Agenda de concert Înapoi

Ruxandra Donose cântă în șase limbi diferite la Ateneul Român în recitalul extraordinar Melodie Dor Magie

Publicat: joi, 23 Ianuarie 2025 , ora 11.10

Mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu vor fi pe scena Ateneului Român pe 17 februarie 2025, de la ora 19:00, într-un recital care marchează finalul primului lor turneu național împreună, Melodie Dor Magie.

Biletele pentru concertul de la Ateneu: Cumpără bilete acum pentru Ruxandra Donose și Sergiu Tuhuțiu

https://oveit.com/hub/event/ruxandra-donose-si-sergiu-tuhutiu-m7eDO8nx?language=ro

Programul concertului este o veritabilă călătorie muzicală în jurul lumii, cuprinzând creații în șase limbi diferite, de la arii celebre din opere precum Lascia ch'io pianga de Händel și Habanera din Carmen de Bizet, până la piese contemporane precum Memory din musicalul Cats și șlagărul francez Je suis malade.

Repertoriul include și lucrări românești îndrăgite, printre care Bade, pentru ochii tăi de Tiberiu Brediceanu și Tu ești primăvara mea de Florin Bogardo.

Resimt ca pe un mare privilegiu ocazia de a mă reîntoarce la Melodie Dor Magie la două luni după încheierea turneului. Acest program cu muzică atât de diversă, care a bucurat și a unit în cântec public din cinci orașe din țară, ajunge în sfârșit integral la București, și cred că cei prezenți la Ateneu pe data de 17 februarie, se vor bucura cu noi de acest parcurs atât de melodios prin istoria muzicii. Eu aștept reîntâlnirea cu mare nerăbdare, alături de pianistul Sergiu Tuhuțiu, pentru acest recital atât de… altfel! (mezzosoprana Ruxandra Donose)

Concertul de la București vine după o serie de recitaluri de mare succes susținute în cadrul turneului național Melodie Dor Magie în anul 2024 în orașe din România precum Galați, Brașov, Iași, Deva, Bistrița, dar și din afara țării, precum Viena, Paris și Roma, unde cei doi artiști, pe care îi leagă o prietenie de peste 12 ani, au adus în prim plan frumusețea melodiei în toate formele sale.

Detalii pe: Turnee de poveste... pretutindeni | Turneul Național "Melodie, dor, magie", cu mezzosoprana Ruxandra Donose și pianistul Sergiu Tuhuțiu

Facebook: https://www.facebook.com/melodiedormagie

Instagram: https://www.instagram.com/turnee_de_poveste

Program concert Ateneul Român:

Georg Friedrich Händel - Lascia ch'io pianga

Franz Schubert - Ständchen

Tiberiu Brediceanu - Bade, pentru ochii tăi

Gabriel Fauré - Les berceaux

Gioacchino Rossini - Canzonetta spagnuola

Vincenzo Bellini - Vaga Luna

Doina Badea - Când eram copii odată

Victor Herbert - Art Is Calling for Me

Jean-Jacques Goldman / Céline Dion - S'il suffisait d'aimer

Serge Lama / Alice Dona - Je suis malade

Andrew Lloyd Webber - Memory

Georges Bizet - Habanera

Florin Bogardo - Tu ești primăvara mea

ITINERAR:

Avanpremieră internațională

14 octombrie, ora 19 - Viena, Bank Austria Salon, în Festivalul Internațional ProPatria

30 noiembrie, ora 19 - Paris, Salle Rachmaninoff, în Turnee de poveste pretutindeni

2 decembrie, ora 19 - Roma Palazzo della Canceleria, în Turnee de poveste pretutindeni

Avanpremieră națională

4 decembrie, ora 19 - Turnee de poveste... pretutindeni - București, Ateneul Român (cu Teodora Gheorghiu, Sorin Coliban și Diana Ionescu, Leontina Văduva și Cătălin Răducanu)

Turneu național

5 decembrie - Galați, Teatrul de Operă și Operetă "Nae Leonard"

7 decembrie - Brașov, Sala Patria

10 decembrie - Iași, Palatul Culturii

12 decembrie - Deva, Teatrul de Artă

13 decembrie - Bistrița, Palatul Culturii

17 februarie 2025, ora 19:00 - București, Ateneul Român

BIOGRAFII

Mezzosoprana Ruxandra Donose

Printre cele mai cunoscute și apreciate mezzosoprane din generația sa, Ruxandra Donose a captat atenția publicului și a criticii de specialitate în teatre de operă și săli de concerte din întreaga lume. Asociată inițial mai mult cu stilul Belcanto, muzica lui Mozart sau muzica franceză, în ultimii ani s-a îndreptat spre repertoriul dramatic german și italian, bucurându-se de un enorm succes în rolul Kundry din opera "Parsifal" de Wagner cu Filarmonica din Berlin sub bagheta lui Sir Simon Rattle, în Elektra din opera "Orest" de Manfred Trojahn la Opera din Zürich sau Sieglinde în "Walkiria" de Wagner, la Londra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski.

Într-o carieră care se desfășoară de peste 30 de ani la nivel internațional, Ruxandra Donose a lucrat cu dirijori precum Sergiu Celibidache, Claudio Abbado, Mariss Jansons, Pierre Boulez, Sir Colin Davis, Zubin Mehta, Charles Dutoit etc. Renumita mezzosoprană a interpretat și a înregistrat și mult repertoriu baroc pentru EMI, Deusche Gramphone, Decca, Naive și alte importante case de discuri, cu orchestre ca Armonia Atenea, La Cetra, Concerto Köln, I Barrochisti etc. Repertoriul său mai cuprinde și multe lucrări vocal simfonice sau lieduri. Înregistrarea ei cu Stabat Mater de Dvoűák sub bagheta lui Giuseppe Sinopoli a fost nominalizată la cea de-a 44-a ediție a premiilor Grammy.

Printre proiectele sale recente se numără recitaluri de lied la Viena, opera "Tristan și Isolda" de Wagner la Tokio, sub bagheta lui Marek Janowski și premiera americană a operei "Innocence" de Kaija Saariaho la opera din San Francisco.

Pianistul Sergiu Tuhuțiu

A absolvit studiile de licență la Universitatea Națională de Muzică din București în 2006, și două programe de Masterat în interpretare pianistică la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst din Stuttgart și la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. În 2011 primește o bursă de studii și se stabilește la Londra, iar în iulie 2013 este distins cu Artist Diploma la Royal College of Music. În anul 2018 obține diploma de Advanced Music Production and Sound Engineering la Abbey Road Institute din Londra, iar în 2022, titlul de doctor din partea Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca.

Sergiu Tuhuțiu este un artist plurivalent care în afara activității concertistice compune muzică clasic-minimalistă, muzică de film sau pop-jazz cu influențe electronice, face fotografie, producție muzicală, inginerie de sunet, scrie poezie și eseu. Este deopotrivă pasionat de sunet și de artele vizuale.

Este fondator și președinte al asociației Lipatti Music Production și inițiatorul proiectelor In Memoriam Dinu Lipatti, Piano Colours și Leading Young Musicians. În 2015, Sergiu Tuhuțiu împreună cu cântăreața americană Peisha McPhee au lansat un nou proiect de duet muzical crossover numit Chopin Meets Broadway. Acest spectacol unic a devenit curând popular, având debutul la Hollywood în octombrie 2016. Au urmat alte spectacole în Europa, New York și California, având invitați de renume precum actrița și cântăreața Katharine McPhee și violoncelista Bingxia Lu.