Agenda de concert Înapoi

'Opera, la tine în școală!' - noul proiect al Operei Brașov și 'Opereta cântă și dansează', în sala de spectacole!

Publicat: vineri, 14 Mai 2021 , ora 15.56

"Opera, la tine, în școală!" - acesta este sloganul noului proiect al Operei Brașov ce promovează spectacolele pentru copii, în actualul context al pandemiei.

Tristă ar fi lumea fără teatru și artă, muzică și poezie, fără acea magie care reușește să ne deconecteze cu totul de cotidian, să ne umple sufletul de bucurie și fericire. "A fost imperios necesar să ne reinventăm, să găsim soluții salvatoare, atât pentru noi, cât și pentru micii noștri spectatori. Pandemia nu a reușit să pună lacăt peste ușile institutiei noastre, ci, din contră, repetițiile au fost mai intense și mai aprofundate, ambiția și interesul Colectivului Operei a fost mai mare, mobilizarea a fost impresionantă", afirmă Violeta Brînzea, referent de specialitate PR, coordonatorul proiectului.

În acest sens, spectacolele sunt filmate pe scena Operei Brasov, ele se desfășoară normal, ca și cum copiii ar fi prezenți în sală, transmițând energia lor pozitivă tuturor artiștilor. Filmările transpuse pe dispozitive de stocare speciale intermediază legătura între Opera Brașov și toate instituțiile de învățământ din județ, începând de la grădinițe până la școli și licee.

Avantajul acestui proiect constă în faptul că spectacolul ajunge direct în sala de clasă prin intermediul tehnologiei moderne, inconvenientul fiind acela că interacțiunea cu artiștii și emoția vor lipsi cu desăvârșire… dar dorim să ne reîntâlnim cu micii spectatori, cât mai curând, în sala Operei Brașov.

"Puterea stă în artă și nu în bogație… Fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat!" - G.B. Shaw

Primii beneficiari ai proiectului sunt elevii Școlilor Gimnaziale nr. 5, nr. 12 și nr. 15 din municipiul Brașov. Ei vor ocazia să vizioneze, în săptămâna 17 - 21 mai 2021, spectacolul "Gulliver în Țara Piticilor", pe muzica lui Marius Țeicu și scenariul Silviei Kerim. Regia artistică: Anda Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Își dau concursul soliștii, corul și baletul Operei Brașov.

Preț bilet: 10 lei

Opera Brașov programează sâmbătă, 22 mai 2021, de la ora 18.30, în sala de pe strada Bisericii Române nr. 51, spectacolul-colaj intitulat "Opereta cântă și dansează", având scenariul și concepția regizorală semnate de Lăcrămioara Schuller, după o idee de Carmen Dobrescu. "Firul roșu al acestui spectacol îl reprezintă femeia și poveștile de dragoste ale operetelor. Chiar dacă nu recunoaștem, și noi, adulții, avem nevoie să evadăm din cenușiul cotidianului - mai ales în aceste vremuri ciudate și tulburi. Avem nevoie să alimentăm copilul din noi cu speranța de bine, de frumos, de senin și, mai ales, de happy-end. Poveștile frumoase, strălucitoare, savuroase și pline de viață ale operetelor și ale personajelor care «trăiesc» în operete ne oferă șansa de a visa, de a ne transpune într-o altă realitate - realitatea unei vieți de poveste, pe care viața reală nu ne va lăsa să o trăim niciodată", ne mărturisește Lăcrămioara Schuller.

Programul acestui spectacol-colaj este construit pe ideea unui spectacol de Carmen Dobrescu. Multă bucurie, energie, expresivitate, voioșie și expansiune pe scenă vor asigura reteța de succes a acestui eveniment propus de Opera Brașov. Fiecare titlu de operetă prezentat, "Contesa Maritza", "Prințesa Circului", "Silvia" de E. Kálmán, "Victoria și-al ei husar" de P. Abraham, va beneficia de scenografie proprie, semnată de Rodica Garștea. În cadrul acestui spectacol, ne vom mai bucura de arii din operetele "Paganini", "Văduva veselă" de Fr. Lehár și "Logodnicul din Lună" de E. Künneke. Vom avea ocazia să îi ascultăm și să îi urmărim pe aproape toți soliștii Operei Brașov: Aurelia Florian, Alexandru Aghenie, Asineta Răducan, Liviu Iftene, Mădălina Bourceanu, Mihai Irimia, Valentina Mărgăraș, Valentin Marele, Nicoleta Chirilă, Ștefan Schuller, Maria Catrina, Lorand Cristian, Corina Klein, Cristina Roșu, Simona Manole, alături de artiștii lirici: Alina Ichim, Mugurel Oancea, Andromeda Nemeș. Soliști balet: Anamaria Boancă, Mihaela Pop, Dorin Mirea. Solo vioară: Constantin Condoiu. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coregrafia: Cristina Rotundu, Ioan Dorin Coșeriu, Mihai Mândruțiu. Asistent coregrafie: Iulia Coșeriu. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Preț bilete: 30 lei - Categorie: Acces general

Biletele pentru spectacolul "Opereta cântă și dansează" s-au pus în vânzare de miercuri, 12 mai 2021, atât online, pe site-ul www.bilet.ro, cât și la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni - Vineri 10 - 17 și cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

În stagiunea 2020 - 2021, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

La evenimentele Operei Brașov, accesul spectatorilor va fi permis numai după ce va fi efectuată măsurarea temperaturii. Purtarea măștii este obligatorie! Va fi respectată distanțarea între scaune. Vă rugăm frumos, în cazul în care prezentați simptome de infecție respiratorie, să rămâneți acasă pentru a nu vă pune în pericol nici pe dumneavoastră și nici pe ceilalți participanți la eveniment.