Originar din Iași, Andrei Virgil Popescu s-a mutat în capitală pentru a urma programul de master în compoziție al Universității Naționale de Muzică din București și este actualmente doctorand în cadrul aceleiași instituții. În muzica sa, Andrei reușește să captiveze ascultătorul încorporând în moduri inedite ceva din esența esteticii baroce. Creațiile tânărului compozitor și-au găsit locul în programele unor renumite festivaluri dedicate muzicii contemporane precum Festivalul Internațional Maridian și Săptămâna Internațională a Muzicii Noi.

Andrei Virgil compune, de asemenea, pentru teatru și colaborează cu diverse instituții de artă dramatică din țară. Recent, tânărul compozitor a pătruns în universul teatrului muzical, fiind autorul unui spectacol interactiv aparte, intitulat "Republica Muzicală Socialistă România":

"RMSR, adică Republica Muzicală Socialistă România, este un concept de teatru muzical care, practic, simulează un regim totalitar în cadrul unui spectacol. Totul a plecat de la situația noastră geo-politică și politica națională. În 2024, în ianuarie, am gândit acest proiect. Ca și punct de plecare a fost că am citit în acea perioadă Orwell și, în același timp, am citit și "Transa contemporană" a compozitoarei Diana Rotaru. Și acea carte mi-a făcut cumva paralela între Orwell și lucrarea lui Satie, ”Vexations” - o lucrare minimalistă, ce se repetă timp de multe ore. Și-atunci, mi-a venit cumva ideea să creez această Republică Muzicală Socialistă România în care totul este bine reglementat, unde figura centrală a puterii este tovarășul compozitor care dictează estetica muzicii.. iar cine iese din această estetică va fi sancționat! Practic, spectacolul meu are o componentă principală - are o estetică minimalist repetitivă, unde interpretul este supus unor reguli absurde, iar publicul are dreptul să intervină în spectacol. Fiind un spectacol imersiv, publicul poate sancționa, poate opri interpretul. Bineînțeles, sancțiunile toate sunt muzicale, dar cu accente absurde. E un teatru muzical care integrează elemente atât vizuale, cât și de sound-design și performative. Am creat un sistem destul de clar, inspirat din cel comunist. Am ales această variantă ideologică, referindu-mă la socialismul extremist de stânga, pentru că publicul din România este mult mai receptiv la o istorie un pic mai recentă, decât la cea de la începutul secolului XX, cu extrema dreaptă. Deși, în România de astăzi, clar, extrema dreaptă este mult mai vocală. Astfel că am gândit să creez acest proiect ca un semnal de alarmă mai ales pentru tânăra generație - să înțeleagă că orice sistem autoritar se bazează pe teroare, pe sânge și pe opresiune."

Ce urmărește Andrei Virgil Popescu în propria creație?

"Este foarte greu să o pot descrie în cuvinte. E destul de greu, dar voi încerca. Pentru mine, barocul este o muzică transcendentală, o muzică spirituală. Mă regăsesc complet în acest gen de muzică. Cumva, mă simt ca și cum aș veni înapoi acasă când ascult baroc. Și având acest punct de plecare inclusiv în începuturile mele componistice - când eram mai mic, chiar așa am început să compun, prin mici invențiuni baroce, eu neavând vreo noțiune de contrapunct sau ceva.. pur și simplu, mi-a venit natural acest lucru - astăzi m-am gândit să iau mai mult din seva barocă, să o metamorfozez în ceva nou, într-un stil cât se poate de unic. Bineînțeles că încă sunt pe acest drum. Nu consider că am reușit complet să fac asta. Vreau să integrez, practic, parte din structurile și tehnicile baroce, dar diferit, în muzica mea proprie, creând un stil cât mai original posibil. Personal, cred că ar trebui să mă ramific în cât mai multe zone - din punct de vedere muzical, bineînțeles, și să găsesc oportunități în fiecare variantă în care mă pot exprima liber; să-mi exprim viziunea asupra lumii așa cum o văd eu."

În parcursul său de până acum, Andrei a studiat de asemenea vioara și dirijatul. De fapt, încă din copilărie, i-a fost clar că se va dedica muzicii..

"La mine în familie mai am o persoană în domeniul muzicii. Este unchiul meu. Este prim-concertmaestru la Haga. Cumva, el mi-a insuflat această dorință asupra muzicii. Văzându-l în videouri sau ascultându-l pe CD-uri, aveam un elicopter de jucărie și o sabie și mă prefăceam că eu cânt la vioară... și am cerut foarte mult să fac muzică. Așa că, părinții mei, când aveam 6 ani, au zis că ”trebuie neapărat să facă muzică băiatul ăsta”. Și așa am început primele cursuri de vioară, apoi am făcut Liceul de Artă din Iași (acolo m-am dezvoltat), iar de la clasa a VI-a am început să cochetez ușor cu compoziția, bineînțeles că într-o variantă mai mult de improvizație - improvizații pe care le rețineam, nu erau scrise încă, ca ulterior să încep să scriu și note. Într-un final, prin clasa a VIII-a, am cunoscut compozitorul care mi-a pus pana în mână. Este vorba de Ciprian Andrei Ion. Dumnealui mi-a văzut potențialul și l-a fructificat în acea perioadă, urmând ca undeva, pe la 15 ani, să am prima lucrare pentru orchestră, care s-a cântat în cadrul Orchestrei Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă" din Iași. Atunci, pentru mine a fost debutul meu componistic.

Copilăria, bineînțeles, a fost plină de muzică, de spectacole, de concerte camerale, de orchestră, în cadrul liceului, concerte la care mergeam eu cu familia la filarmonică, la operă. Acest mediu m-a dezvoltat foarte armonios, cât să pot ajunge astăzi să creez muzică.

Dirijatul, pentru mine, a fost o chemare naturală, o încununare a compoziției. Mi-a structurat mai bine gândirea văzând mai multe partituri decât în mod obișnuit, forându-mă să-mi adaptez viziunea asupra mai multor stiluri, mai multor curente. Mi-a creat o structuralizare în gândirea componistică."

Ce îi stârnește sensibilitatea creatoare tânărului compozitor?

"Sincer, îmi pot lua inspirația din multe locuri. Pt să-mi iau inspirația din lucruri simple - natură, fenomene astrale. Eu personal sunt pasionat de astrofizică - nu la modul în care să cunosc chestii matematice, ci doar ca și fenomen. Și de asta, din multe punct de vedere, sunt atras de ideea de gravitație, de cum o gaură neagră poate curba timpul, spațiul și lumina. Și, cumva, aș dori să preiau aceste fenomene fizice și să le integrez în muzica mea. Cum ar suna această lumină curbă care nu mai poate ieși din forța gravitațională a unei găuri negre? Sau cum ar suna frecvențele planetelor care s-ar contopi, deși în vid, știm cu toții, sunetul nu poate circula? Sau cum ar sune, de exemplu, vidul? Sunt niște întrebări sau niște imagini pe care aș vrea să le pot traduce în sunet.

De asemenea, inspirația vine pentru mine și din idei filosofice sau lucruri care stau cumva latent în subconștientul meu și ies la un moment dat la suprafață și-atunci îmi dau ideea pentru a începe o lucrare.

Mai am și puncte de plecare din mitologie, sau chiar creștinism. De exemplu, am scris o lucrare "Adam și Eva" pentru acest concept."

Un compozitor poate fi impresionat de sonorități de toate felurile, iar unele rămân întipărite în amintirea sa..

"Toate amintirile mele sonore care să fie extramuzicale, vin din copilărie - sunt legate de sunete de vânt. Unde locuiam eu în Iași, în copilărie, era o stradă unde se circula cu viteze destul de mari, fiind o magistrală centrală a orașului, și-atunci auzeam șuieratul vântului mașinilor... dar, culmea, când era noapte, mi-amintesc șuieratul acela de vânt care apare și dispare. Aceea este o amintire extramuzicală. Sau, din nou, vântul care se aude prin frunzele copacilor la început de toamnă, care era și combinat cu mirosul acela care parcă prevestește iarna.. Sunetele de vânt, în general, sunt cele care mi-au rămas în memorie - extramuzicale."

Care ar putea fi menirea compozitorului în zilele noastre? Andrei Virgil Popescu:

"Astăzi, compozitorul cred că este mai mult decât un simplu creator care scrie muzică, pune note pe hârtie și își exprimă doar emoțiile. Muzica fiind, pentru mine, ca o formă de viață care se defășoară în timp, asta practic face din compozitor un fel de creator de universuri muzicale prin care poate dilata timpul, poate să-l transforme exact cum face un arhitect, poate sculpta emoții. Iar viziunea unui compozitor trebuie să fie, din punctul meu de vedere, de a crea o lume unică în care spectatorul poate intra să se regăsească, să ia ceva.

Cred că muzica ar trebui să fie ancorată în realitatea timpului, ar trebui să fie exact ca și societatea din care această muzică reiese. Nu zic să fie o copie totală a societății, dar să fie ancorată în realitate, să vorbească despre freamătul social. În același timp, poate cu atât mai mult, ar fi un aport dacă ar putea schimba perspective sociale în bine, sau să fie un demers evolutiv.

Bineînțeles, nu cred că ar trebui să rămânem doar în acest punct. Cred că ar trebui să putem să recontextualizăm și trecutul. Cred că ar trebui să putem să vorbim despre orice. Să existe această libertate în exprimare pe care o avem noi astăzi."

Ce alte preocupări are tânărul compozitor Andrei Virgil Popescu?

"Mă interesează, în primul rând, ce se întâmplă cu planeta pe care trăim. Mă doare foarte tare să văd cum interesele internaționale acum sunt pe înarmare - nu pe educație, pe climă, pe probleme care sunt foarte grave. Avem această încălzire globală în care, în acest moment, suntem cumva în punctul decisiv, de a alege dacă distrugem planeta complet - sau nu planeta, de fapt, civilizația umană, pentru că planeta va supraviețui și fără noi - sau regândim societatea, regândim cum avem nevoie de energie și încercăm să fim cât mai inofensivi pentru planeta asta. Bineînțeles, spre binele noastru.

De altfel, mă interesează și politica internațională. Iubesc animalele. Am un cățel. Cumva, e și asta în sfera mea de interes. Am o pasiune foarte mare pentru animale! Și, în general, îmi place să particip la dezbateri, să port conversații interesante pe tot felul de subiecte.

Am și un interes pentru alte forme de artă, cum ar fi arta plastică sau teatrul sau arta experimentală."