În 2019, lumea muzicală a sărbătorit împlinirea a 200 de ani de la nașterea compozitorului pe care Rossini l-a numit "il piccolo Mozart degli Champs-Élysées"/ micul Mozart de pe Champs-Élysées. Nu-mi amintesc despre o lucrare a părintelui operetei jucată integral, în ultimele decenii, pe scenele românești. Desigur, melomanul român contemporan cunoaște bine opera Povestirile lui Hoffmann - chiar dacă acest titlu nu figureaza în repertoriile teatrelor noastre lirice -, își amintește câte ceva despre operetele Frumoasa Elena sau despre Domnul Choufleuri jucate cândva, de muuuuuult, la Opereta bucureșteană, sau despre La Grande-Douchesse de Géroldstein de la Grand Théâtre din Geneva, spectacolul despre care s-a vorbit mult anul trecut, căci mezzo-soprana Ruxandra Donose dă viaţă rolului titular. Nu trebuie să uit spectacolul "din bucățele" Povestirile lui Offenbach, care se joacă pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical " Ion Dacian" din București și, în care regizoarea Constanța Câmpeanu a adunat câteva pagini dintre cele mai cunoscute - arii, duete, terțete…-, alese din operetele compozitorului francez. Și… cam atât! La nivel internațional însă, au fost teatre lirice care au montat operetele lui Offenbach, în versiuni ce vor rămâne de referință; spectacole vesele, strălucitoare, cu mari desfășurări de forțe artistice pe scenă, așa cum se cuvine unei producții de " grande operette". Printre ele se numără, cu siguranță, și producția cu König Karotte/Regele Morcov de la Volksoper din Viena.

Premiera absolută din 1872, de la Paris, a fost un succes uriaș. În următoarele șase luni, Regele Morcov de Jacques Offenbach s-a jucat de 193 de ori în Orașul Luminilor și a fost preluată pe scene din Londra și Viena. Apoi... au urmat aproape 150 de ani de tăcere și uitare! De ce? Din cauza dimensiunilor uriașe ale spectacolului - în varianta originală, durează aproape șase ore, folosește 1500 de costume și acțiunea impune dificile schimbări de decor. Și iată că astăzi, Volksoper din Viena, în colaborare cu Opera de Stat din Hannovra, readuce la viață partitura lui Offenbach, această originală opéra-bouffe-féerie redusă însă la trei ore de spectacol, în care evoluează pe scenă 25 de soliști, mulți dintre ei în multiple roluri și cca. 100 de coriști și balerini.

Cititorii noștri nu sunt, desigur, familiarizați cu această lucrare scenică. Le ofer, deci, în lini marii, subiectul.

Actul I. Prințul Fridolin al XXIV-lea din Krokodyne, este un tânăr zurliu, superficial, petrecăreț și cheltuitor. Ca să salveze visteria țării, el plănuiește să se căsătorească cu prințesa Kunigunde din regatul învecinat, Krackhausen. Un spirit bun are alte planuri, vrea ca Fridolin să se îndrepte și să devină un monarh înțelept și vizionar. Sub numele de Robin și cu înfățișarea unui student care îi sare mereu în ajutor, el apare alături de prinț .

Kunigunde este o prințesă "emancipată" - are în poșetă, printre altele, un telefon mobil de ultimă generație -, formată la școala Parisului și cunoscătoare bună într-ale cuceririi și manipulării bărbaților. Fridolin este subjugat de farmecele prințesei și fericit că îi va deveni soț.

În turnul unui palat, vrăjitoarea Kalebasse ascunde o prizonieră, pe Rosée-du-Soir, o tânără fată de viță nobilă, îndrăgostită de Fridolin chiar dacă nu îl cunoaște pe prinț și l-a zărit, doar de câteva ori, de la fereastră. Vrăjitoarea Kalebasse dorește să îl distrugă pe Fridolin pentru a se răzbuna pe tatăl acestuia care, pentru practici nepermise, îi luase, pentru 10 ani, puterea vrăjilor. Mai e o zi până când pedeapsa va lua sfârșit, iar vrăjitoarea este hotărâtă să îl doboare pe Fridolin de pe tronul regatului. Are pregătit chiar și un înlocuitor. Robin i-a aflat însă planul. El apare și, cu ajutorul unui ghem de lână fermecată, o eliberează pe Rosée-du-Soir.

Vrăjitoarea Kalebasse trezește la viață legumele din grădina palatului. Planul ei este să îl înlocuiască pe Fridolin cu Regele Morcov.

În palat, Kunigunde așteaptă cu nerăbdare sosirea lui Fridolin și a întregii curți. Ceremonia este însă tulburată de apariția legumelor. Kalebasse, care și-a recăpătat puterile, îi vrăjește pe toți. Fridolin e alungat, regele Morcov, înscăunat și i se jură credință. Până și frumoasa Kunigunde ar fi de acord să îl accepte pe Regele Morcov drept soț. Fridolin este silit să fugă și doar Vrăjitorul curții, Truck și spiritul bun, Robin, îl urmează.

Actul II. Îmbrăcată în paj, frumoasa Rosée-du-Soir se alătură grupului de însoțitori ai lui Fridolin. Apoi, sosește și șeful poliției, Pipertrunck, un oportunist deștept care a înțeles că balanța puterii se va înclina, în curând, din nou în favoarea lui Fridolin. Prințul și prietenii lui sunt conduși de Robin la reședința vrăjitorului Quiribibi. Acesta știe un mijloc prin care Kalebasse poate fi învinsă: inelul lui Solomon, care după cucerirea Ierusalimului, se află în posesia unui soldat roman din Pompei. Ca să ofere această informație prețioasă, Quiribibi a cerut să fie…dezmembrat și toate părțile trupului lui să fie, pe rând, aruncate într-o sobă uriașă și arse. Doar așa, bătrânul vrăjitor poate să renască și, cu vigoarea tinereții, să profite din nou de toate bucuriile vieții.

Cu ajutorul unei lămpi fermecate, Fridolin și prietenii lui ajung în zbor, înapoi în timp, în orașul Pompei din anul 79 î.d. Hr. Cu greu găsesc inelul căutat care, în timp, și-a tot schimbat proprietarii. Ei reușesc să îl obțină vorbindu-le pompeienilor despre….descoperirea căii ferate și mersul rapid al trenurilor. Cu doar câteva secunde înainte ca Vezuviu, vulcanul ucigaș, să erupă, micul grup reușește să dispară.

Actul III. La curte, Regele Morcov este admirat de toate doamnele dar se arată mult mai interesat de borcanele cu marmeladă. La palat sosesc neguțători care aduc mărfuri scumpe din Extremul Orient. Aceștia sunt de fapt Robin, Rosée și Pipertrunck travestiți. E și Fridolin prin preajmă. El o întâlnește pe Kunigunde și, naiv și încă îndrăgostit, îi dezvăluie fostei logodnice forța inelului pe care îl poartă pe deget și care îl va ajuta să revină pe tron. Dar Kunigunde îl înșeală, îi fură inelul și o cheamă pe vrăjitoarea Kalebasse. Robin îi salvează pe toți, făcându-i să dispară.

Împreună cu Rosée, Robin ajunge într-o pădure. Aici, tânăra fată primește un trifoi cu patru foi, armă magică dar periculoasă. De trei ori, va putea ea cere să i se împlinească o dorință. Și o a patra dorință i se va împlini dar pe aceasta ea va trebui să o plătească cu propria-i viață.

Rosée rupe prima frunză și cere să îl reîntâlnească pe Fridolin. Îl găsește în regatul furnicilor. Conducătoarea lor e de acord să îl ajute. Când vrăjitoarea Kalebasse apare, furnicile o iau prizonieră. Rosée rupe cea de a doua frunză și cere ca tot grupul ei să poată pleca din mușuroi.

Actul IV. Cea de a treia frunză a trifoiului cu patru foi fermecate este folosită de Rosée pentru ca, împreună cu prietenii ei, să se salveze după un naufragiu. Ajung în insula maimuțelor. Așa a dorit Robin care va lua cu ei o maimuț, ce va fi de mare ajutor în planul lui de a-l readuce pe Fridolin pe tron.

La palat, legumele nu o duc prea bine. Ele se usucă și se strică. Regele Morcov arată jalnic. Afară, poporul se agită, nemulțumit de felul în care este condus regatul. Vrăjitorul Truck folosește din nou o pulbere fermecată, pe care o aruncă peste oameni și toți sunt gata de revoltă. Fridolin, Robin, Rosée și Truck agită spiritele. Sub presiunea mulțimii, miniștrii cabinetului cedează și, în curând, toți pornesc către palat într-un marș amenințător.

În grădina de zarzavat, vrăjitoarea Kalebasse încearcă să îl readucă pe pleoștitul Rege Morcov la viață. Nicio mână de om nu îl poate atinge, spune ea. Vrăjitoarea a reușit să o ia din nou pe Rosée în puterea ei. Trifoiul fermecat nu mai are decât o frunză. Rosée este gata să se sacrifice și cere ca Fridolin să fie salvat și readus pe tron. Dar vraja se împlinește doar dacă frunza va fi ruptă ori, agilă, maimuța lui Robin intervine și o zmulge ea. Deci nu o mână de om a rupt ultima frunză fermecată ci laba maimuței! Toți sunt salvați. Legumele, în frunte cu Regele Morcov, dispar. În ovațiile mulțimii, Fridolin, acum desigur mai înțelept în urma aventurilor, întâmplărilor și experiențelor pe care le-a trăit, este repus pe tron iar Rosée îi va deveni soție.

Cititorul își poate imagina acum uriașa provocare pe care montarea unui astfel de spectacol o presupune. Palate bogate, prinți și prințese, legume însuflețite, vrăjitori răi și spirite bune, călătorii în timp și spațiu - orașul Pompei , mușuroiul furnicilor -, maimuțe agile, ape învolburate, păduri adânci și dese….Pe scena de la Volksoper, doi artiști și-au pus la încercare talentul și imaginația pentru a face față tuturor cerințelor poveștii. Ei sunt regizorul Matthias Davids și scenograful și specialistul în proiecții Mathias Fischer-Dieskau, unul dintre cei doi fii ai celebrului cântăreț Dietrich Fischer-Dieskau . În viziunea lor, spectacolul are o desfășurare alertă, aproape filmică, cu schimbări rapide de atmosferă și decor. Mulțimea de coriști, dansatori și figuranți tălăzuiește într-o mișcare continuă impresionantă. Curtenii se transformă în romani, locuitori ai Pompeiului, în furnici și din nou în curteni. Soliștii sunt și ei mereu în mișcare, asigurând coeziunea întregului. Toți sunt foarte buni cîntăreți și foarte buni actori. Costumele, opulente sau sărăcăcioase, după caz, completează și colorează imaginea scenei. Situațiile absurde stârnesc hohote de râs; cea în care legumele însuflețite "cresc" din pământ și încep să se miște printre oameni sau intrarea conducătoarei mușuroiului, furnica comandant, cu celebra chemare O ja ho ho a walkyriilor lui Richard Wagner. De la primele acorduri intonate de orchestră, simți cum zâmbetul îți înflorește, involuntar, pe buze. Din muzica lui Offenbach răzbate, de la prima la ultima notă, acea extraordinară joie de vivre, care i-a asigurat supraviețuirea și identificarea cu spiritualitatea franceză. Excelenta orchestră a teatrului a fost ferm și avântat condusă de bagheta sigură și inspirată a dirijorului Guido Mancusi. Fiecare personaj a fost interpretat impecabil de cântăreți-actori versatili și plini de umor. Dintre ei se remarcă cu precădere Christian Graf într-un foarte ofertant rol în travesti, cel al vrăjitoarei Kalebasse. Fridolin/ Carsten Süss parcurge convingător pe scenă drumul de la prințul prostuț la bărbatul puternic și înțelept, gata să-și conducă regatul; Robin/ Manuela Leonhartsberger este un spirit sprințar care, descurcă ițele și rezolvă toate încurcăturile; Rosée-du-Soir/ Elisabeth Schwartz este fragilă și delicată precum floarea al cărei nume îl poartă; Prințesa Kunigunde / Anja-Nina Bahrmann este obraznică, falsă, sexy și vicleană ca o pipiță din zilele noatre; Regele Morcov/ Sebastian Reinthaller este greoi și butucănos ca o legumă murdară, abia scoasă din pământ și la fel sunt toate legumele care îl însoțesc; Pipertrunck, șeful poliției/ Marco Di Sapia este agil ca o felină, elegant și franțuzit atât în mișcări cât și în exprimarea prin viu grai iar Truck, maestru de magie neagră/ Yasushi Hirano este decorativ și japonez, atât în înfățișare cât și în vorbire. Excelent apectacolul de la Volksoper din Viena! Un amestec de talent și imaginație, de parodie și de poezie, de elemente de cabaret și revistă, de operă și de operetă, de replici amuzante cu substrat politic, pe care cel prezent în sală le poate gusta și identifica ușor și astăzi, în viața de dincolo de zidurile teatrului... Regele Morcov, partitura în care Offenbach și-a compus muzica pe textul scris de nu mai puțin celebrul Victorien Sardou, este o parodie a condiției umane. Masele largi pot fi ușor orbite și manipulate; pot fi convinse chiar să-și aleagă drept conducător un morcov și să alunge un prinț. Căci întotdeauna, în fața poporului, cel care țipă mai tare și este mai agresiv, se impune mai ușor. Iar de aici, până la dictatură, nu mai este decât un pas. Așa a fost acum 200 de ani, pe vremea lui Jacques Offenbach ( 1819-1880), așa este și astăzi. Doar că învelișul strălucitor, în care mesajul este ambalat, râsul molipsitor și starea de bine, pe care le provoacă textul și muzica reunite, fac uneori acest adevăr mult mai ușor de suportat.

König Karotte/ Regele Morcov

Feerie comică în patru acte

Text de Victorien Sardou

Muzica de Jacques Offenbach

O coproducție a Operei de Stat din Hannovra și Volksoper Viena.

Dirijor - Guido Mancusi

Regia - Matthias Davids

Scenografie și proiecții - Mathias Fischer - Dieskau

Costume - Susanne Hubrich

Lumini - Michael Grundner

Coregrafia - Kati Farkas

Maestru de cor - Holger Kristen

Fridolin al XXIV- lea, prinț din Krokodyne - Carsten Süss

Robin, un spirit bun - Manuela Leonhartsberger

Rosée-du-Soir - Elisabeth Schwartz

Prințesa Kunigunde - Anja-Nina Bahrmann

Regele Morcov/ Karotte - Sebastian Reinthaller

Vrăjitoarea Kalebasse / Vrăjitorul Quiribibi - Christian Graf

Pipertrunck, șeful poliției - Marco Di Sapia

Truck, maestru de magie neagră - Yasushi Hirano

Baronul Koffre, Trezorier / Pyrgopolyneikis - Boris Eder

Mareșalul Track, Ministru de război - Jakob Semotan

Contele Schopp, poliția secretă - Josef Luftensteiner

Dagobert, un student - Daniel Ohlenshläger

Mareșala Track/ Echo - Renate Pitscheider

Doama Pipertrunck - Sulie Girardi

Contesa Schopp - Elvira Soukop

Baroneasa Koffre/ Christiane, o studentă/ Corinne, Conducătoare de trupă în regatul albinelor - Martina Dorak

Herold/ Curculio / un negustor din Pompei - Gernot Kranner

Brigadier/ Mégadore/ un negustor din Pompei - Christian Drescher

Psitt, valet/ Carion /Polițist - Franz Suhrada

Médulla/ o femeie din Krokodyne - Klaudia Nagy

Lépida/ o femeie din Krokodyne - Stefanie Mayer

Drusille/ negustoreasă - Susanne Litschauer

O maimuță - Konstantin Oberlik

Micul vrăjitor - Jonas Voill