Doamnă Elena Bashkirova aveţi darul de a impresiona prin căldura şi naturaleţea interpretărilor dumneavoastră. Cu toate că sunteţi invitată să concertaţi cu cele mai prestigioase orchestre ale lumii, muzica de cameră rămâne domeniul pe care-l preferaţi. Oferiţi-mi câteva detalii despre alchimia pe care o resimţiţi atunci când interpretaţi acest gen de muzică.

Atracţia pentru muzica de cameră se datorează bucuriei de a parcurge un repertoriu bogat, cu nenumărate comori, de la clasicism şi romantism, până în zilele noastre. Consider că este reprezentativ faptul că pot evolua în diferite formule instrumentale, având astfel o mulţime de colaboratori. Sunt muzicieni minunaţi de la care am ce învăţa, pentru că fiecare dintre ei îmi deschide perspective noi, ceea ce este captivant. De data aceasta sunt bucuroasă să-i am alături pe câţiva dintre vechii mei prieteni, cu care am mai făcut turnee împreună, şi anume Pascal Moragues, Mihaela Martin, Frans Helmerson şi Ori Kam.

În 1998 aţi fondat la Festivalul Internaţional de Muzică de Cameră de la Jerusalem. Ce v-a determinat să demaraţi un asemenea proiect?

Este un proiect foarte important pentru locuitorii de acolo. Festivalul nu are la bază o idee neuzuală, în schimb se desfăşoară într-un loc unic. Ca format, am în vedere programe cât mai variate, cu tematici diferite de la o ediţie la alta. Am reuşit ca în cei 14 ani de când durează festivalul să ne formăm un public aparte, cu care comunicăm foarte bine. Este cea mai importantă satisfacţie muzicală pe care o trăiesc în acest oraş dificil.

Ce calităţi apreciaţi la un muzician?

Seriozitatea, capacitatea de a se entuziasma, disciplina - de fapt este vorba despre multă disciplină, dar şi curiozitatea pentru noutăţi - să nu se oprească niciodată din asimilare.

Foarte multe festivaluri din lume se concentrează asupra unei tematici. Dumneavoastră ce idee aţi ales pentru International Chamber Music Festival in Jerusalem din acest an - care se desfăşoară între 3 - 16 septembrie?

Pentru ediţia din acest an, am avut în vedere trei idei. Prima este celebrarea lui Mahler, ca peste tot în lume; noi am inclus adaptări pentru formule camerale având printre invitaţi mulţi cântăreţi buni. A doua idee e un omagiu adus lui Liszt, programând nu doar piese din literatura lui pianistică, ci şi lieduri sau alte aranjamente. A treia şi cea mai importantă idee care m-a călăuzit s-a focalizat asupra Holocaustului, prin compozitori legaţi de această tragedie: Viktor Ullman, Erwin Schulhoff, Hans Kraza, Pavel Haas, Gideon Klein. Fiecare recital cuprinde câte o lucrare de-a lor.

Această ediţie a festivalul de la Bucureşti alătură muzica lui Enescu de cea a contemporanilor săi. În recitalul din 23 septembrie, veţi interpreta piese de Enescu şi Bartok, o alegere cum nu se poate mai fericită. Cum apreciaţi muzica enesciană?

Este o muzică extraordinară şi sunt foarte bucuroasă să-i interpretez Cvartetul cu pian nr. 2. Este un opus extrem de complex, cu armonii bogate, fascinante şi frumoase, ce ne pune în faţa unei adevărate provocări intelectuale. Limbajul acestui creator, prea puţin cunoscut, este unic! Aşadar, sunt deosebit de onorată şi vreau să ating pretenţiile acestei partituri cunoscute în România. Noi o tratăm cu foarte mult respect şi sper să vă încântăm.

Aş dori să specific faptul că interviul nostru are loc pe 31 august şi că pentru următoarele 30 de zile sunteţi pregătită să cântaţi lucrări de Schubert, Liszt, Beethoven, Musorgski, Schumann, Brahms şi, desigur, Enescu. Mi-a scăpat ceva?

Sunt sigură că aţi precizat destule.

Vă este greu să aveţi o asemenea activitate intensă?

Este dificil, nimic nu e uşor. Mă implic în multe activităţi interesante pe care nu mă forţează nimeni să le fac. Mi le provoc singură. Uneori sunt obosită, dar la final trăiesc o mare satisfaţie.

Doamnă Elena Bashkirova, aş dori să vă întreb despre dinamica relaţiei cu tatăl şi mentorul dumneavoastră, Dmitri Bashkirov. Cred că este incitant şi minunat să fii crescut de un asemenea părinte, cu o puternică personalitate artistică. Când aţi simţit că vă desprindeţi de sub tutela lui?

Nu avea o personalitate care să te domine, ca să zic aşa. Niciodată nu m-a constrâns să fac ceva, totul se petrecea foarte firesc. Era normal să încep studiile cu el, am fost foarte fericită, mi-a arătat căile pe care trebuia să merg, după care s-a oprit. Desigur că şi-a pus amprenta asupra dezvoltării mele; mai ales la început, când mi-a pus bazele formării.

Cum vă simţiţi atunci când evoluaţi împreună cu fiul dumneavoastră, violonistul Michael Barenboim?

Foarte bine, îmi face o mare plăcere. Când suntem împreună pe scenă, uit că-mi este fiu. Văd în el un coleg şi îl tratez cu respect. Relaţiile de familie dispar în acel moment.