Se întâmplă la Radio România Înapoi

Radio Târgu Mureș, la 67 de ani, un radio de cuvânt!

Publicat: luni, 3 Martie 2025 , ora 13.51

Astăzi, 3 martie 2025, se împlinesc 67 de ani de la debutul programelor Radio Târgu Mureș.

În prezent, postul multicultural regional oferă publicului programe în limba română și în limbile maghiară, germană și rromani. Complementare la programele difuzate on air sunt produsele media online, care includ și streaming video live.

Radio Târgu Mureș este unul din cele mai îndrăgite și mai ascultate posturi din zona sa de acoperire, respectiv județele Mureș, Harghita, Covasna și Brașov, cu o audiență medie zilnică de peste 110 de mii de ascultători, conform valului III al Studiului de Audiență Radio, realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie - IRES.

Managerul Radio Târgu Mureș, Lavinia-Nicoleta Ghișa: "Sute de mii de ascultători, sute de mii de prieteni susțin în topul preferințelor Radio Târgu Mureș. În Transilvania suntem primii în difuzoare, dar și în sufletele oamenilor și pentru asta le mulțumim cu prețuire, iubire și recunoștință. Nu e puțin lucru să știi atâtea inimi alături de la primul Bună dimineața, Transilvania!, așteptând să le fie luat Pulsul zilei, pe la prânz, ca mai apoi să se retragă pe Sens unic, Pe cărarea dorului, către Pasajul urban, ascultând. în liniștea nopții, teatru radiofonic. Astăzi, la aniversarea celor 67 de ani, urez La mulți ani radioului public regional Radio Târgu Mureș, dar și tuturor actualilor și foștilor colegi care au făcut posibilă menținerea lui, de tot atâția ani, în prima linie de audiență, scriind cu litere de aur istoria sa. Rămâneți pe unde! Ascultați-ne și de acum înainte, căci suntem aici pentru voi, un radio de cuvânt!"

Radio Târgu Mureș rămâne fidel misiunii sale de informare, formare și educare a publicului ascultător.

Numărul și calitatea emisiunilor și materialelor de valoare difuzate de-a lungul anilor, multe dintre ele constituite în veritabile comori, păstrate acum în Arhiva de Aur, reflectă bogăția producției sale jurnalistice cu caracter pe multiculturalitate, educație, tradiții și valori locale.

Serviciul Comunicare și Relații Publice