Clasic Înapoi

Pianistul Yi Lin Jiang - albumul "Fête du soleil" - CD Review, 9 decembrie 2022

Publicat: vineri, 9 Decembrie 2022 , ora 10.39

În această toamnă pianistul Yi Lin Jiang, un tânăr și talentat muzician născut la München, a lansat cel de-al optulea album al său, pe care l-a intitulat Fete du Soleil. Solar prin muzica aleasă, acest disc cuprinde creații de Isaac Albeniz, Maurice Ravel, Ottorino Respighi și Robert Schumann, lucrări ce l-au inspirat pe pianistul Yi Lin Jiang în călătoriile sale din sudul Europei, în timpul verilor călduroase. El nu a optat însă pentru piese facile sau lejere, ci pentru partituri complexe care pun în valoare virtuozitatea muzicianului, sunetul său variat și sclipitor. "Mi-am imaginat povești; pur și simplu am ales locuri pe care le-am vizitat în trecut și în care mi-aș dori să fiu din nou. Am dorit să le descriu prin muzică", spune pianistul Yi Lin Jiang.

Născut în anul 1988, acest muzician a început să studieze pianul la vârsta de șase ani cu Barbara Strauss, iar un an mai târziu a câștigat primul concurs de pian la care a participat, pentru ca la vârsta de 10 ani să debuteze pe scenă cu o orchestră. A studiat apoi cu renumitul pedagog german Karl Heinz Kämmerling și a susținut concerte pe importante scene europene, precum Konzerthaus Berlin, Laeiszhalle Hamburg, Saint Martin in the Fields din Londra și în toate sălile de concert din orașul său natal München, abordând un repertoriu amplu, cu accent pe creația romantică și modernă. Yi Lin Jiang este un artist efervescent, original, cu o educație aleasă, cunoaște șase limbi și este mereu interesat de diferite culturi din spațiul european; el folosește experiențele trăite în interpretările sale muzicale. Pe lângă activitatea ca pianist concertist, este profesor, producător și fondator al propriei case de discuri Anclef, pentru care a înregistrat și recentul său album Fete du soleil.


Larisa Clempuș