Perioada de glorie a Clarei Haskil începe cu adevărat abia după anul 1951. Cei mai mari dirijori îi solicită colaborarea şi vorbesc despre ea în termenii cei mai elogioşi: Karajan, Kubelik, Scherchen, Ansermet, Giulini, Fricsay, Markevitch şi mulţi alţii. Începe colaborarea cu violonistul belgian Arthur Grumiaux cu care va interpreta toate Sonatele de Beethoven şi Mozart. Viaţa ei se desfăşoară într-un continuu turneu de concerte şi de multe ori se simte epuizată.

În 6 decembrie 1960, în gara din Bruxelles, are un accident stupid (se împiedică pe o scară) şi moare a doua zi. Buni prieteni muzicieni îi vor păstra memoria înfiinţând peste 2 ani un Concurs care-i va purta numele. Ce i-a unit pe cei doi mari interpreţi români? Talentul, munca asiduă, dragostea adâncă pentru muzică, modestia, dăruirea, prietenia... Multe puncte comune şi în repertoriu: Bach, Mozart, Liszt, Ravel... Încercăm o comparaţie prin puţinele înregistrări care ne permit aceasta. Aflăm mai multe despre ei şi din încă două interviuri emoţionante, unul cu ziarista Nicole Klopfenstein şi altul cu Madeleine Lipatti. Ascultaţi-le...

Şi drept concluzie, cuvintele dirijorului Igor Markevitch, bun prieten al celor doi muzicieni:

"A-i compara nu are nimic artificial, căci ambii aveau ceea ce aş numi un caracter mozartian. Ca şi unor copii pe care o glumă îi face să râdă printre lacrimi, cerul le-a dat, pentru a-i proteja, tăria de a se ridica deasupra suferinţelor lor, amuzându-se neîncetat de dezordinea pe care o facem noi pe acest pământ.

Aceasta este, fără îndoială, cauza pentru care cântau atât de bine Mozart. Ei posedau, ca şi el, capacitatea de a trece de la durere la bucurie, ca şi cum acestea ar fi surori. Ştiau, ca şi Mozart, că cele mai înalte bucurii sunt suferinţele cărora le-am pătruns sensul".