Evenimente Înapoi
Portret: Dirijorul Ion Marin – “Dirijatul este forma cea mai …sublimă de leadership”
Miercuri, 8 iulie, Ion Marin, prestigios dirijor român, cu cetățenie austriacă, fiul regretatului dirijor Constantin Marin, fondatorul Corului "Madrigal", a împlinit 55 de ani. Carismatic și, deopotrivă, rezervat în aparițiile în mass-media, Ion Marin este un muzician despre care publicul român știe destul de puțin, deși reperele carierei sale sunt impresionante. S-a născut în România, într-o familie de muzicieni, a studiat muzica de la vârsta de 3 ani și jumătate cu profesori de prestigiu. A urmat studii de compoziție, dirijat și pian la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București pe care l-a absolvit 1983. La clasa de dirijat a studiat cu Constantin Bugeanu și Iosif Conta, iar la clasa de compoziție, cu Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu și Anatol Vieru, perfecționându-se apoi cu celebrități precum Franco Ferrara, Carlo Zecchi sau Sándor Végh. Educația sa include, de asemenea, studii în filozofie și istoria religiilor. Primul său post de conducere a fost de director muzical al Filarmonicii Transilvania, la vârsta de 21 de ani.
La 26 de ani a plecat în Occident, cu o bursă "Herder", și a cerut azil politic în Austria. A fugit de dictatura comunistă din România și a început o viață nouă și o carieră muzicală la Viena, unde a primit cetățenie austriacă. În continuare, a studiat la Mozarteum University Salzburg și la Accademia Chigiana din Siena. Primul post de succes ocupat de Ion Marin a fost acela de dirijor rezident la Opera de Stat din Viena, în perioada în care dirijorul Claudio Abbado conducea reputata instituție, între 1986 și 1991. În această perioadă Ion Marin a dirijat un repertoriu larg din operă, colaborând cu soliști celebri, inclusiv Luciano Pavarotti, Agnes Baltsa, José Carreras, Gundula Janowitz, Hermann Prey, Nicolai Ghiaurov, Edita Gruberová, Giuseppe Taddei și Mirella Freni. A fost, de asemenea, beneficiarul îndumărilor unor importanți dirijori precum Herbert von Karajan și Carlos Kleiber.
Gama de repertorii simfonic și vocal-simfonic îl recomandă ca un dirijor creativ și inovativ recunoscut în întreaga lume, ceea ce a dus la colaborarea cu cele mai mari orchestre ale lumii precum Orchestra Filarmonică din Berlin, Orchestra Gewandhaus Leipzig, Orchestra Filarmonică din Londra, Staatskapelle Desden, Bayerischer Rundfunk, Orchestra della Santa Cecilia, Orchestra Natională a Franței, Filarmonica din St.Petersburg, Orchestra Filarmonicii din Budapesta, Orchestra Filarmonică Cehă, Orchestra Filarmonică din Israel, Orchestra Simfonică din Montréal, Orchestra Filarmonicii din Philadelphia, iar în Japonia, conduce regulat Simfonia NHK și Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra. Printre succesele sale se numără producțiile din repertoriul liric de la Opera de Stat din Hamburg, Teatrul La Fenice din Veneția, Teatrul Regal din Madrid, Teatrul Danez Regal, Opera din Zürich și Festivalul de Teatru liric Rossini, precum și de la Metropolitan Opera, Opera din San Francisco. Împreună cu celebrul regizor italian, Giorgio Strehler, a inaugurat Nuovo Piccolo Teatro din Milano, cu o producție legendară: "Così fan tutte" (1998).
Talentatul dirijor Ion Marin, aplaudat din anii '80 pentru evoluțiile sale promițătoare, este ascultat în ultimul deceniu în variantele interpretative de pe CD-uri sau în transmisiuni radiofonice de pe mari scene ale lumii. A colaborat cu unii dintre cei mai renumiți soliști precum Luciano Pavarotti, Plácido Domingo, José Carreras, Montserrat Caballé, Angela Gheorghiu, Cecilia Bartoli, Renée Fleming, Anna Netrebko, Waltraud Meier, Jessye Norman, Jonas Kaufmann, Thomas Hampson, Ruggero Raimondi, Roberto Alagna, Dmitri Hvorostovsky, dar și cu muzicieni de talie internațională precum Isaac Stern, Mstislav Rostropovich, Alexis Weissenberg, Yo-Yo Ma, Gidon Kremer, Martha Argerich, Sarah Chang, Yuri Bashmet, Frank Peter Zimmermann, Maxim Vengerov, Hélène Grimaud.
Deși a lucrat cu mari orchestre, cu mari artiști de operă ai lumii nu a avut tentația orgoliului - o lecție învățată de la dirijorul austriac, Herbert von Karajan, după cum spunea într-un interviu:" Când faci muzică, nu lucrezi cu o vedetă. Dacă te gândești că lucrezi cu o vedetă, te blochezi, nu mai poți fi creativ și nu mai poți nici măcar să-l ajuți pe acel artist. Îți arăți atât de mult respectul, încât el devine o paralizie. Ce trebuie să știi e că lucrezi cu oameni. Sigur, la început, ești foarte emoționat… Când am lucrat prima oară cu Pavarotti n-am dormit două nopți înainte. Dar, din momentul când am început să repetăm, eram în perfectă sintonie, eram doi artiști care îl serveam pe Verdi, și Verdi, la rândul lui, servea lumea care l-a făcut să creeze acea muzică. Ăsta este lucrul minunat care în artă se întâmplă cu mai mare frecvență decât în viață: senzația că toți facem parte dintr-un lanț al existenței și suntem mai mult decât frați, suntem același lucru." Tot el spunea că: "Trebuie să încerci să stimulezi arta în fiecare dintre membrii orchestrei, în primul rând cu iubire și cu enorm respect, pentru că sunt oameni care vin după zeci de ani de școală. Nu ești cu nimic mai breaz decât ei, decât prin eventuala capacitate de a trezi ceea ce este mai bun în fiecare. Ei sigur că se întâlnesc într-o zonă comună care după aceea îi definește ca indivizi. Nimeni nu-i lăsat la o parte, dar ăsta este felul în care, de fapt, reușești să determini să se producă transcendența vieții cotidiene într-o stare de spirit extatică, nobilă."
Fiind întrebat dacă există diferențe culturale între orchestre, de la o țară la alta, maestrul a răspuns: "Sigur că da. Deși, fenomenul ăsta de liberă circulație face să ai într-o orchestră germană instrumentiști români, japonezi, ruși și așa mai departe. O orchestră devine un melting pot, se topește totul în locul respectiv și lumea se subordonează actului de creație, dar nu e o subordonare umilitoare. Pur și simplu, fiecare își asumă locul respectiv și își asumă energia aceea care duce după aceea la cultură. Eu port cu mine peste tot energia unei încrucișări de culturi și de istorie din România și aceasta este, poate, forța mea majoră. Pentru mine, mai importantă decât prezența mea fizică în România, e bucuria asta extraordinară de a duce forța acestui spațiu - România e mai mult decât un pământ - peste tot în lume. Acest spațiu românesc e un lucru pe care îl am cu mine tot timpul și care mă ajută să trec peste alte limite de altă natură."
În anul 2011, Ion Marin a inițiat Cantus Mundi și proiectele Symphonia Mundi din România, dedicate educației muzicale și integrării sociale prin muzică pentru copiii dezavantajați din țară. În anul 2012, a dirijat pe o scenă românească la invitația Radio France, în cadrul Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio organizat de Societatea Română de Radiodifuziune. Ce înseamnă pentru el România veți afla din mesajul următor: " Acasă este energia locului în care te-ai născut. Ceva cosmic, nu o interpretare patriotardă. În același timp, viața se schimbă în fiecare secundă, iar "acasă" e un lucru profund, dar relativ. Mă bucur că, prin muzică, pe cele mai mari scene ale lumii, pot să-mi exprim recunoștința față de România, reprezentând-o la un nivel dacă nu mai special, în orice caz mai adevărat decât politicul sau economicul. În legătura cu țara, nu există un cordon ombilical care să se poată tăia. Însă nu simt întotdeauna nevoia, mai ales că vin atât de rar să dirijez în România, să mă joc de-a falsele nostalgii sau să mă simt precum ciobanul care a coborât cu oile de pe munte - "M-am întors!". În schimb, îmi face plăcere să văd, având și distanța necesară, constantul unui mai bine în România, chiar dacă pentru cei care trăiesc aici, această evoluție e mai greu de perceput. E ca atunci când stai cu copilul în casă și nu îți dai seama cum crește și cineva care îl vede după câtva timp exclamă: "Ce-a crescut!". România a crescut și crește în continuare, e o mare bucurie pentru mine." Fiu al unui mare maestru în arta dirijoratului, Ion Marin spunea:" Să fiu băiatul lui Constantin Marin a fost, în același timp, o șansă și un handicap. Contrariile astea au dus la o intensificare a energiei și a determinării cu care mi-am ales drumul meu, independent de tata. Mi-am dat seama că sunt obligat să exist! Scopul nu era să-l depășesc, ci pur și simplu să fiu eu."
Discografia maestrului Ion Marin este alcătuită din peste 40 de titluri publicate de case de discuri de prestigiu, cum ar fi Deutsche Grammophon, Decca, EMI, Sony și Philips. Înregistrările sale remarcabile i-au adus trei nominalizari Grammy (SUA), Diapason d'Or (Franța) și German Recording Critic's Prize (Germania). În 2012 a primit prestigiosul premiu ECHO Klassik la categoria Bestseller. Albumul "Legacy", o colaborare de succes a dirijorului Ion Marin cu David Garrett -cu un record mondial pentru cel mai rapid violonist din lume (cu o viteza de 13 note pe secundă) - și Royal Philharmonic Orchestra, a înregistrat în Germania vânzări de peste 200.000 de unități. "Legacy" a primit și un dublu disc de aur, în Marea Britanie, pentru vânzări de peste 300.000 de unități.Lansările sale recente sunt Berlin Philharmonic Waldbühne Concert cu Renee Fleming (EuroArts, 2011), albumul Legacy cu David Garrett și Royal Philharmonic Orchestra (Decca, 2012), Martha Argerich: The Lugano Concerts (Deutsche Grammophone, 2012) și concertele pentru vioară de Bruch cu Guy Braunstein și Bamberger Symphoniker (Tudor, 2012).
Ion Marin este la ora actuală unul dintre cei mai apreciați dirijori europeni și, de asemenea, unul dintre puținii care a ajuns să dețină o reputație internațională, atât în spețiul operei, cât și în domeniul simfonic. El definește dirijatul ca fiind " forma cea mai… sublimă de leadership, pentru că este un leadership nemarcat de compromisuri politice, este un leadership în care ești obligat să te menții pe linia tradiției pentru că ai partitura compozitorului înaintea ta și ai și responsabilitatea că ceea ce lași va merge, prin înregistrări, și către alte generații." El locuiește în prezent cu soția și fiul său în Lugano, Elveția.