În cadrul seriei de evenimente prin care Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a aniversat 150 de la înfiinţare, sâmbătă, 18 octombrie 2014, la Ateneul Român s-a lansat şi volumul monografic intitulat "Victor Giuleanu - un portret în documente şi mărturii". Pe copertă - două autoare, din două generaţii muzicologice diferite, Valentina Sandu Dediu şi Andreea Chiselev, unite de relaţia maestru-discipol.

Cartea a apărut la Editura Muzicală şi are drept subiect portretul Rectorului Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti din perioada 1962-1972, probabil cea mai împlinită perioadă din istoria instituţiei, datorită personalităţii luminate a celui pe care volumul îl evocă. Nu am trăit acea perioadă şi nici nu am avut prilejul să-l cunosc personal pe pedagogul Giuleanu. Sunt cele două regrete pe care le-am simţit la finalul lecturii acestui volum, pentru că în prima parte a acestui demers literar-muzicologic, Valentina Sandu Dediu, fostă doctorandă a maestrului, îl prezintă cititorului cu căldură şi admiraţie pe cel pe care îl consideră, pe drept cuvânt, întruchiparea ideală a Profesorului şi în acelaşi timp a conducătorului de instituţie care a ştiu să apere interesele breslei într-o perioadă atât de constrângătoare din punct de vedere politic. Ca autoare a volumului "Muzica românească între 1944 şi 2000", Valentina Sandu Dediu nu poate exprima decât un punct de vedere extrem de pertinent cu privire la anumite relatări, ce «trebuie îmbrăcate şi cu ceea ce ştim acum despre perioada postbelică românească şi, mai precis, despre comportamentele muzicienilor români» (p.16) Într-un stil succint şi extrem de clar, aflăm despre principalele obiective ale rectoratului lui Victor Giuleanu: modernizarea instituţiei, prin aducerea în rândul profesorilor a unor tineri muzicieni de mare perspectivă în acel moment şi care au confirmat pe deplin încrederea ce le-a fost acordată (Ştefan Niculescu, Viorel Cosma, Alexandru Leahu, Vasile Iliuţ, Dan Grigore, Dan Buciu, Grigore Constantinescu şi mulţi alţii), dotarea materială a Conservatorului la standarde competitive, dezvoltarea vieţii artistice prin crearea unor ansambluri profesioniste, printre care şi Corul Naţional de Cameră "Madrigal" şi prin instituirea unei stagiuni, precum şi crearea de relaţii internaţionale cu alte institute de profil.

Pe lângă toate aceste proiecte finalizate, Victor Giuleanu ne apare din prezentarea Valentinei Sandu Dediu drept o personalitate exemplară, care prin propria sa conduită, impusă cu autoritatea necesară şi mediului universitar, ca şi persuasiunea dată de talentul oratoric despre care vorbeşte prof.univ. dr. Dan Buciu, rector al instituţiei după anul 2000, a reuşit să creeze un climat de rigoare şi corectitudine. Portretul este conturat atât de informaţiile pe care care Valentina Sandu Dediu ni le oferă, cât şi de fragmentele citate din volumul «Universitatea Naţională de muzică la 140 de ani» de Octavian Lazăr Cosma, care sunt - în exprimarea autoarei un «cantus firmus» al lucrării şi din mărturiile celor care l-au cunoscut şi au colaborat cu Victor Giuleanu. Printre ei, Marina Vlad, Grigore Constantinescu, Dan Buciu, Dan Dediu, Carmen Stoianov.

În cea de-a doua parte a volumului, Andreea Chiselev prezintă rând pe rând cele cinci volume teoretice ale lui Victor Giuleanu - trei dintre ele dedicate ritmului muzical, unul referitor la melodica bizantină şi cel de-al cincilea (şi cel mai cunoscut celor care au trecut printr-o instituţie de învăţământ muzical) - Tratatul de teoria muzicii. Limbajul elevat al autoarei, buna organizare a materialului şi claritatea expunerii ne creionează imaginea unui «iniţiator al scrierilor moderne despre teoria muzicii, cel puţin în spaţiul românesc.» (p.98) Mai mult de atât, unul dintre obiectivele Andreei Chiselev este acela de a pune demersurile teoreticianului român în contextul preocupărilor teoretice internaţionale, prin comentarea în paralel şi a altor contribuţii importante pe plan european.

Lectura volumului este plăcută şi furnizează o serie de surprize cititorului, mai mult sau mai puţin familiarizat cu climatul muzical din deceniul al 7-lea al secolului trecut. Şi pentru că este mai mult decât o biografie, aş recomanda lucrarea ca pe un manual de «bune practici» pentru cei care se află sau se vor afla în poziţii de manager în domeniul muzical sau cultural.