Cuvântul muzicii Înapoi la: Emisiuni

Dirijoarea Anna Ungureanu

Publicat: Vineri, 7 Februarie 2025 , ora 8.45

Doamnă Anna Ungureanu, care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

"Vânătorii de zmeie" de Khaled Hosseini este titlul prezentat astăzi, fiind ultima care citită de mine acum câteva zile. Alături de celelalte două cărți scrise de același autor - "Și munții au ecou" și "Splendida cetate a celor o mie de sori", titlul de astăzi reprezintă un roman puternic, în care evenimentele politice chiar dramatice sunt doar o parte de poveste. Khaled Hosseini ne oferă o poveste vie și captivantă, care ne amintește cât de mult timp oamenii din zona Afganistanului s-au străduit să învingă violența și brutalitatea care, din păcate, continuă să-i amenințe și astăzi, așa cum descrie și "The New York Times".

Personal, recomand citirea tuturor celor trei cărți, una după alta. Deși personajele și poveștile lor sunt diferite, am regăsit în toate elemente ale culturii afgane, ale credințelor și cutumelor, ale viziunilor politice și filosofice complementare. Astfel, am început să cunosc o parte a unei lumi despre care, trebuie să recunosc, am știut foarte puține până în momentul de față.

"Vânătorii de zmeie" descrie povestea a doi prieteni băieți în Afganistanul anilor 1980. Prezintă relația tip stăpân-slugă, interacțiunile diferitelor clase sociale, joaca copiilor, dinamica relațiilor din sânul familiei. Scriitorul reușește cu ușurință să ofere lentila perfectă prin care ne filtrează fiecare emoție subtilă a sufletului uman și, în același timp, reușește ca prin întoarcerea subtilă a acestei lentile, să ne poziționeze în multiple perspective ale aceluiași subiect. Se ridică mereu aceeași întrebare în mintea cititorului: Eu ce aș fi făcut în aceeași situație? Aproape la fiecare întorcere de pagină te așteaptă o surpriză, o întorsătură a situației.

Emoția cea mai puternică în timp ce am citit însă cartea a fost revolta. Dinamica întâmplărilor este continuu accelerată și sensibilul uman este provocat într-un roller-coaster emoțional foarte, foarte puternic. Cât timp citești cartea, se trezesc sentimente de apreciere pentru viața ta, o viață pe care o trăiești în lumină, în iubire și în libertate totală.

În această carte am regăsit și un pasaj cunoscut și foarte iubit de artiștii Corului Madrigal, pasaj care apare în spectacolul nostru intitulat "Pe drumul Crăciunului", rostit de actorul Marius Turdeanu, care joacă rolul tatălui despărțit de familie din cauza războiului. Vă citez: "Restul acelei călătorii e împrăștiat în bucățele și fragmente de amintiri care vin și se duc, cele mai multe fiind mirosuri și sunete. Mig-uri tunând pe deasupra capetelor noastre, stacato de mitraliere, un măgar care rage în apropiere, clinchet de clopoței și behăit de oi, pietriș scrâșnind sub roțile camionului, un copilaș plângând în noapte, duhoarea de benzină. Următorul lucru de care-mi amintesc este strălucirea orbitoare a dimineții în care am ieșit la lumină. Îmi amintesc că mi-am ridicat fața spre cer cu ochii mijiți, respirând de parcă lumea urma să rămână fără aer. M-am întins la marginea drumului de pământ lângă un șanț plin cu bolovani și pietre și am privit cerul fumuriu al dimineții. Recunoscător pentru aer, recunoscător pentru lumină, recunoscător pentru că trăiesc."

Gândurile din acest citat sunt ale unui adolescent care cu greu scapă cu viață împreună cu tatăl său, fugind din Kabul și călătorind pe ascuns o perioadă într-o cisternă către libertate.

Dincolo de toate poveștile care provoacă aceste sentimente de revoltă și de frică, autorul Khaled Hosseini găsește loc să insereze totuși și părți pozitive ale umanității, descriind gesturi de sacrificiu și de într-ajutorare în situații de criză.

Recomand, așadar, cartea "Vânătorii de zmeie", care poate reprezenta și în viețile tinerilor de astăzi o experiență fascinantă de literatură cu o viziune modernă.


De ce trebuie să citim și cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Ce înseamnă pentru mine a citi? Înseamnă o acțiune simplă în aparență, dar complexă și provocatoare prin bogăția imaginilor create în mintea noastră, dar și a trăirilor noastre sufletești rezultate.

Cititul dezvoltă limbajul nostru de comunicare verbală. Persoanele care citesc ajung să înțeleagă și să utilizeze subtilități verbale variate. Dincolo de îmbogățirea vocabularului, prin citit ajungem la învățare, la cunoaștere vastă în tot ce înseamnă lumea noastră exterioară. Putem dobândi cunoștințe generale, dar și specifice. Spre exemplu, despre istoria, cultura diferitelor popoare și civilizații, despre mediul înconjurător sau diferite laturi ale științelor.

Foarte important mi se pare însă că, prin citit, noi explorăm în același timp universul interior uman. Poeții și scriitorii au descris pe-ndelete sufletul uman. Extinderea orizontului sensibil prin citit este posibilă și chiar dezirabilă, așadar. Cultivarea toleranței, spre exemplu, a compasiunii se poate învăța și cu ajutorul cărților.

În viața de zi cu zi, avem nevoie de orice ajutor am putea accesa ca să fim mai fericiți și mai utili societății. Cartea poate fi unul din maeștrii noștri. Așadar, vă doresc să vă bucurați de cât mai mulți astfel de maeștri!