Un nume marcat de gloria realizărilor sale interpretative, Octav Enigărescu ocupă unul din primele locuri ale interpreţilor români de operă, datorită profilului său artistic multilateral, al polivalenţei sale.

În perioada celei de a doua jumătăţi a secolului trecut, face parte dintr-o pleiadă de voci baritonale, cunoscând şi împărţind succesul alături de David Ohanesian, Şerban Tassian, Nicolae Herlea şi Dan Iordăchescu.

În cartea sa de memorii, intitulată Dincolo de scenă, marele interpret se confesează: Orice viaţă îşi are o poveste a ei, cu reuşite sau înfrângeri, cu încleştări sau destinderi, cu iubire sau cu ură, iar artistul, prin formaţia sa, străbate o viaţă din cele mai complexe, turnând, până la punctul de fierbere, în orice element conflictual, nuanţe de patimă, de tensiune rareori întâlnite în vreo altă profesie… A cunoaşte viaţa unui slujitor al scenei, desfăşurată dincolo de cortină… reprezintă, cred, o punte întinsă către public.

Iată, sintetizată imaginea celor patru decenii de carieră solistica. Debutul, în 1945, la Bucureşti, la Opera comică, în spectacolul Fra Diavolo de Auber şi la Teatrul liric în Elixirul dragostei de Donizetti - a marcat primele reuşite scenice ale tânărului discipol format de maestrul său, Aurel Costescu Duca, profesor, în generaţii apropiate, şi al lui Nicolae Herlea sau David Ohanesian...