Între 8 şi 11 ianuarie, vă propun, în premieră la Radio România Muzical, un album care cuprinde integrala simfoniilor de Robert Schumann, în interpretarea Orchestrei Simfonice din San Francisco dirijate de Michael Tilson Thomas. Este vorba despre un set de discuri lansat în luna noiembrie a anului trecut, care include înregistrări live, din cadrul unor concerte susţinute la sfârşitul anului 2015 şi în primăvara lui 2016, reflectate cu entuziasm în cronicile specialiştilor nord-americani. Apreciate de criticii de la San Francisco Chronicle drept magnifice, aceste imprimări pun simfoniile lui Schumann într-o viziune tradiţională, echilibrată, cu un deosebit control dinamic, care aminteşte de versiunile unor dirijori ca Herbert von Karajan, Riccardo Muti sau Wolfgang Sawallish. Despre felul cum abordează aceste lucrări, dirijorul Michael Tilson Thomas spune: "Inspirat de poeţii şi compozitorii romantici, pe care i-a iubit, Schumann a creat simfonii care spun poveşti muzicale. Ele nu urmează un program clar, ci sunt drame interioare. Fie că sunt exploratoare sau inspiră siguranţă, exaltare sau relaxare, melancolie sau veselie, aceste lucrări strălucitoare sunt un teren propice pentru emoţii răscolitoare. Schumann se mişcă între lumi sonore diferite în simfoniile sale. Unele secţiuni sunt cu adevărat masive şi sonore. Altele au pasaje solistice sau camerale, sugerând cântece ale muzicii săteşti. Deci, cum pot fi toate aceste idei variate redate de orchestrele compacte şi ample specifice romantismului?" Dirijorul Michael Tilson Thomas însuşi răspunde: "Abordarea mea asupra muzicii lui Schumann este de a varia în permanenţă numărul de instrumentişti implicaţi în interpretare. În funcţie de situaţia muzicală, orchestra se poate transforma dintr-un ansamblu masiv într-unul cameral". Regăsim caracteristicile despre care vorbeşte Michael Tilson Thomas în Simfonia I "Primăvara" de Schumann, o lucrare în care dirijorul pune în contrast, cu mijloacele descrise mai sus, dramatismul specific creaţiei simfonice cu nuanţele delicate şi rafinate ale romantismului schumannian.

Simfonia a II-a în Do major a fost schiţată începând din decembrie 1845. Compozitorul german şi-a petrecut tot anul următor lucrând la orchestraţie, dar, din cauza depresiei şi a sănătăţii şubrede nu a reuşit să finalizeze piesa până în 19 octombrie 1846. Dispoziţia fluctuantă a compozitorului se reflectă şi în caracterele contrastante ale celor patru părţi. Aşa cum spunea Schumann, "muzica Simfoniei a II-a exprimă lumină şi întuneric, soare şi umbră". După prima audiţie care a avut loc la Gewandhaus din Lepzig, sub conducerea dirijorală a lui Felix Mendelssohn, lucrarea s-a bucurat de succes, fiind apreciată de critici pentru profunzimea sa şi pentru sonorităţile înălţătoare, uneori optimiste. În prima parte a Simfoniei op. 61, Sustenuto Assai - Allegro ma non troppo, inspirată de preludiile şi coralele lui Johann Sebastian Bach, dirijorul Michael Tilson Thomas imprimă Orchestrei Simfonice din San Francisco un sunet plin şi somptuos, concentrându-se de asememenea pe pulsaţiile ritmice punctate care aduc vigoare discursului sonor. Partea este doua este un Scherzo ce pune în valoare virtuozitatea şi disciplina membrilor Orchestrei, care urmează cu acurateţe schimbările de tempo dictate de dirijorul lor. În partea lentă a lucrării orchestra reuşeşte să creeze o atmosferă misterioasă, partidele de coarde conturând expresiv frazele lungi. Iar finalul, Allegro molto vivace este redat cu îndrăzneală şi determinare, remarcabile fiind minuţiozitatea şi claritatea tehnică din interpretarea muzicienilor.

Robert Schumann a scris cea de-a treia simfonie a sa în luna noiembrie a anului 1850. Compozitorul călătorise cu puţină vreme înainte, împreună cu soţia sa Clara, în zona Rinului, iar Simfonia a III-a avea să evoce această superbă regiune a Germaniei, purtând sutitlul "Renana". Schumann se afla atunci într-o stare extrem de rodnică şi creativă din punct de vedere muzical, încheind lucrul la celebrul său Concert pentru violoncel şi orchestră. La fel ca şi prima simfonie a sa, cea de-a treia a fost scrisă dintr-o răsuflare, într-un moment de inspiraţie maximă şi a fost finalizată la începutul lui decembrie 1850, lucrarea având prima audiţie două luni mai târziu, în interpretarea Orchestrei Simfonice din Dusseldorf. De atunci, Simfonia Renana a rămas cunoscută drept una dintre cele mai germane creaţii simfonice; de altfel, Schumann foloseşte, pentru prima dată indicaţii germane pentru a denumi fiecare din cele cinci părţi ale lucrării. În tema care deschide simfonia ascultătorul îşi poate imagina curgerea puternicului fluviu Rin, înlănţuirea acordurilor sugerând legănarea unui vas pe valurile râului, senzaţie redată şi de pulsaţiile ritmice ale celei de-a doua părţi, Scherzo. Un plus de culoare sonoră este dată de influenţa foclorului muzical german, compozitorul scriindu-i, de altfel, biografului său, că "inspiraţia muzicii tradiţionale ar trebui să prevaleze, pentru a reflecta parfumul muzicii locale". Tot Schumann scria că partea a partea sună ca un "acompaniament muzical pentru o ceremonie solmenă". În această mişcare apar pentru prima dată trombonii, pentru a sugera, cu timbrul lor moale, o atmosferă eclesială şi texturi sonore corale. În partea finală revin armoniile strălucitoare, melodiile vesele şi rimurile rustice de dans, iar cornii intonează pasaje melodice cu aluzie la elemente sonore preluate din prima mişcare a simfoniei, oferind unitate aceastei lucrări ample care reflectă dibăcia lui Robert Schumann de a crea structuri muzicale masive şi complexe. Dorind să ofere Simfoniei a III-a de Schumann sonorităţi simple şi delicate, Michael Tilson Thomas reuşeşte să imprime Orchestrei sale un sunet cald şi curat, fără excese dinamice, creând totuşi un contrast eficient între nuanţele viguroase din debutul şi finalul simfoniei şi cele sobre, suave din partea a patra. Interpretarea celoralte două mişcări din interiorul lucrării este similară, creând sonorităţi primăvăratice care transmit bună dispoziţie şi optimism.

Simfonia a IV-a în re minor de Robert Schumann este o lucrare cu o orchestraţie densă, intensă din punct de vedere emoţional şi compactă structural, fiind interpretată fără pauze între cele patru părţi. Prima mişcare se deschide cu o introducere meditativă, urmând ca aproape întreg materialul muzical al simfoniei să conţină elemente derivate din aceste măsuri introductive. Cea de-a doua mişcare, Romanza, cu melodii cantabile şi lirice, pune în lumină expresivitatea Orchestrei din San Francisco, în special a partidei de viori, care redă delicat pasajele melodice ornamentate. Şi în Scherzo-ul ce urmează, ansamblul dirijat de Tilson Thomas pune în prim-plan melodiile de această dată viguroase şi vibrante. În final, discursul sonor se schimbă radical: apare pentru prima dată tonalitatea majoră omonimă, iar conţinutul muzical este cu totul diferit, într-o amplă paletă de nuanţe sonore redate cu efecte timbrale contrastante de Orchestra din San Francisco dirijată de Michael Tilson Thomas.

Născut în anul 1944 la Los Angeles, Michael Tilson Thomas, unul dintre cei mai respectaţi dirijori ai momentului, a studiat pianul cu John Crown, dar şi dirijatul şi compoziţia cu Ingolf Dahl la Universitatea de Sud din California. A condus de-a lungul timpului ansambluri de prestigiu din Statele Unite ale Americii şi Europa, ca Orchestra Simfonică din Boston, la pupitrul căreia a debutat în 1969, Filarmonicile din Los Angeles şi New York, Orchestra Simfonică din Londra. Începând din anul 1995, Michael Tilson Thomas a devenit directorul muzical al Orchestrei Simfonice din San Francisco, pe care o mai dirijaze ca invitat în 1974 şi a contribuit la creşterea prestigiului acestui ansamblu. A înregistrat, între altele, o apreciată integrală a lucrărilor orchestrale de Mahler, dar şi un set dedicat creaţiei lui Beethoven, primind pentru aceste realizări premii Grand Prix du Disque, Echo Klassik şi Grammy. Dirijorul american a fost întotdeauna un înfocat adept al imprimărilor live, dorind să ofere ascultătorilor ocazia de a simţi energia brută şi vie de pe scenele de concert. Cu un sunet excelent, claritate şi o calitate tehnică remarcabilă, înregistrările sale sunt apreciate pentru culorile sonore bine definite, atacurile precise, acurateţea ritmică şi frazările largi, dirijorul având o evidentă predilecţie pentru structurile sonore grandioase.

Michael Tilson Thomas şi Orchestra Simfonică din San Francisco ne propun o interpretare remarcabilă pentru cele patru simfonii de Robert Schumann, pe care v-o recomand şi eu între 8 şi 11 ianuarie 2017, la "CD Review" de la ora 11.30, în cadrul emisiunii "Arpeggio".