00, în Piața Sf. Ioan din Brașov, vă invităm la Gala extraordinară "Eugen Doga", realizată în colaborare cu Filarmonica Brașov. Maestrul Eugen Doga va fi prezent la acest eveniment care îi este dedicat. Invitați vor fi muzicienii Vitalie și Cătălin Advahov. Pe scenă vor urca soliștii Operei Brașov: Anda Pop, Nicoleta Chirilă, Maria Catrina, Silvia Micu, Mihai Irimia, Alexandru Aghenie. Își dau concursul Orchestra Filarmonicii Brașov și a Operei Brașov, precum și Corul Operei Brașov, pregătit de Dragoș-Mihai Cohal. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Prezintă: Lorand Cristian. Regie scenă: Dan Antipa.
În programul muzical al serii de sâmbătă, sunt cuprinse lucrări celebre ale compozitorului Eugen Doga: "Gramofon", "Adagio și rondo pentru pian și orchestră", "Am plecat", "Cascada din Paris", "Pasăre cu pene albastre", "Eterna", "Sârba", "Codrii mei frumoși", "Fanfaron", balada "Păsările tinereții noastre", "Aș vrea să vin la tine", "Sonnet", "Să țin încă o dată", "Tango", "Ochiul tău iubit", "Pârâiașul", "Dialoguri", "Dulcea și tandra mea fiară", "Te știam numai din nume".
Eugen Doga (născut la 1 martie 1937, în satul Mocra din Transnistria), unul dintre cei mai prolifici compozitori contemporani, a scris coloanele sonore pentru nu mai puțin de 200 de filme, printre care: "Maria, Mirabela" (Premiul I la categoria filmului animat la Concursul Internațional, Giffoni, Italia), "Valentin și Valentina", "Binecuvântată fie femeia", "Singuraticilor li se acordă cămin", "Voal negru", "Mercedesul pleacă de la urmărire". Colaborează cu regizorul Emil Loteanu la peliculele "Lăutarii", "O șatră urcă la cer", "Anna Pavlova", "Gingașa și tandra mea fiară" (film nominalizat la Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Cannes - Palme d'Or -1978). Valsul "Gingașa și tandra mea fiară" a devenit unul dintre cele mai cunoscute la nivel mondial, fiind interpretat la ceremoniile Jocurilor Olimpice de la Moscova, în 1980 și a Jocurilor Olimpice de la Soci, din 2014. Două dintre valsurile compuse de Eugen Doga - "Gramofon" și "Gingașa și tandra mea fiară" au fost incluse în top 200 ale celor mai bune lucrări clasice din toate timpurile, alături de "Simfonia a V-a" de L. van Beethoven, "Dunărea Albastră" de J. Strauss, "Bolero" de M. Ravel, "Anotimpurile" de A. Vivaldi. Este autorul baletelor "Luceafărul" (Visele stelare ale prințesei), "Venancia" (Grimasele carnavalului), "Regina Margo", opera "Dialoguri de dragoste", a peste o sută de lucrări instrumentale și corale, șapte cvartete, muzică pentru piese de teatru și emisiuni de radio, sute de cântece și romanțe, circa 70 de valsuri, creații instrumentale, dar și muzică pentru copii. Susține sute de concerte în Uniunea Sovietică, Rusia, Moldova, România, Republica Cehă; recitaluri la Paris, Montreal, Viena, New York, Lisabona, precum și în Polonia, Bulgaria, China, Nicaragua, Cuba, Tailanda, Serbia, Elveția, Argentina, Canada. Este artist al Poporului URSS, membru al Academiei de Științe a Moldovei, a Academiei de Științe Cinematografice și Arte din Rusia, a Academiei Europene de Științe și Arte (Salzburg). I-au fost decernate Premiul de Stat al URSS, precum și Ordinul Republicii Moldova, Ordinul "Pentru Merit față de Patrie" (Rusia), "Ordinul Republicii" (Moldova), Ordinul "Steaua României" (Steaua de Aur a României în gradul de Comandor), Ordinul «Pentru Serviciul Credincios» în grad de Ofițer (România).
Intrarea este liberă în limita locurilor prevăzute de restricțiile în vigoare!
Duminică, 22 august 2021, de la ora 19.00, Opera Brașov prezintă, la Palatul Culturii din Târgu Mureș, în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului Regal de Operă "Virginia Zeani", opera în concert "Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti. Lucrare comică în două acte, având libretul scris de Felice Romani, după Eugène Scribe, pentru opera "Le Philtre" de Daniel-François Auber, aceasta a avut premiera pe 12 mai 1832 la "Teatro Cannobiana" din Milano și a fost un triumf.
Partitura fermecătoare a lui Gaetano Donizetti, o lucrare deopotrivă comică și sentimentală, vorbește, pe un ton mereu contemporan, despre puritatea sentimentelor și despre parcursul lor sinuos printre nenumărate umbre, de la gelozie și naivitate, la magie, iluzii, bani și orgolii.
Acțiunea operei "Elixirul dragostei" se desfășoară într-un sat italian, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Nemorino, un localnic, este îndrăgostit de înstărita Adina, cea care deține și o fermă. Ea respinge declarațiile lui de iubire - dar, din fericire, șarlatanul Doctor Dulcamara are la îndemână "elixirul dragostei" care să-l ajute să câștige inima tinerei.
Adina pare să rămână imună la poțiunea lui Dulcamara (nimic mai magic decât vinul roșu) și este de acord să se căsătorească cu arogantul sergent Belcore. Din fericire, în ultimul moment, își dă seama că îl iubește pe Nemorino. Toți se bucură - Dulcamara mai ales, sărbătorind puterea dovedită a poțiunii sale.
Distribuția:
Nemorino: Ștefan von Korch (Cluj-Napoca)
Adina: Kolcsár Katalin (Cluj-Napoca)
Belcore: Adrian Mărcan
Giannetta: Sonia Hazarian
Dulcamara: Lorand Cristian
Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal.