Muzicieni români-prezențe europene Înapoi la: Emisiuni
Octav Enigărescu
Publicat: Joi, 27 Mai 2010
, ora 20.00
Un nume marcat de gloria realizărilor sale interpretative, Octav Enigărescu ocupă unul din primele locuri ale interpreților români de operă, datorită profilului său artistic multilateral, al polivalenței sale.
În perioada celei de a doua jumătăți a secolului trecut, face parte dintr-o pleiadă de voci baritonale, cunoscând și împărțind succesul alături de David Ohanesian, Șerban Tassian, Nicolae Herlea și Dan Iordăchescu.
În cartea sa de memorii, intitulată Dincolo de scenă, marele interpret se confesează: Orice viață își are o poveste a ei, cu reușite sau înfrângeri, cu încleștări sau destinderi, cu iubire sau cu ură, iar artistul, prin formația sa, străbate o viață din cele mai complexe, turnând, până la punctul de fierbere, în orice element conflictual, nuanțe de patimă, de tensiune rareori întâlnite în vreo altă profesie… A cunoaște viața unui slujitor al scenei, desfășurată dincolo de cortină… reprezintă, cred, o punte întinsă către public.
Iată, sintetizată imaginea celor patru decenii de carieră solistica. Debutul, în 1945, la București, la Opera comică, în spectacolul Fra Diavolo de Auber și la Teatrul liric în Elixirul dragostei de Donizetti - a marcat primele reușite scenice ale tânărului discipol format de maestrul său, Aurel Costescu Duca, profesor, în generații apropiate, și al lui Nicolae Herlea sau David Ohanesian...
În perioada celei de a doua jumătăți a secolului trecut, face parte dintr-o pleiadă de voci baritonale, cunoscând și împărțind succesul alături de David Ohanesian, Șerban Tassian, Nicolae Herlea și Dan Iordăchescu.
În cartea sa de memorii, intitulată Dincolo de scenă, marele interpret se confesează: Orice viață își are o poveste a ei, cu reușite sau înfrângeri, cu încleștări sau destinderi, cu iubire sau cu ură, iar artistul, prin formația sa, străbate o viață din cele mai complexe, turnând, până la punctul de fierbere, în orice element conflictual, nuanțe de patimă, de tensiune rareori întâlnite în vreo altă profesie… A cunoaște viața unui slujitor al scenei, desfășurată dincolo de cortină… reprezintă, cred, o punte întinsă către public.
Iată, sintetizată imaginea celor patru decenii de carieră solistica. Debutul, în 1945, la București, la Opera comică, în spectacolul Fra Diavolo de Auber și la Teatrul liric în Elixirul dragostei de Donizetti - a marcat primele reușite scenice ale tânărului discipol format de maestrul său, Aurel Costescu Duca, profesor, în generații apropiate, și al lui Nicolae Herlea sau David Ohanesian...