Anul 2005 - Anul George Enescu

Anul 2005 a fost declarat Anul George Enescu - în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 ne parasea compozitorul, interpretul, pedagogul care a facut Romania faimoasa.
Lui George Enescu, Radio România Muzical ii aduce un omagiu prin ciclul de emisiuni intitulate chiar "Anul 2005 - Anul George Enescu", în care opusurile enesciene sunt comentate de reputatul compozitor Pascal Bentoiu.
În fiecare marti, de la ora 11.05, fiti alaturi de noi pentru a va impartasi din miracolul enescian.

 

Impromptu concertant pentru vioarã si pian

Fãrã numãr de opus, acest Impromptu concertant, cu o duratã de 5 minute, scris în 1903, se aseazã stilistic într-o etapã oarecum mai evoluatã, în comparatie cu celelalte piese ale emisiunii de fatã. Asta nu înseamnã cã ar fi superioar celorlalte compozitii si - în special - el nu atinge gradul de concentrare a substantei pe care îl întâlnim în Sonata op. 6. Piesa este ceea ce anuntã titlul: un impromptu, o paginã neconstrânsã, pãrând pe alocuri direct o improvizatie, bineînteles, o improvizatie la nivel enescian, si purtându-ne gândul cãtre momente ulterioare in productia compozitorului. De pildã: cãtre Sonata "Torso" din 1911, sau chiar înspre atmosfera dezlãntuit romanticã a Simfoniei a II-a. Bineînteles, simple sugestii.
Forma lucrãrii, destul de ciudatã, se prezintã ca o expozitie de formã-sonatã. Întâlnim: o primã suprafatã tematicã extrem de expresivã - o punte - o a 2-a suprafatã, mai calmã, dar mai ferm conturatã - si din nou punte, cãtre ceva ce ar putea fi dezvoltare. Care însã nu vine. Ne întâmpinã doar sunetele concluzive; e ca si cum compozitorul s-ar fi rãzgândit pe drum si ar fi decis sã lase - ca piesã independentã - o simplã expozitie de sonatã. Pariul estetic a reusit, cãci farmecul acestei pagini de muzicã este irezistibil.

(Emisiune difuzatã în 15 februarie 2005)