80 de ani de muzica la radio

Ciclu de emisiuni realizat de Olga Grigorescu si Ruxandra Arzoiu

Luni-vineri, orele 16.05-18.00
În perioada 29 septembrie – 31 octombrie 2008

 

În 1 noiembrie 2008 s-a auzit pentru prima data apelul Aici, Bucuresti, Radio România - 80 de ani de existenta ai radiofoniei românesti, 80 de ani de existenta ai radioului public.

Muzica în prima zi la Radio

Ce s-a întâmplat în acea prima zi ? Mihail Jora, primul director al programelor muzicale ale Radio-ului îsi aminteste : «La ora 20.30 tot personalul Societatii astepta în localul din strada General Berthelot cu înfrigurare emisiunea care trebuia sa înceapa la ora 21.00. Minutele treceau, dar executantii nu se prezentau. La orele 20.55 un telefon ne anunta ca pianistul cu care începea programul nu poate veni. Mi-am luat inima în dinti si timp de o jumatate de ora, pe nepregatite, am executat la pian un program care nici pe departe nu aducea cu cel publicat. Violonistul de la ora 21.30 încaltea nu si-a dat nici osteneala de a telefona ca nu vine. Violonistul din « orchestra » (caci pe vremea aceea orchestra Radio se compunea dintr-un singur violonist) s-a sacrificat la rândul lui cântând, cum a putut, o alta jumatate de ora. În numarul al treilea din program, o cântareata a fost înlocuita prin citirea unei povesti de Andersen, deoarece în ultimul moment a trimis o scrisoare prin care ne anunta ca daca nu i se plateste suma cutare, nu cânta. Si…n-a cântat ! »

Muzica – Radio-80 de ani


Înca de la început, Radio-ul a însemnat stiri si muzica. Iar muzica a ramas o coloana vertebrala a ceea ce a fost Radio România în cei 80 de ani ai sai de istorie.

Pe masura ce gusturile si stilurile s-au schimbat, la Radio România nu s-a mai auzit doar muzica clasica. Însa muzica clasica a fost mereu nelipsita în programele sale si în concertele sustinute de Formatiile muzicale ale Radio-ului.

Radio România a reflectat de asemenea de-a lungul istoriei sale cele mai importante evenimente muzicale, cu accent, evident, pe Festivalului International «George Enescu», care a fost transmis în direct la Radio, începând chiar cu prima sa editie din 1958.

La Radio România, despre muzica si cultura în general au vorbit cei mai importanti oameni ai României.

La Radio România s-a facut, se face si se va face cultura ; s-a auzit, se aude si se va auzi muzica buna.

Veti fi martorii unei istorii concentrate a ceea ce a însemnat muzica clasica în 80 de ani de existenta ai Radio România ascultând emisiunile realizate de Olga Grigorescu, Ruxandra Arzoiu si invitatii lor : emisiuni, concerte, marturii – numai la Radio România Muzical.
Emisiuni difuzate in aceasta perioada:
29.09.2008: 1928-1933
30.09.2008: 1934-1938

Partea I

Partea a II-a

Partea I

Partea a II-a
01.10.2008: 1939-1940
02.10.2008: 1945-1950

Partea I

Partea a II-a

Partea I

Partea a II-a
03.10.2008: 1951-1954
06.10.2008: 1955 - 1957

Partea I

Partea a II-a

Partea I


Partea II
07.10.2008: 1958-1960
08.10.2008: 1961 - 1963

Partea I

Partea a II-a

Partea I


Partea II
09.10.2008: 1964-1966
10.10.2008: 1967 - 1969

Partea I

Partea a II-a

Partea I


Partea II
13.10.2008: 1970-1972
14.10.2008: 1973 - 1975

Partea I

Partea a II-a

Partea I


Partea II
15.10.2008: 1976-1978
16.10.2008: 1979 - 1981

Partea I

Partea a II-a

Partea I


Partea II
17.10.2008: 1982-1985
20.10.2008: 1986-1989

Partea I

Partea a II-a

Partea I

Partea a II-a
21.10.2008: 1990-1993
22.10.2008: 1994-1997

Partea I

Partea a II-a

Partea I

Partea a II-a
23.10.2008: 1998-2000
24.10.2008: 2001-2002

Partea I

Partea a II-a

Partea I

Partea a II-a
27.10.2008: 1990-1993
28.10.2008: 1994-1997

Partea I

Partea a II-a

Partea I

Partea a II-a
29.10.2008: 1998-2000
30.10.2008: 2001-2002

Partea I

Partea a II-a

Partea I

Partea a II-a
31.10.2008: 31.10.2008
 

Partea I

Partea a II-a