Sala Mare a Palatului, joi, 17 septembrie de la ora 20.00, este gazda concertului susţinut de Orchestra Regală a Filarmonicii din Liverpool, dirijată de Vasily Petrenko.

Orchestra Filarmonicii din Liverpool este cel mai vechi ansamblu profesionist din Marea Britanie, cu o istorie ce se întinde pe 175 de ani. Totodată, putem spune că este centrul activităţii culturale a oraşului. Când i-aţi devenit dirijor şef, la vârsta de 30 de ani, ce planuri aţi avut? Ce doreaţi să aduceţi nou în repertoriul şi în sonoritatea orchestrei?

Când am devenit dirijor şef al acestei orchestre m-am gândit doar la faptul că trebuie să fie în primul eşalon al celor mai bune ansambluri din lume. Am considerat că trebuie să primească recunoaşterea pe care o merită. Nu am vrut să schimb mare lucru, pentru că ei erau deja foarte buni şi continuă să fie. A fost clar de la bun început că atât membrii orchestrei, cât şi managementul muncesc din greu, însă cu plăcere, pentru a atinge excelenţa. Asta s-a întâmplat încă din prima zi de când am devenit dirijorul lor şef. Încercăm să fim cât mai deschişi către public. Sediul nostru este chiar în centrul oraşului şi simţim permanent dragostea oamenilor din Liverpool, iar orchestra le oferă muzică de calitate încă din 1840. Repertoriul nostru trebuie să fie versatil, nu doar cu lucrări de Beethoven sau Ceaikovski, aşa că interpretăm multe partituri valoroase, unele în premieră absolută. Dăm o atenţie specială publicului tânăr, un sfert din cei ce asistă la concertele noastre au sub 30 de ani, ceea ce reprezintă o realizare extraordinară. Biletele la concertele noastre se vând în proporţie de 90-95%. A fost clar de la început că toată această structură, alcătuită din muzicienii orchestrei, management şi public doreşte să evolueze, să meargă mai departe, să progreseze, să obţină un important prestigiu şi să ocupe un loc important în comunitate, să facă ceva pentru ţară, pentru oamenii din Liverpool, pentru toată lumea.

Sunteţi cel mai tânăr dirijor şef al orchestrei, de la înfiinţare şi până acum. Vă amintiţi prima dumneavoastră întâlnire cu aceşti muzicieni? A avut loc în anul 2004.

Da, cred că era în decembrie 2004. Am sosit în urma unei solicitări venite pe neaşteptate, pentru că orchestra nu avea dirijor pentru unul dintre concertele sale din stagiune, bugetul era foarte mic şi au cerut firmei mele de impresariat să aducă un invitat cu un onorariu care să şi-l poată permite, iar recomandarea a mers către mine. Am ajuns la Liverpool, fără să ştiu cum sună orchestra, având repetiţie nu în oraş, ci într-una dintre suburbii. Sala era în sediul Primăriei, care se afla în renovare, aşa că se auzeau zgomote peste tot în jurul nostru. În acea primă întâlnire am simţit o chimie specială cu orchestra, însă pentru a vedea cât de frumos este oraşul, care acum, după 10 ani, s-a dezvoltat foarte mult, ai nevoie de timp. Primul nostru concert a fost un succes, publicul a aplaudat în picioare şi mi-am dorit să revin la pupitrul orchestrei cât mai curând posibil.

De când aţi preluat dumneavoastră orchestra, situaţia sa financiară s-a îmbunătăţit, iar publicul a devenit mult mai numeros. Cum aţi reuşit această revitalizare?

Da, din punct de vedere financiar suntem acum mai stabili decât înainte, chiar şi în timpuri grele economic, în Europa şi în Marea Britanie. Vindem mai multe bilete ca niciodată. Tocmai am terminat renovarea sălii de concert, care a costat aproximat 12 milioane de lire sterline şi va fi redeschisă în luna septembrie, cu o săptămână înainte de a veni la Bucureşti. În ceea ce priveşte publicul, probabil că aceasta este cea mai mare realizare din ultimii ani, pentru că a crescut cu un procent de 30%. Am apărut în faţa societăţii şi le-am spus: vă rugăm, veniţi la concerte de muzică clasică! Nu vă fie teamă, sunt accesibile pentru toată lumea! Muzica este un limbaj universal! Iar muzica clasică vă face viaţa mai frumoasă! Veniţi şi încercaţi! Iar lumea a început să vină, când a simţit energia şi emoţia care se răspândesc în tot oraşul înaintea unui concert. Fiecare dintre acestea este un mare eveniment. Şi bineînţeles că lucrez intensiv şi la cele trei universităţi din Liverpool. Sunt profesor doctor onorific la toate trei. Lucrez cu studenţii, le vorbesc, ei primesc bilete foarte ieftine la concerte. Încercăm să investim în viitor cât de mult putem.

În urma rezultatelor dumneavoastră muzicale extraordinare la pupitrul Filarmonicii din Liverpool, un critic a scris că aţi transformat-o în "cea mai bună orchestră rusească din afara graniţelor Rusiei". Din punctul dumneavoastră de vedere, ce calităţi trebuie să aibă o orchestră pentru a fi "rusească"?

O orchestră rusească în afara graniţelor Rusiei înseamnă cu totul altceva decât o orchestra rusească la ea acasă. Am făcut o serie de înregistrări care s-au bucurat de succes cu lucrări de Şostakovici, pentru că le-am cântat foarte mult în concerte şi pentru că muzica rusească trăieşte în mine, în sufletul meu. Am încercat să o interpretăm într-un mod apropiat de cel în care se cântă în Rusia sau în fosta Uniune Sovietică. Cred că sunetul corzilor este unul bogat, foarte special. Îl poţi obţine şi în Marea Britanie, dar lucrând cu partidele de coarde, oferindu-le sfaturi, ponturi, cum să foloseşti arcuşul, unde să-l aşezi pe coardă… sunt multe aspecte legate de tehnica de lucru şi totodată de emoţia pe care o investeşti. Dacă te implici emoţional 100% tot timpul, te vei apropia de stilul de interpretare rusesc. Însă nu cântăm doar muzică rusească. Avem o serie cu simfoniile de Mahler care se bucură de mare succes, continuăm cu muzică englezească, germană, vine Festivalul Beethoven. Încerc să interpretez orice muzică, de pe tot cuprinsul globului şi suntem norocoşi să avem un repertoriu clasic masiv. Desigur că nu am timpul necesar să interpretez tot ceea ce mi-aş dori.

Cum vă construiţi repertoriul? Încercaţi să vă adaptaţi gustului publicului sau să-l educaţi?

Ambele. Desigur, cântăm multe lucrări în primă audiţie, destul de multă muzică contemporană, dar o plasăm cu multă grijă. Dacă includem o asemenea premieră, balansăm programul cu o lucrare foarte bine cunoscută, pentru că în cazul contrar vor veni la concert doar amatorii de muzică nouă, nu publicul larg, iar eu consider că muzica contemporană trebuie să fie prezentată unui public cât mai extins. Timpul va judeca ce piesă este o capodoperă şi care nu. Însă compozitorii care trăiesc trebuie să aibă şansa de a-şi auzi lucrările. Însă le prezentăm cu mare-mare atenţie. La începutul colaborării cu orchestra, am început prin a-l prezenta publicului pe Paul Hindemith, compozitor german din secolul 20. Iar asistenţa din Liverpool nu ştia despre cine este vorba, nu-i ascultase muzica, s-a speriat la început de acest nume. Însă în timp au început să aibă încredere în mine şi în orchestră şi orice muzică, chiar şi cea pe care nu o cunosc, ştiu că va fi minunată. Aşa că încercăm să lărgim graniţele pentru a cuprinde cât mai mult repertoriu, încercăm să fim versatili, moderni, să evoluăm.

Cum credeţi că va continua colaborarea dumneavoastră cu Orchestra din Liverpool, ţinând cont că aveţi un contract pe o durată nedeterminată, o situaţie probabil unică în peisajul marilor orchestre?

Timpul ne va spune. Deocamdată ne bucurăm de această colaborare, de concerte şi de repetiţii. Şi nu văd, pentru moment, nici un motiv pentru care am schimba ceva. Însă doar timpul ne va spune ce se va întâmpla în viitor. Sper să rămân în acest post atâta timp cât ne va face plăcere ambelor părţi să lucrăm împreună.

Aţi concertat deja împreună cu violonistul român Alexandru Tomescu, în cadrul Summer Pops series at Hope Street. Cum a decurs colaborarea dumneavoastră în Concertul de Glazunov, pe care îl veţi prezenta şi în Festivalul Enescu?

A fost o plăcere să fiu pe aceeaşi scenă cu Alexandru. Este un mare violonist. Publicul s-a bucurat să-l poată asculta la Liverpool. Am avut cronici foarte bune după concert. Sper să avem un concert chiar şi mai bun la Bucureşti. Este minunat că România produce solişti atât de buni, la fel ca şi cel pe care am avut bucuria să-l ascultăm la Concursul Ceaikovski de la Moscova, Andrei Ioniţă.

De asemenea, veţi dirija la Bucureşti Simfonia I de Rahmaninov, o lucrare a cărei premieră, sub bagheta dirijorală a lui Glazunov, s-a soldat cu un eşec răsunător. Care sunt capcanele din această partitură, capcane pe care Glazunov se pare că nu reuşise să le depăşească?

Povestea cu Glazunov şi Rahmaninov este că Glazunov nu era în cea mai bună stare când a dirijat Simfonia, şi probabil consumase nişte băuturi înainte de concert şi din acest motiv întreaga reprezentaţie a fost puţin ciudată. Simfonia I de Rahmaninov este o lucrare extraordinară şi merită o apreciere mai largă. Are toate caracteristicile şi toate elementele carismatice ale lui Rahmaninov: nostalgia, o pasiune arzătoare, emoţii, acel fantastic scherzo şi bineînţeles acel dramatic final, ce duce spre lumea sonoră a secolului 20. Mulţi compozitori de la graniţa secolelor al 19-lea şi 20 şi nu numai ei, ci şi pictori şi dramaturgi, au prevăzut catastrofa care urma să aibă loc, faptul că lumea se îndrepta spre un Armaghedon, spre o pagină foarte dramatică din existenţa umanităţii şi au avut dreptate, pentru că secolul 20 a fost cel mai însângerat din întreaga istorie. Simfonia I a lui Rahmaninov ne conduce către ceva ce în acel moment era încă necunoscut, spre o masivă devastare în concluzie. Este o lucrare foarte dramatică, dar există şi o permanentă speranţă pentru un final mai bun.

Veţi dirija Rahmaninov şi în cel de-al doilea concert pe care îl susţineţi la Bucureşti. Este vorba despre Concertul nr.3, cu Simon Trpcesky solist. Împreună aţi înregistrat Concertele nr.2 şi 3 de Rahmaninov, pentru Avie Records, iar CD-ul respectiv a obţinut Diapason d'Or în anul 2010. Este Concertul nr.3 de Rahmaninov genul de partitură care permite mai multe lecturi? Vom asculta la Bucureşti varianta de pe disc sau o nouă versiune?

Nu ştiu. Va trebui să discut cu Simon despre acest lucru. Am înregistrat toate concertele de Rahmaninov cu el. Şi îl consider unul dintre cei mai mari pianişti ai zilelor noastre. Macedonia trebuie să fie mândră de acest muzician. Şi este întotdeauna o plăcere să cânt împreună cu el. Chiar în ziua imediat următoare a acestui interviu voi concerta cu el la Auckland.

Din programul dumneavoastră va face parte şi cea de-a Treia Simfonie de George Enescu. De ce v-aţi oprit asupra acestei partituri?

Este întotdeauna o bucurie pentru mine să interpretez muzica lui George Enescu. Ultima oară când am fost la Bucureşti am cântat o suită, acum vom prezenta o lucrare mai amplă, Simfonia a III-a. Am ascultat-o de mai multe ori şi întotdeauna mi-am dorit să o dirijez. Însă o voi interpreta pentru prima oară şi aştept cu nerăbdare acest lucru, să o aprofundez, să îi cunosc laturile interioare şi mai ales să o prezint la Bucureşti, acasă la George Enescu.

Maestrul Lawrence Foster spunea că pentru o bună înţelegere a Simfoniei ai III-a este necesar să te gândeşti şi la concepţia religioasă a autorului. Totodată domnia sa considera că această lucrare este cea mai dificilă din întregul repertoriu enescian. Ce părere aveţi?

Pentru a interpreta muzica lui Enescu trebuie să ţii cont de mulţi factori. Nu doar despre concepţia religioasă, ci şi despre epoca în care a trăit, despre influenţa pe care muzica franceză a jucat-o în creaţia sa, şi despre tulburările politice care s-au petrecut în România în timpul vieţii compozitorului, ca şi despre biografia lui. Este o lucrare foarte complexă şi desigur că trebuie să cunoşti multe alte lucruri, nu doar partea ce ţine de religie. Cred că Lawrence dorea să ofere doar un punct de plecare pentru cunoaşterea muzicii lui George Enescu, însă trebuie să o studiezi într-un context mult mai larg pentru a o înţelege şi a o interpreta cât mai bine.

Publicul şi criticii vă apreciază interpretările şi datorită eleganţei gesturilor dumneavoastră. Acelaşi lucru se spune şi despre profesorul dumneavoastră, maestrul Yuri Temirkanov. Ştim, de asemenea, că aţi mai studiat cu alte două personalităţi ale dirijatului: Mariss Jansons şi Essa Peka Salonen. Care dintre ei v-au influenţat cel mai mult?

Cred că toţi trei. Nu pot spune că unul dintre ei m-a influenţat în mai mare măsură decât ceilalţi. Şi nu doar aceşti trei dirijori. Îmi amintesc unul dintre ultimele concerte ale lui Evgheni Mravinsky, unul dintre cei mai importanţi dirijori sovietici. Eram foarte tânăr, dar am fost prezent la unul dintre ultimele lui concerte. De asemenea, îmi amintesc prima vizită a lui Leonard Bernstein şi a Filarmonicii din New York la Leningrad, mi-l amintesc pe maestrul Georg Solti dirijând Filarmonica din St. Petersburg, îmi amintesc numeroase concerte ale lui Neema Jarvi, şi am fost prezent la multe dintre concertele lui Valery Gergiev şi ale Orchestrei Operei Kirov, după cum se numea atunci. Au fost mulţi dirijori extraordinari şi mulţi muzicieni fantastici de la care am încercat să culeg ceea ce mi se potrivea. Dacă l-aş numi doar pe unul dintre ei, ar fi foarte incorect. Întotdeauna m-am gândit ce anume pot lua de la marii dirijori şi încă mai învăţ.

Fostul director artistic al ediţiei 1998 a Festivalului Enescu, Lawrence Foster, ne-a declarat în interviul la care făceam referire şi mai devreme că pentru un dirijor este esenţial să-şi înceapă cariera într-un teatru de operă, pentru a lucra cu cântăreţii. Dumneavoastră înşivă v-aţi început cariera ca dirijor rezident al Teatrul de Operă şi Balet din St. Petersburg. Cât de mult v-a ajutat acest stadiu?

Este o experienţă extraordinară, cu atât mai mult cu cât lucrezi cu cântăreţi ruşi. Înveţi multe, cum să faci ca muzica să evolueze, să aştepţi intrarea fiecăruia. Te antrenează extraordinar. Pentru mine a fost o şcoală extraordinară şi sunt foarte recunoscător pentru aceste începuturi în lumea operei pentru că m-au învăţat să fiu pregătit pentru orice în viaţă.

Aveţi şi o experienţă importantă ca dirijor al unor orchestre de tineret. Aţi condus Orchestra de Tineret a Marii Britanii, iar din septembrie 2015 deveniţi dirijor principal al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene? Ce loc ocupă aceste colaborări în activitatea dumneavoastră?

Este foarte important pentru mine să lucrez cu tineri. Întotdeauna mi-a plăcut să dirijez muzicieni tineri, fie că este vorba despre cei din Orchestra de Tineret a Marii Britanii, Orchestra de Tineret Scandinavă etc. Consider că este o investiţie în viitor, pentru că vor deveni muzicieni profesionişti. Aceste colaborări reprezintă o parte importantă a activităţii mele şi îmi place foarte mult pentru că Orchestrele de tineret, cu muzicieni tineri nu se vor menaja niciodată, întotdeauna dau tot ceea ce pot. Cântă pentru prima oară în viaţă simfonii de Mahler sau de Strauss ori alte lucrări. Este o experienţă extraordinară să vezi cum dintr-un ansamblu de tineri se naşte o orchestră profesionistă doar într-o singură săptămână şi ce bine pot cânta! Este o plăcere incredibilă!

Ce amintire păstraţi ultimei dumneavoastră prezenţe în Festivalul Enescu?

Amintiri despre primirea extraordinar de călduroasă din partea publicului, era în luna septembrie, programul festivalului a fost absolut fantastic, cu Filarmonica din Viena. Orchestra Simfonică a Teatrului Mariinsky. Mă aştept la aceeaşi primire caldă şi la plăcerea de a concerta la Bucureşti şi sper să ne vedem acolo!