Laurențiu Constantin, care este titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

E vorba de un volum, o culegere relativ scurtă de eseuri, vreo 120 de pagini, care mi-a marcat adolescența și tinerețea timpurie... dacă există așa ceva.

"Îndemn la simplitate"... e un volum semnat de Ernest Bernea, un sociolog excepțional, unul din primii sociologi cu patalama și în sensul modern al cuvântului, unul din acei intelectuali majori ai perioadei interbelice. Acest Ernest Bernea a avut întotdeauna opinii abrupte despre lectură și despre importanța ei. Drept care, înainte de a vorbi puțin despre volumul acesta, aș vorbi puțin despre lectură.

Eu, în tinerețea mea, acum mai puțin din motive de nebunie a zilei prezente, citeam uriaș. În adolescență, citeam până la 4 dimineața și-mi mușcam buzele ca să pot rămâne treaz pentru că adormeam, fiind răpit de câte un volum oarecare. În fervoarea aceea, era vorba de universul interior. Când citești, nu sunt doar cuvintele și înțelesurile lor, este un întreg univers interior care se deschide atunci când citești și care se adresează aproape tuturor simțurilor. E vorba de minte, e vorba de inimă mai ales. Fiecare dintre noi își desenează în interiorul propriu ceea ce citește. Și nu doar cărțile, ci și ideile pe care acestea le transmit sunt pricini minunate de visare. Cumva, e ca și cum compilezi alături de autor universul pe care el l-a desenat acolo. Nu mai zic de aceea a îmbogățirii prin vocabular și ideatică. Trăim vremuri în care vocabularul se ieftinește și stăm de vorbă cu oameni cu pretenții intelectuale... dacă stai de vorbă cu ei o săptămână la rând, vei observa că au vreo 200 de cuvinte, poate mai puțin.

Lectura face tocmai să șlefuiască și să te ducă spre înțelegerea acelor profunzimi. Dacă noutatea este ceva ce modernitatea caută cu acribie, cu disperare aproape, conservatorismul este ceea ce caută un intelectual cu gândiri atașate de valorile trecutului așa cum sunt eu. Eu mă ocup de muzică veche. Muzica aceasta se ocupă la rândul ei de canoanele clasice ale frumuseții. Lectura este pe măsură, este de absolut același tip.

Dacă ideile evoluează și poți să găsești nu neapărat lucruri noi, eu nu cred în noutate, găsim doar fervoarea și prospețimea cu care fiecare generație trăiește adevăruri dintotdeauna, de la facerea lumii, pe care le transpune în limbajul și-n trăirile sale.

Această culegere micuță se numește "Îndemn la simplitate". Este o pledoarie pentru întoarcerea la valorile esențiale, clasice ale frumuseții și ale vieții noastre.

"Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine." Aceasta este fraza cu care începe culegerea aceasta.

Un contemporan a spus pe limba lui ceea ce spune aici Ernest Bernea în prima frază. Mai binele este dușmanul binelui. Atunci când alergi după un părelnic mai bine, pierzi esența binelui. Iar binele e ceva care te îmbogățește și care-ți înfrumusețează viața și de care te bucuri dacă reușești să scuturi toată zgura pe care modernitatea și traiul în cetate și disperarea asta continuă de a bifa deadline-uri, termene, creează o stare de superficialitate și de nebunie care ne îndepărtează de rădăcină, de esență. Toate lucrurile ce ne-ar putea ajuta să ajungem la esență sau să înțelegem și-apoi să vedem noi ce facem cu ea după ce am înțeles-o sunt tratate într-o manieră minunat de simplă.

Eu nu am darul simplității, eu am nevoie de vorbe multe ca să exprim ceva. Așa sunt eu. Ei, Ernest Bernea are darul să facă asta reducând totul la esență. Mi se pare răvășitor de frumos și de simplu ce reușește el să facă. Totul aici e despre rodnicie în cartea asta, despre libertate și dragoste. Așa spune el aici. "Omul simplu este o făptură vie, este o făptură originară, de mare plinătate și echilibru interior." Altfel spus în limba de azi, omul liber este doar omul simplu, niciodată invers. Trebuie să fii simplu pentru a fi liber, pentru că atunci nu mai ești rob servituților care îți marchează existența de zi cu zi.

Sunt mai multe subcapitole și eseuri. Aș atrage atenția asupra unui subcapitol are se numește "Înnoitorii". Într-o lume în care suntem obsedați de noutate, sloganul nostru în tot ceea ce facem noi în muzica veche este "Descoperă noutatea muzicii vechi" - asta este singura noutate, prospețimea cu care trăim astăzi, dar ideile, valorile în sine nu sunt noi. Cei patru înnoitori sunt copilul - cu fiecare viață care se naște și crește în lume, se naște și crește un nou univers; lumea se recreează, lumea se primenește și se reinventează; femeia - femeia ca cea care aduce viață în lume; vorbește apoi de poet - foarte interesant că în perioada interbelică exista acest acut simțământ al poetului. Ce zice el despre poet? Pe mine asta m-a făcut și-atunci să tresar. De ce poetul? Uite ce spune el aici: "Unii oameni cred că este adevărat numai ceea ce ating simțurile lor. Dincolo de ceea ce atingi, ceea ce pipăi, totul e poezie. Se feresc să cadă în apele nemărginite ale cerului pentru a nu fi nevoiți să suporte decepții." Poetul este cel ce vede dincolo, mai pe românește. Cam asta spune el aici. Lucruri pe care noi ori nu le percepem, ori ne temem să le percepem tocmai din acea temere pe care o ai când te uiți în apele unui lac de munte care poate avea 100 de metri adâncime, iar verzuliul, smaraldul acela unora dintre noi ne dă fiori pentru că avem conștiința adâncimii teribile care este sub acea culoare minunată și acel luciu de apă liniștit. Previziunea eternității. Asta cred că a văzut el la poet. Ultimul pe care-l pune aici este sfântul. Sfântul este omul care se apropie plenar de Dumnezeu. Zice în biblie că omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Chipul este ceea ce vedem bine în noi. Asemănarea este desăvârșirea. Adică să fii ca Dumnezeu.

Cartea asta despre care spuneam că mi-a marcat adolescența și m-a cioplit în foarte mare măsură în bazinele majore ale existenței mele, așa cum am devenit ceea ce sunt astăzi, este o carte despre bucuria trăirii în simplitate, despre generozitate, despre acești patru care înnoiesc lumea.

Ceea ce vreau să spun ca o idee finală, cu o tușă așa mai apăsată, în această carte este vorba despre aceea că ești fix atât cât dăruiești. Și punct.

De ce trebuie să citim și cu ce ne ajută pe noi lectura în viața de zi cu zi?

Ne face mai bogați.

Psihologii și neurologii spun că noi folosim mai puțin de 10% din capacitatea creierului nostru. Ei, restul este terra incognita, restul este pământ neexplorat. Dacă asta e în termeni raționali, în termeni spirituali imaginează-ți ce poate însemna asta! Cei 90% sunt 500%, poate chiar mai mult... poate că în cele spirituale "sky is the limit"... Ne îmbogățește interior spiitual, intelectual. Lectura te face mai dibaci, te face mai frumos. Chiar și-atunci când o lectură - arareori - se întâmplă să te frustreze, chiar și asta vine cu o doză de îmbogățire în sens pozitiv al cuvântului.

Citește și vei fi liber! Citește și vei fi frumos! Sau dacă nu vei fi frumos pentru că răul te inundă ca un diluviu pe care nu-l poți da deoparte, în tine e sâmburele renașterii de mai târziu!