Temă...cu variațiuni Înapoi la: Emisiuni
Premiile Echo Klassik 2010
Katherine Jenkins este unul dintre numele din ce în ce mai des auzite pe firmamentul artei vocale. Drumul parcurs de la eleva care cânta într-un cor din Țara Galilor la mezzosoprana care vinde sute de mii de exemplare ale albumelor sale apărute sub egida unor importante case discografice a fost parcurs sub semnul unei stele norocoase. Absolventă a Academiei Regale de Muzică din Londra, Katherine Jenkins este o stea a Marii Britanii, acoperind un spectru repertorial larg, de la arii de operă la musicaluri, world music și transcripții pop ale unor creații clasice. Altfel spus, un crossover artist.
Șase dintre cele șapte albume lansate de Katherine Jenkins s-au situat pe primul loc al topurilor britanice, discurile vândute depășind cifra de patru milioane. Ceea ce a determinat cucerirea consecutivă a două Classical Brit Award, și aceasta doar după lansarea primului album, în anul 2004.
Continuăm cu prezentarea unei foarte recente apariții discografice - semnătura interpretativă îi aparține violonistei germane Julia Fischer, iar albumul lansat la finele lunii august include cele 24 de capricii pentru vioară solo de Nicolo Paganini.
Ca sa abordezi acest set de lucrări de virtuozitate îți trebuie fără îndoială curaj. Curajul de a înfrunta dificultățile tehnice extreme ale partiturii și de a le depăși transformându-le într-o operă de artă, prin muzicalitate, originalitate a construcției, limpezime a gândirii. Ceea ce, veți constata de altfel din secvența pe care v-o propun, Julia Fischer a reușit cu brio.
Julia Fischer interpretand Capriciul nr. 24 de Paganini
În urmă cu câteva săptămâni au fost decernate cele mai prestigioase premii muzicale ale Germaniei - Echo Klassik Awards - menite a-i răsplati pe cei care, în 2010, s-au remarcat prin realizări muzicale de excepție. Astfel, pianistul anului a fost desemnat Lang Lang, în timp ce arta violonistică a fost reprezentată prin tânărul David Garret. Premiul Artistul vocal al anului i-a revenit lui Jonas Kaufmann iar versiunea feminină a distincției - mezzosopranei americane Joyce di Donato. Însă cel mai important premiu - Lifetime achievement - premiul pentru întreaga carieră i-a fost decernat dirijorului de 83 de ani, o legendă a baghetei în ultimele decenii - Kurt Masur. Cei care au jurizat acordarea premiilor Echo Klassik - critici muzicali, producători radio și Tv, jurnaliști - au avut în vedere atât contribuția maestrului la îmbogățirea patrimoniului artistic universal, dar și latura socială a activității sale, Kurt Masur fiind unul dintre cei mai dinamici artiști din acest punct de vedere.
Îl urmăriți pe Kurt Masur la pupitrul uneia dintre orchestrele alături de care a concertat în întreaga lume cu imens succes - Orchestra Gewandhaus din Leipzig.
Kurt Masur si Egmont-ul beethovenian