Portret de compozitor - Johann Sebastian Bach cu Veronica Zbarcea

A fost odată ca niciodată...

...spune povestea, a fost odată ca niciodată, cu multă, multă vreme în urmă (acum mai bine de jumătate de mileniu), undeva, un tărâm îndepărtat (cam pe unde este azi partea centrală a Germaniei). Acolo trăia un muzicant, pe numele lui Veit...

Cu puţin înaintea lui, mai trecuse pe-acolo un preot care gândea altfel decât Papa, de aceea fusese excomunicat, dar învăţăturile lui au pătruns în sufletele celor mulţi trăitori pe acel tărâm, şi astfel s-a născut “lutheranismul” - adică religia celor care împărtăşeau protestele lui Martin Luther.

Şi mai erau bisericile şi curţile princiare din Thuringia (cum se numea acel tărâm...). Ele aveau parte de muzicanţi foarte talentaţi care stăpâneau un bun meşteşug în mânuirea instrumentelor muzicale. Mulţi erau urmaşi ai acelui Veit (fără a i se cunoaşte exact originea, se crede că s-ar fi născut în Bratislava de azi), considerat acum rădăcina unui arbore cu foarte multe ramificaţii.

Oraşe precum Eisenach, Gotha, Meiningen, Weimar, Arnstadt, Ohrdruf, Erfurt erau unite prin aceleaşi principii religioase, dar şi prin dragostea pentru muzică. Aici şi în multe alte centre aveau să pătrundă încetul cu încetul membrii acestei familii în care prenume ca Johann (Johannes), Christoph, Michael ilustrau apartenenţa la unul sau altul dintre antecesori, sau relaţiile de cumetrie (uneori prenumele naşului se adăuga după cel al tatălui, bunicului etc...).

În schimb numele – Bach – devenise de-a dreptul substantiv comun, când era pronunţat, lăsând să se subînţeleagă că era vorba despre un muzicant.

Hans, fiul lui Veit, ar fi fost primul profesionist în domeniu. Se numea şi Johannes. La fel ca fiul său, devenit organist, sau nepotul născut la Gotha şi ajuns muzicant la Arnstadt. Dintr-o altă ramură, Johannes născut la Themar a slujit drept Cantor, apoi Diacon la Illmenau iar, din 1680 a fost pastor în Lehnstedt. Johann Aegidius Bach din Erfurt a ocupat funcţia de violonist apoi director, iar din 1690 organist la Michaeliskirche.

Johann îl chema şi pe tatăl celui mai important membru al familiei, cu al doilea prenume Ambrosius.

Şi pe fiu – Johann Sebastian, personajul principal al poveştii noastre.

Pentru că în această istorie (ale cărei personaje nu ne-am propus să le epuizăm; ar fi şi nepotrivit pentru această primă luare de contact cu subiectul), ne vom opri înainte ca lista numeroşilor Bach să se încheie. De altfel, ultimul cunoscut ocupă poziţia 78!!! Philipp Ernst Christian Bach, aduce un gen de final de dinastie cu o coincidenţă: s-a născut la Eisenach, acolo unde văzuse lumina zilei şi Sebastian al nostru, dar mai mult decât el, acolo şi-a încheiat şi cariera în 1840 ca organist şi autoritate în domeniul constructiv al instrumentului, urmând parcă pasiunile şi dexterităţile magistralului său strămoş.

Ne vom opri în locul ce a marcat definitiv rolul acestei familii speciale în istoria muzicii – cea mai prolifică dinastie de muzicieni, care vreme de aproape 3 secole a “dat tonul” în muzica germană şi universală, stabilind definitiv linia pe care aveau să curgă apoi faptele.

Traseele artistice pe care le-a parcurs familia vorbesc nu doar despre talentul ce părea să se multiplice pe măsură ce apăreau noi urmaşi, precum noii lăstari ai copacului de origine, cât şi despre stilul de viaţă, cel mai adesea modest, dar pătruns de responsabilitatea educaţiei copiilor, întru dobândirea acelei măiestrii capabile să le ofere la maturitate un post onorabil de “muzicant” sau “muzician” într-o poziţie socială cât mai înaltă. Mai mult, deşi în secolele XVII-XVIII bolile şi războaiele decimau familii, cele cu numele Bach erau numeroase, iar la masa fiecăreia se găsea întotdeauna o porţie în plus de mâncare pentru eventuali orfani, fie dintre ai lor, fie nu!!!

Despre viaţa lui Sebastian, el însuşi rămas orfan la 10 ani, crescut, întreţinut şi educat de fratele mai mare cu 14 ani, Johann Christoph; despre cele două căsătorii şi cei 21 de copii; despre căutările neîncetate de posturi mereu mai înalte şi mai bine plătite...

(De la salariul de 73 de taleri cu care îşi începea la 18 ani cariera de organist la Arnstadt, ajunge, la plecarea de la Weimar, la 125 taleri plus plăţi în natură, acolo fiind încă de la început mai bine remunerat decât predecesorul, căruia i se făcuse favoarea de a fi pensionat cu suma egală cu salariul. Imediat, la Köthen i se oferă 450 taleri!!! În realitate, doar în 10 ani îşi măreşte veniturile anuale cam de 6 ori.

Acum Capelmaestru, năzuieşte în plus să devină Directorul muzicii pe tot oraşul, o demnitate supremă! Pentru ca finalmente, în 1723, să ajungă Cantor la Leipzig cu 87 taleri!!! Îşi va rotunji însă veniturile prin compoziţii, prin lecţii particulare şi alte “accidentia” atingând în 1730, după propriile mărturisiri, vârful de 700 taleri. Supărat că “aerul sănătos” făcea să aibă loc mai puţine înmormântări(!!!), şi în consecinţă îi producea o pierdere de 100 de taleri anual, iar viaţa la Leipzig era mai scumpă decât în Turingia natală, încercase să găsească alt loc; obţine doar un titlu onorific de Compozitor al curţii regale din Dresda. dar până la sfârşitul vieţii va rămâne la Leipzig.
“Compozitor al curţii Maiestăţii Sale regele Poloniei şi Alteţei Sale Serenissime prinţul de Saxa-Weissenfels, precum şi director muzical şi cantor la şcoala Sf. Toma...” - cum va fi numit în anunţul dispariţiei la 28 iulie, semnat Abraham Kriegel)

... despre imensa creaţie în care iubirea pentru orgă (dar şi pentru celelalte instrumente cu claviatură) pare să încerce a echilibra balanţa conţinând sutele de cantate sacre, profane, pasiuni, oratorii, corale şi alte piese vocale... creaţie în care opusurile camerale, orchestrale sau concertante (lipseşte doar opera, nepotrivită atunci cu preceptele lutheranismului) stabilesc calea de urmat pentru tot ceea ce va să vină după ce “profesorul” de la Sf. Toma pune lacăt unei epoci – Barocul muzical –, unei dinastii multiseculare al cărei fruct suprem se dovedeşte, iar pentru povestea noastră abia se aşază ca provocare – despre toate acestea în noua serie Portret de compozitor.

N-am încălecat pe-o şa, ci abia din 8 noiembrie, în fiecare dimineaţă la ora 9,30 (şi după-amiaza la 17,00 în reluare), vom încerca timp de mai multe săptămâni să descifrăm iţele unei existenţe fascinante.

Veronica Zbarcea