Seria Concerte camerale
24 septembrie, ora 17, Ateneul Român


Va întoarceti la Bucuresti, pe scena Festivalului "George Enescu" unde, în urma cu 45 de ani, obtineati Premiul I al Concursului de pian. Aveti amintiri legate de acel moment de început al carierei dumneavoastra? Ce a însemnat acel premiu I?

Amintirile mele sunt unele dintre cele mai calduroase, iar relatia mea cu acest oras este una foarte sentimentala; a fost într-adevar primul meu succes, primul meu succes extern adevarat pe o scena peste hotarele Rusiei, a fostei Uniuni Sovietice. Orasul este absolut extraordinar, publicul este minunat. Am cele mai placute amintiri... Eu aveam 18 ani atunci si va dati seama ce amintiri ramân în sufletul unui om, al unui artist, la vârsta asta.


Va mai amintiti daca ati interpretat atunci si lucrari de George Enescu?

Atunci nu. Dar în perioada respectiva eu iubeam foarte mult Sonata I a lui Enescu si o cântam cu o bucurie imensa. Pentru prima data ma întorc acum pe scena festivalului, cu aceasta lucrare în programul meu.


Ce impresie va lasa muzica acestui compozitor român?

Cele mai variate impresii. Muzica lui George Enescu este o muzica variata. Ca vorbim de opera, ca vorbim de compozitiile pentru vioara si pian, si chiar de compozitii pentru pian, totul este diferit. Sonata este o creatie speciala, eu cred ca se poate chiar compune un program sau se pot gasi denumiri pentru starea emotionala a fiecarei parti a Sonatei. Prima parte reprezinta o reflectie adânca, o drama, poate chiar o tragedie într-un anumit sens. A doua parte eu as numi-o "Sommernacht Traum" adica "Visul unei nopti de vara", cel putin asa vad eu acest scherzo. A treia parte este desigur melancolia, o stare absolut nocturna.


Din juriul concursului Enescu din anul 1964 au facut parte si personalitati precum Nadia Boulanger sau Arthur Rubinstein. Ati avut atunci întâlniri directe cu acesti importanti pianisti?

Despre Nadia Boulanger trebuie sa spun sincer ca nu tin minte sa fi vorbit cu noi, dar Arthur Rubinstein a venit la etapa a treia si pe el îl tin minte foarte bine, pentru ca era un om foarte comunicativ, foarte cald si prietenos. Cunostea 8 limbi straine si asta m-a impresionat foarte mult, era un om stralucit, un interlocutor extraordinar. Ne-am întâlnit atunci la Ateneu, daca tin bine minte denumirea salii în care si acum se organizeaza concerte importante în cadrul festivalului, si am discutat, a fost ceva cu totul extraordinar.


În aceeasi perioada de început a carierei dumneavoastra ati fost laureata si a altor concursuri deosebit de importante, cum sunt "Marguerite Long" sau "Regina Elisabeta". Considerati ca sunt importante concursurile pentru un artist aflat la început de drum?

În ciuda faptului ca sunt multe semne de întrebare, as zice ca aceste concursuri sunt absolut necesare din perspectiva faptului ca ele ofera posibilitatea de a concerta, de a-ti etala aptitudinile pe o scena mare. Si daca ai norocul sa cuceresti premii, apar oportunitati de a fi invitat în diverse concerte. Pe alta parte, daca ai pierdut sau daca nervii tai cedeaza, acest lucru are o amprenta puternica - este o mare drama psihica pentru orice tânar muzician. Si atunci trebuie sa lucrezi foarte mult în plan interior, pentru a depasi acest obstacol.


În anul 2003, la Vendome Prize, i-ati oferit un premiu special unui pianist român, Matei Varga. Obisnuiti sa fiti alaturi de reprezentantii noii generatii? Va place sa împartasiti din experienta dumneavoastra?

Sigur, pot sa spun ca pur si simplu ador sa fac treaba asta. În ceea ce priveste juriul nu obisnuiesc deloc sa stau în juriu, atunci a fost singura exceptie. Este un concurs special si, într-adevar, domnul Alex Gregory îi ajuta personal pe toti acesti tineri muzicanti care câstiga concursul lui, are grija ca, ulterior, ei sa aiba concerte bune. Este ceva cu totul special. Eu am afirmat permanent ca nu pot fi membru în juriu, eu sunt prietenul concurentilor si daca au nevoie cândva de ajutorul meu, sa vina la mine sa-mi ceara un sfat si îi ajut cu placere; iar sa stau în juriu chiar nu-mi place. Iar tânarul pianist român Matei Varga mi-a fost chiar foarte simpatic, mi-a placut foarte mult cum a cântat si pentru ca se întâmpla foarte des ca cineva sa nu primeasca premiul la un concurs, i-am oferit pur si simplu onorariul meu sub forma de premiu de promovare, sa zicem, din partea mea.


Un critic muzical francez (Andre Boucourechliev), într-un articol în revista Diapason, va asemana cu Dinu Lipatti. ("Drumul lui Leonskaja este un drum al culmilor. Prin autodepasire, exigenta, pasiune si inteligenta, ea se plaseaza printre cei mai mari, nu numai din prezent, dar si din epoca: la nivelul Clarei Haskil, Lipatti, plus din modernitate.") Va regasiti în aceasta comparatie cu pianistul român?

Nu, interpretarea lui Dinu Lipatti este perfectiune, de aceea practic este imposibil sa te apropii de ea, nu mai vorbim sa te compari cu ea. Sigur, este placut sa auzi toate aceste cuvinte la adresa ta, dar eu cred ca mai trebuie sa muncesc foarte mult ca ele sa corespunda persoanei mele. Iar interpretarea lui Dinu Lipatti este într-adevar perfectiunea absoluta.


Ati sustinut de mai multe ori concerte si recitaluri la Bucuresti, alaturi de Orchestra Nationala Radio si de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", de dirijorul Horia Andreescu. V-ati format o parere de viata muzicala româneasca?

Da. Mi-am format o parere, mai exact am bine definita perceptia publicului românesc, atât în timpul sezonului, cât si în timpul festivalului. În timpul festivalului publicul românesc este pentru mine o experienta unica si atunci când ma aflu pe scena si atunci când ma aflu în sala, unde sunt 5 mii de oameni si nu ai nici cea mai mica impresie ca ar fi vreun om în plus. Impresia mea este ca ei asculta muzica si cu mintea si cu inima, adica profund. Este un lucru minunat. Am o foarte buna parere despre publicul din România, despre muzicienii români. Este un popor muzical.


Evolutia dumneavoastra muzicala a stat sub semnul întâlnirii cu marele pianist Sviatoslav Richter. Ce anume v-a impresionat din personalitatea acestui muzician?

Pe de o parte este usor de exprimat, pe de alta parte este practic imposibil. Când esti un tânar aproape realizat, cu mare încredere în fortele proprii, dar în acelasi timp cu complexe pentru ca îti dai seama ca deocamdata nu poti sa faci aproape nimic, si dintr-o data ai norocul sa te afli, pentru o perioada destul de îndelungata, în preajma unui asemenea mare om, în preajma unui mare maestru, si simti atât simplitatea, cât si maretia persoanei respective, ti se deschid cu totul alte dimensiuni vis-a-vis de cum trebuie sa fie totul.


La Bucuresti, interpretati lucrari de Ravel, Enescu, Debussy si Chopin: muzica impresionista si romantica, un repertoriu reprezentativ pentru dvs. Daca ar fi sa dati un titlu acestui recital, care ar fi el?

Este o întrebare foarte frumoasa. Nu stiu ... Muzica... Muzica. Nu gasesc o alta denumire pentru acest program... Programul este atât de plin de contraste, ca ar putea fi numit chiar Contraste... dar poate Muzica... Nu stiu.. Va propun, iata, aceste doua denumiri.