Nu sunteți pentru prima dată oaspete al Festivalului Internaţional "George Enescu" și aici ați mai colaborat cu muzicienii români...

Desigur. Ceea ce mi-a rămas în memorie este acea pasiune și implicarea pe care orchestrele românești le arată - ceea ce mi se pare impresionant. Desigur, atmosfera festivalului este cu totul deosebită dar am simțit interesul și determinarea de a ajunge la țelul dorit ceea ce m-a impresionat mult în cazul ambelor orchestre românești pe care le-am condus în edițiile trecute.

Ați avut prilejul de a colabora și cu Filarmonica din Iași.

Am cântat atunci un program foarte, foarte dificil cu lucrări contemporane, iar repetițiile au decurs foarte bine. Se știe că muzicienii români sunt foarte buni și am întâlnit mulți, mulți români în multe alte orchestre pe care le-am dirijat în alte locuri din Europa sau din întreaga lume. Dar aici am avut ocazia să constat că toată lumea era foarte preocupată și foarte dăruită lucrării - ceea ce este excelent.

Sunteți un dirijor cu educația muzicală făcută la prestigioase instituții britanice, iar prin activitatea dumneavoastră aveți multe conexiuni cu viața muzicală din Austria și din Franța. O asemenea deschidere culturală vă caracterizează personalitatea?

Da și sunt foarte mulțumit că se întâmplă astfel. Nu sunt genul care vrea să se specializeze doar într-un anumit domeniu, sunt tipul de persoană mereu curioasă, doresc dă descopăr lucruri noi, alte modalități de a lucra, culturi noi, sonorități noi. Deaceea mă simt foarte norocos să fi avut ocazia acumulării de experiență în privința tradiției austriece - în perioada petrecută la Salzburg, unde am cântat multă muzică austriacă și m-am familiarizat cu așa-numitul "sunet austriac"; apoi am avut șansa unei experiențe foarte diferite în Franța, cu un mod foarte diferit de a lucra cu orchestrele și cu alt stil de intrepretare muzicală față de cel din Austria. Din fericire! Mie mi se pare foarte important să reușim să păstrăm această diversitate mai ales într-o epocă atât de supusă tendinței globalizării și uniformizării. Eu unul sunt încântat că aceste diferențieri încă există!

Dacă aminteați de diversitate atunci să nu ne mirăm că acum - când purtăm acest dialog - veți trece rapid de la muzica lui Britten la cea a lui Ceaikovski, de la creația modernă la cea romantică, de la un ansamblu britanic la unul german! Cum percepe un dirijor aceste schimbări atât de evidente pe mai multe planuri? Se întâmplă să pună în dificultate muzicianul?

Nu, cred că asemenea modificări rapide nu fac decât să ne ofere un plus de energie. Te simți împrospătat... cum să vă explic, e ca și cum ai mânca ...un desert, un sorbet după felul pricipal !!!

Avem o expresie în engleză: varietatea este condimentul, "sarea și piperul" vieții ! Schimbările din jur sunt cele care ne trezesc interesul, care dau gust și savoare existenței noastre. Și cred că este valabil și în cazul muzicienilor.

Privind repertoriul pe care îl dirijați mi-a atras atenția deschiderea spre epoca modernă; și la București, în ediția precedentă ați venit cu Gurrelieder de Schönberg iar acum - cu aceeași orchestră - interprețați Wozzeck de Alban Berg. Poate pentru ediția viitoare reuniți câteva pagini de Webern ... deși va fi ceva mai complicat!

Da, exact (râzând...) !

Ați dirijat și în reprezentații de operă această partitură?

Da. Cred că Wozzeck este - poate - cea mai bine scrisă operă compusă vreodată; prin această afirmație vreau să spun că nu există acolo nici o notă în plus, nimic "extra" care ar putea să lipsească. Pentru mine este cu adevărat "THE GREAT OPERA", între capodoperele secolului XX. Poate pentru că îmi pare că aici găsesc totul; iar ca muzică... nu cred că oamenii care au venit să asculte Wozzeck vor pleca gândind că "este o muzică dificilă" ci sunt convins că vor spune la final: "wow, aceasta este o muzică puternică". Pentru mine nu există o delimitare reală între muzica modernă sau cea a epocilor trecute; din punctulmeu de vedere distincția se face între muzica bună și cea ...mai puțin bună ! Este modul meu de a privi acest aspect cu mintea cât mai deschisă. Imi place creația lui Alban Berg: este un compozitor incredibil de expresiv, de emoțional - într-o manieră în care, poate,Webern nu este atât de mult iar Schönberg se străduiește "să se ascundă" în lucrările lui... Desigur, noi am cântat Gurrelieder - care este de fapt un uriaș oratoriu romantic expansiv, emoțional dar câteodată stilul acestei muzici poate să pară pe pe alocuri puțin cam prea intelectual, prea academic ceea ce nu se întâmplă deloc în Wozzeck; aici avem de a face cu un expresionism foarte direct al emoției ceea ce face ca această muzică să fie una dintre cele mai puternice dintre toate câte există.

Pornind de la ceea ce ați dirijat în această perioadă - știu că în iulie ați debutat la Festivalul de la Glyndebourne la pupitrul Filarmonicii din Londra cu partitura lui Britten "The Rape of Lucretia" - v-aș întreba dacă găsiți unele apropieri între lumea sonoră a lui Berg și cea a lui Britten?

Da, desigur! Cred că sunt și compozitori care pot fi foarte bine alăturați într-un program de concert. Și aceasta pentru Britten poate fi așezat în aceeași dimensionare a emoției cu Berg. Avem tendința de a considera compozitorii moderni mai "arizi", mai "academici" dar eu consider că britten și Berg sunt doi creatori care împărtășesc o manieră foarte directă de exprimare a expresiei muzicale; pentru mine este foarte clar că amândoi au scris muzică pentru a comunica emoție oamenilor și nu din alte considerente... Așa că - sub mai multe aspecte - cred că fac parte din același univers, aceeași lume sonoră.

Asta înseamnă că nu va exista o ruptură prea mare între universul muzical căruia i-ați dedicat o mare parte a programului verii și ceea ce veți aduce în atenția publicului la București, la prima întâlnire din cadrul actualei ediții a festivalului. Cea de a doua este o altă provocare: opera Oedip, pe care o veți dirija anul viitor și la Londra, la Covent Garden ! Pentru noi, românii, este un moment cultural cu rezonanțe deosebite în plan... emoțional.

Este un eveniment care mă implică și pe mine foarte mult în această zonă emoțională, pentru că voi fi eu cel care va dirija la Londra această partitură despre care cred că este cu adevărat o capodoperă. Am ajuns să pun multă pasiune în dorința de a aduce această lucrare în atenția unui public mult mai larg, pentru a beneficia de respectul pe care - așa cum consider eu - îl merită! Am luat contact prima oară cu acest opus la sugestia companiei de operă catalane "La Fura dels Baus". Regizorul ei a venit cu această propunere de colaborare pentru producția de la Bruxelles (din 2011). Sincer vorbind, nu auzisem lucrarea până atunci.Cunoșteam creații de George Enescu destul de bine căci cântasem - ca student - multă muzică de cameră scrisă de el; îmi era familiar limbajul său componistic dar nu îi cunoșteam de loc această operă. Dar, din momentul în care am privit partitura... a fost ca o dragoste la prima vedere ! Din punctul meu de vedere, această lucrare conține ...totul ca expresie; este ca o sinteză din tot ceea ce a oferit muzica secolului XX mai bun într-o singură partitură. Pentru mine, a avea ocazia de a dirija această lucrare la București are o semnificație foarte specială, căci - în mod evident - este o lucrare foarte importantă pentru România și simt o mare răspundere să vin și să o dirijez aici, dar este o răspundere pe care mi-o asum cu multă bucurie!

Așadar, nu sunteți la prima întâlnire cu Oedip ca montare scenică!

Nu, am mai dirijat deja la Bruxelles 10 sau 11 spectacole cu Oedipe acum câțiva ani. Este o muzică pe care pot spune că o cunosc destul de bine. Nu aș pune-o în aceeași categorie sau grup cu pagini ca cele ale lui Janacek, de exemplu...Vedeți, față de această muzică din prima jumătate a secolului XX avem de acum o oarecare distanță - au trecut deja vreo 80, 100 de ani care să ne permită să îi găsim acum expresia potrivită. Nu mai este ceva care să sperie, care să fie atât de nou, să intimideze mulți oameni ci este un limbaj muzical destul de confortabil pentru ne este destul de familiar acum, sub multe aspecte: sonoritățile lui Enescu sunt extraordinare, culorile pe care le obține în plan orchestral sau vocal ! Nu cred că mai este cazul să considerăm programarea unei asemenea lucrări ca un gest de explorare repertorială ci mai degrabă ca o șansă de a prezenta oamenilor o operă care să îi facă să se simtă confortabil, având un limbaj familiar - o operă pe care - poate - nu au avut ocazia să o cunoască până acum.

Aveți o activitate interpretativă foarte bogată, care se desfășoară atât în compania unor ansambluri de operă cât și în zona concertelor simfonice. Ne puteți dezvălui câteva repere pentru perioada următoare?

Am mai multe proiecte foarte interesante care se apropie: spre marea mea bucurie sunt Dirijor principal al unei orchestre in Franța unde mă ocup și de întreaga stagiune de concerte simfonice, de planificarea ei. Este ceva care îmi face o mare plăcere, să conturez programe muzicale diversificate stilistic. Imi place de asemenea să pot colabora cu personalități din alte discipline artistice. Imi amintesc cu multă bucurie de întâlnirea de la ediția trecută cu Victor Rebengiuc. A fost ceva deosebit și mi-a făcut o deosebită plăcere! Și la Rouen avem multe concerte în cadrul cărora invităm actori să citească sau chiar să joace versuri de Shakespeare de exemplu sau ceva de acest gen. Tipul unor astfel de spectacole multi-disciplinare mi se pare foarte interesant...