Cărți despre muzică Înapoi

Un volum despre pianistul Albert Guttman

Publicat: miercuri, 24 Octombrie 2012 , ora 14.48
"De multe ori, după încheierea unei vieți, rămâne o carte."

Acestea au fost cuvintele ce au deschis lansarea volumului, prezentat în 23 octombrie 2012 la Universitatea Națională de Muzică din București. Printre motivele ce fac din această monografie o realizare importantă în domeniul muzicologiei românești se numără în egală măsură faptul că volumul este dedicat vieții și activității lui Albert Guttman, pianist ieșit din comun, o personalitate artistică și umană extraordinară, dar și faptul că apariția marchează începutul carierei de muzicolog a Andreei Chiselev, o tânără proaspăt ieșită de pe băncile facultății, care face parte, totodată, din echipa Radio România Muzical.


Cartea

…apărută sub egida Editurii Muzicale, reconstituie cariera muzicală și pedagogică a lui Albert Guttman, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit, pe 28 februarie, cinci ani. Proiectul, inițial o lucrare de licență, al cărei subiect a fost ulterior aprofundat, s-a realizat pe parcursul a câțiva ani, sub îndrumarea prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu și cu contribuția membrilor familiei lui Albert Guttman.


Cariera

….strălucitoare a pianistului care a colaborat de-a lungul timpului cu reprezentanți importanți ai muzicii din țara noastră - Radu Aldulescu, Ion Voicu, Lola Bobescu și Elena Cernei - este mai puțin cunoscut astăzi în România. Albert Guttman a părăsit în anul 1980 țara noastră, continuându-și activitatea de interpret și pedagog în Elveția.

Prof.univ.dr. Valentina Sandu Dediu a supravegheat îndeaproape realizarea acestei cărți:

"A fost un proiect de lucrare de licență pe care, la ideea familiei Guttman, a mea și a lui Dan Dediu, e adevărat, i-am oferit-o Andreei Chiselev, pe atunci studentă care trecea în anul IV, la secția de muzicologie și Andreea a fost foarte entuziastă. Ea are marea calitate de a fi nu numai foarte muncitoare, foarte eficientă, inteligentă și organizată, dar știe să facă și lucrurile mai ingrate cu destul entuziasm, mă bucur foarte mult pentru ea, mi-aduc aminte cât de emoționant este să-ți vezi prima carte ieșită. Nu cred că poate fi o bucurie mai specială pentru un tânăr muzicolog și cred că asta simte Andreea acum".

La lansare a fost prezent și Mihnea Guttman, fiul lui Albert Guttman: "Cel mai bine se poate rememora personalitatea lui citind cartea, ceea ce recomand tuturor ascultătorilor să o facă. Cartea va fi disponibilă în librăriile din centrul Capitalei.

Ce-i urați tinerei autoare?

O carieră de succes. O merită cu vârf și îndesat."

Volumul dedicat lui Albert Guttman se bazează în întregime pe documente originale, puse la dispoziția autoarei de către familia acestuia, dar și pe amintirile unor elevi, colegi sau parteneri de scenă ai muzicianului, prin intermediul unor interviuri realizate de Andreea Chiselev. După spusele autoarei, lucrul la această carte a fost o experiență inedită, aceea de a descoperi un om și un artist, prin hârtiile îngălbenite de vreme, prin programe de sală și cronici peste care s-a așternut deja praful trecerii timpului și din păcate, al uitării. Este un bun prilej de a o felicita pe colega noastră și pentru a-i ura realizări și succese în lumea muzicologiei, în care acum a intrat în mod oficial.

Alexandra Cebuc