Înapoi la: Emisiuni
Opera lui Verdi

În anul bicentenarului Verdi - Wagner, Radio România Muzical readuce în atenţia publicului meloman selecţiuni din seria emisiunilor consacrate compozitorului Giuseppe Verdi, realizate în anul 2001 (la centenarul morţii creatorului italian) de regretatul muzicolog Ada Brumaru, una dintre cele mai respectate personalităţi ale criticii muzicale din ultima jumătate de veac. De acum şi până la 1 noiembrie, duminică seara între orele 20.00 – 22.00 (cu excepţia serilor cu transmisiuni directe) prezentările pe cât de atractive tot pe atât de documentate ale Adei Brumaru vor însoţi difuzarea unor fragmente din cele mai importante opere ale maestrului de la Busseto. Prima ediţie - opera NABUCCO.
Glasul cald, cu "r"-ul plăcut graseiat al Adei Brumaru prinde viaţă în povestea despre opera "Nabucco". Spunea doamna despre corul "Va pensiero sull'ali dorate": "din aceste versuri se năştea cel mai celebru cor de operă din literatura mondială. Inspirat de istoria biblică el este corul evreilor captivi care deplâng robia poporului iudeu... text dedus din psalmul nr.136 a cărui elocvenţă tragică trăieşte de veacuri în limba română. Scria Dosoftei - pe malurile Vavilonului, acolo şezum şi plânsem."